]]>V-o mai amintiți pe doamna directoare din seria „Liceenii”? E vorba de Cristina Deleanu. O știm din filmele tinereții, „Orgolii”, „Eroii nu au vârstă” sau „Anotimpul iubirii”, ori din producțiile mai noi, „Tu ne marcheras jamais seul”, și serialele de televiziune. Iubitorii de teatru o admiră, mai ales în spectacolele jucate împreună cu soțul ei, Eugen Cristea. Având în spate o experiență de 53 de ani, Cristina Deleanu este astăzi o actriță completă, care mărturisește tuturor crezul ei despre viață, teatru și film, despre dragostea cu care le-a îmbrățișat pe cele trei. Viața este un rol de jucat, de care ne putem debarasa când vrem, sau mai mult de atât? Viața este un dar. Nu este un rol de jucat, viața este existența. Viața, de fapt, nu trebuie s-o joci, ci s-o trăiești. Eu înțeleg să-mi trăiesc viața într-un anume fel și să joc roluri într-un alt fel. Fără îndoială că e firesc, și s-ar putea să mă contrazică cineva, teatrul practic este viața. El asta vrea să însemne. Însă, în viață omul trebuie să fie adevărat, să simtă cinstit, să se reprezinte pe el, pentru că viața, repet, nu este un rol propriu-zis. Poate deveni rol - mi-ați întins o mică capcană cu întrebarea aceasta - în sensul în care trebuie să înveți să știi să ți-o trăiești. Asta ar fi partea teatrală a vieții. Și atunci, fără îndoială, ca să înveți să ți-o trăiești trebuie să știi niște lucruri. Trebuie să știi în primul rând că viața asta ți-e dată o dată, trebuie să știi să o respecți, să ți-o iubești și să știi să nu te faci de rușine, așa cum încercăm noi să nu ne facem de rușine pe scenă. Trebuie să avem o existență onestă, curată, cinstită. Ar putea cineva să înțeleagă că actorii, eu în speță, facem teoria chibritului, pentru că una e viața ideală și alta viața noastră uneori nițel mai bulversată, mai tulbure. În sfârșit, hai, uneori, poate chiar de neapreciat ca și comportament. Mai multe detalii în Ziarul Lumina de Duminică.
Download: Click for download attached file: Viata? Un dar, nu un rol de jucat
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 607
Id: 54393
Data: Aug 2, 2015
Imagine:
]]>În cea dintâi zi a lunii august (1 august 2015), Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, a săvârșit împreună cu Părintele Arhimandrit Calinic .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Dacă vrei o zi de liniște, poți alege să mergi la Mănăstirea Cheia din județul Prahova. Deși obștea care o formează este foarte restrânsă, .....
Data: Aug 2, 2015
]]>Începând de astăzi, timp de două săptămâni, Biserica Ortodoxă intră într-o perioadă specială de pregătire duhovnicească pentru întâmpinarea sărbătorii .....
Data: Aug 2, 2015
]]>La Centrul Educaţional Inovativ “Alege Şcoala!” – Izvoarele, din Parohia Izvoarele, judeţul Olt, a avut loc miercuri, 22 iulie 2015, premierea câştigătorilor .....
Data: Aug 2, 2015
]]>La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, astăzi, 1 august 2015, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, în Catedrala Episcopală, în toate .....
Data: Aug 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).