Viața și Acatistul Sfintei Ecaterina

Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxa a publicat Viața și Acatistul Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, în format broșura.Scurtul text care rezuma cele mai importante momente din viața Sfintei Ecaterina prezinta credința acestei tinere aristocrate, care, prin forța marturisirii sale reușește sa-i converteasca la Hristos pe cei mai importanți învațați ai Alexandriei Egiptului. De asemenea, textul vorbește și despre supliciile la care a fost supusa pâna când și-a dat sufletul în mâinile Domnului.Icoana Muceniței, reprodusa pe coperta, o prezinta având coroana pe cap și hlamida pe umeri, o pana de scris în mâna dreapta, Sfânta Cruce în cea stânga și, alaturi, unealta martiriului – roata pe care a fost trasa înainte de a i se taia capul. Acatistul cânta credința marturisitoare a Sfintei, fericind-o pentru curajul cu care l-a marturisit pe Mântuitorul Hristos pâna la jertfa suprema.Broșura poate fi achiziționata de la Libraria Cartilor Bisericesti (Intr. Miron Cristea nr. 6), Libraria „Ortodoxia” (Calea Victoriei nr. 45, lânga biserica Kretulescu), Galeriile „Cuvântul Vietii”, prin comanda pe internet la adresa [email protected], precum și de la pangarele bisericilor si manastirilor din cuprinsul Arhiepiscopiei Bucurestilor.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 826

Id: 35900

Data: Nov 26, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).