Viața Sf. Moise Etiopianul in atenția romilor din Valcea, intr-un eveniment organizat de Arhiepiscopie

Departamentul de misiune pentru romi din cadrul Arhiepiscopiei Râmnicului, în parteneriat cu Asociația Partida Romilor Vâlcea, a organizat marți o întâlnire educativă, unde participanții au aflat despre Viața Sf. Moise Etiopianul, un sfânt de culoare.

Întâlnirea educativă a avut loc la sediul Asociației Partida Romilor Vâlcea sub genericul „Cultura, tradiţiile și credința rromilor”.

Părintele Nicolae Dorin Buda, inspector coordonator al Departamentului de misiune pentru romi, le-a vorbit celor prezenţi despre tradiţiile romilor, după care au fost redate fragmente audio din Sfânta Liturghie în limba romani.

În continuare, Părintele Nicolae Dorin Buda le-a prezentat romilor viaţa Sfântului Moise Etiopianul, pomenit anual în data de 28 august.

Sfântul a conştientizat ajutorul primit de Dumnezeu în mai multe situaţii şi şi-a schimbat viaţa în mod radical.

Viaţa Sfântului Moise Etiopianul poate fi lecturată aici.

Departamentul de misiune pentru romi

A fost înfiinţat în 9 iunie 2015 la iniţiativa Arhiepiscopului Varsanufie al Râmnicului. Între proiectele desfăşurate se numără „Śkola si laçi – școala este bună” care își propune reducerea abandonului școlar prin încurajarea și motivarea copiilor romi să frecventeze școala încă de timpuriu.

O atenție deosebită este acordată și aspectelor care privesc mediul socio-economic în care trăiesc acesți copii pentru identificarea dificultăților financiare cu care se confruntă aceste familii.

În acest sens, au fost inițiate programe ca ,,Mirro ghiozdano – Ghiozdanul meu”,  ,,Podema tatipe – Ghetuţe călduţe”, ,,Av paś o Del – Vino lângă Dumnezeu”, program de cateze pentru comunitățile de rromi; ,,Aven te das duma – Copilul tău este important, vino să vorbim despre el”, program de consiliere psihologică cu părinții; „Sastipen le rromenqe – Sănătatea rromilor”; ,,Sastipe tirre hurdeske – Sănătatea copilului tău”, program de prevenire a bolilor la copii.

Proiectele implementate au ca scop sprijinirea tinerilor romi în continuarea studiilor gimnaziale și accederea la studiile liceale și universitare.

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).