Vindecarea deplina a omului are loc in spatiul Bisericii

Fiind o repetare a greselii lui Adam, fiecare pacat ne face sa suferim intunericul si moartea caderii sufletului. Cand Sfintii Parinti vorbesc despre vindecarea omului, se refera la dobandirea Sfantului Duh, la comuniunea omului cu Dumnezeu, la miscarea dupa fire si mai presus de fire a energiilor sufletului. In interviul de mai jos, Inaltpreasfintitul Ierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos si Sfantul Vlasie, vorbeste despre conditia umana inainte si dupa caderea in pacat a primilor oameni si despre lucrarea de vindecare pe care Sfintele Taine o aduc in sufletul omului atunci cand acesta implineste poruncile dumnezeiesti. In operele Inaltpreasfintiei Voastre vorbiti mult despre boala ontologica a omului. Omul contemporan considera insa boli mai ales pe cele trupesti si psihologice, pe care incearca sa le vindece in spitale. Altfel, atunci cand nu sufera trupeste si psihic, omul contemporan isi percepe viata cotidiana ca pe o stare de normalitate si sanatate. Care este boala reala a omului, de ce are nevoie de 'stiinta medicala in Duh'? In Sfanta Scriptura, in textele liturgice si in operele Parintilor Bisericii se vorbeste mult despre boala si vindecarea omului. Desigur, exista boala trupeasca, boala psihologica si boala duhovniceasca. Intre acestea exista interdependenta.Tema bolii insa trebuie vazuta din perspectiva caderii protoparintilor. Omul, inainte de cadere, traia altfel decat acum. Mintea lui era in comuniune cu Dumnezeu, harul lui Dumnezeu ii lumina sufletul si trupul. Sfantul Ioan Hrisostom scrie ca Adam si Eva inainte de a pacatui traiau in paradis ca ingerii. Dupa pacat insa a survenit moartea duhovniceasca, adica ruperea legaturilor cu Dumnezeu, si a urmat moartea trupeasca. De atunci omul se naste in coruptibilitate si patimire, asa cum se manifesta acestea in boli, patimi si moarte.Combaterea bolilor trupesti se face prin stiinta medicala, pe care o respectam, deoarece alina durerea oamenilor. De asemenea, de problemele psihologice se intereseaza psihologia cu multele ei teorii - psihanalitica, gnostica, comportamentala, existentiala. Biserica vindeca bolile duhovnicesti, si de aceea se vorbeste de 'stiinta medicala in Duh'.Boala duhovniceasca survine atunci cand mintea omului se indeparteaza de Dumnezeu. Sfantul Maxim Marturisitorul scrie: 'Mintea indepartata de Dumnezeu devine fie demonica, fie animalica', adica, atunci cand mintea omului se indeparteaza de Dumnezeu, devine demonica prin patimile mandriei si animalica prin senzualitate si iubirea de bogatie.Sfantul Apostol Pavel deosebeste intre omul trupesc-psihologic si omul duhovnicesc. Om trupesc este cel care nu are harul Sfantului Duh. El se caracterizeaza si ca om psihologic, de vreme ce ii functioneaza deplin energiile psihologice, fara insa sa simta harul Sfantului Duh. Om duhovnicesc este cel care este biserica a Prea Sfantului Duh, adica are harul Botezului si al Mirungerii si in inima lui se face rugaciunea mintii. Atunci se manifesta toate harismele Sfantului Duh.Potrivit Parintilor Bisericii, legatura care exista intre trup si suflet se aseamana cu legatura dintre suflet si Sfantul Duh. Adica, atunci cand sufletul iese din trup, trupul moare. La fel si atunci cand Sfantul Duh se indeparteaza de suflet, sufletul este mort dupa Dumnezeu.Prin urmare, atunci cand Sfintii Parinti vorbesc despre vindecarea omului, se refera la dobandirea Sfantului Duh, la comuniunea omului cu Dumnezeu, la miscarea dupa fire si mai presus de fire a energiilor sufletului. Cu alte cuvinte, vindecarea consta in transformarea iubirii de sine in iubire de Dumnezeu si de oameni.Biserica conduce omul la indumnezeire prin curatirea inimii si prin luminarea mintiiIn operele Inalt Preasfintiei Voastre despre vindecarea omului sustineti, potrivit invataturii Parintilor Bisericii, ca 'Biserica este un spital duhovnicesc care il vindeca pe omul bolnav duhovniceste'. Cum explicati afirmatia Inalt Preasfintiei Voastre ca 'vindecarea omului are loc in spatiul Bisericii'?Facand mai sus deosebirea dintre vindecarea trupeasca, psihologica si duhovniceasca, devine evident ca aceasta impartasire a Duhului Sfant are loc in spatiul Bisericii prin taine si viata de asceza. Astfel putem sa intelegem cuvantul Sfantului Serafim de Sarov ca scopul omului este dobandirea Duhului Sfant. Aceasta este lucrarea de baza a Bisericii.Biserica, potrivit invataturii Sfantului Apostol Pavel, este Trupul lui Hristos si Hristos este capul Bisericii. De asemenea, potrivit Sfantului Grigorie Palama, Biserica este impartasirea indumnezeirii, adica conduce omul la indumnezeire prin curatirea inimii si prin luminarea mintii.In acest sens spunem ca Biserica este spital duhovnicesc, care vindeca bolile duhovnicesti ale omului. Acest lucru il intalnim in pilda Samariteanului milostiv si in multe texte ale Sfantului Grigorie Teologul, ale Sfantului Grigorie Palama si ale multor altor Parinti Sfinti, ale caror opere sunt continute in cartea 'Filocaliei'. Iar de vreme ce Biserica este spital duhovnicesc, inseamna ca clericii sunt doctori duhovnicesti.Parintele Ioannis Romanidis folosea exemplul spitalului ca sa arate scopul si lucrarea Bisericii. Spunea ca episcopul este directorul clinicii, clericii sunt medicii pe care ii conduce episcopul-director in scopul vindecarii bolnavilor, colaboratorii clericilor care lucreaza in biserica sunt personalul medical si, desigur, oamenii cu diferite patimi sunt bolnavii care urmaresc sa gaseasca vindecare.Desigur, Biserica produce si artele bisericesti, creeaza cultura, se ocupa de opera filantropica. Dar acest lucru este consecinta primului. Lucrarea primordiala a Bisericii este vindecarea omului, reintregirea omului si indumnezeirea lui. Oamenii care se vindeca produc cultura de valoare si ajuta in multe feluri societatea.Dogma, indicatorul rutier care conduce pe om la experientele corecteCe sunt dogmele in acceptiunea Bisericii, de vreme ce ati definit Biserica drept 'spital al omului bolnav duhovniceste' si afirmati ca 'atunci cand se denatureaza credinta, se denatureaza si mantuirea. s…t Atunci cand se deformeaza credinta, se deformeaza si modul si metoda terapiei'?In Biserica exista dogme care se refera la Dumnezeul Treimic, in realitate insa, dogmele se numesc borne si au fost impuse de Parintii Sinoadelor Ecumenice. Acest lucru se vede in Simbolul de Credinta. Cuvantul borna desemneaza limita care desparte adevarul de inselare. Deoarece ereticii foloseau filosofia ca sa inteleaga taina Dumnezeului Treimic, Parintii Bisericii au fost nevoiti sa defineasca credinta ca sa nu se confunde cu opiniile eretice.Astfel, dogmele Bisericii sunt definirea Revelatiei. Acest lucru inseamna ca Sfintii Parinti prin curatirea inimii si prin luminarea mintii au ajuns la vederea lui Dumnezeu, au vazut slava lui Dumnezeu si apoi au folosit borne-dogme ca sa exprime aceasta experienta pe care au dobandit-o in Duhul Sfant.Cu aceste presupozitii spunem ca dogma este expresia experientei, dar in acelasi timp si indicatorul rutier care conduce pe om la experienta. Cati dorim sa Il vedem pe Dumnezeu si sa dobandim comuniunea cu el, tinand seama de dogme, urmam drumul adevarat, ne gasim in Biserica, ne randuim viata dupa poruncile lui Dumnezeu si avem nadejdea sa ajungem candva la indumnezeire. Astfel, dogma se leaga strans cu modul de viata. Deci, atunci cand se altereaza dogma, se altereaza… si indicatorul rutier si desigur nu ne conduce la destinatia dorita. Pe de alta parte, cand omul nu traieste potrivit poruncilor lui Dumnezeu, nu va ajunge la trairea dogmei.Inca, Parintii aseamana dogmele cu medicamentele. Medicamentul ajuta omul sa se vindece si sa dobandeasca sanatate. Astfel dogma este medicamentul pe care l-au creat Parintii Bisericii ca omul sa se vindece.Prin urmare, dogmele-borne nu sunt ideologii, ci sunt legate de vederea lui Dumnezeu. Ideologia este consecinta a gandirilor, a fanteziei, a gandurilor logice, in timp ce dogmele sunt inregistrare si delimitare a adevarului revelat, a aratarii lui Dumnezeu omului. Astfel, ideile sunt creatii logice care sunt contrazise de alte ideologii, in timp ce dogmele sunt expresie al vietii, au legatura cu experienta, transfigureaza intreaga existenta a omului.Harul lui Dumnezeu nu se impartaseste neconditionat, ci este nevoie si de conlucrarea noastraAceeasi intrebare despre tainele Bisericii: ce sunt tainele Bisericii din perspectiva vindecarii duhovnicesti a omului? Intreaga Biserica Ortodoxa este o taina, pentru ca este Trupul lui Hristos care a inviat si s-a inaltat. Cel care traieste in mod real in Biserica primeste harul Dumnezeului Treimic prin Dumnezeu-Omul Hristos. Toate cate se intampla in Biserica, chiar si aceasta rugaciune, sunt o taina.Tainele fundamentale sunt Botezul, Mirungerea si dumnezeiasca Impartasanie prin care cineva se impartaseste de harul lui Hristos, asa cum vitele sunt legate de vie. Exista si alte taine, precum Preotia, Nunta, Maslul, Spovedania. In general, tainele sunt robinete-cismele prin care ne impartasim de harul lui Dumnezeu.Desigur, potrivit Parintilor Bisericii, harul lui Dumnezeu nu se impartaseste neconditionat, este necesara si conlucrarea noastra. Astfel, Dumnezeu este cel ce lucreaza si omul este cel ce colaboreaza. Asta inseamna ca, pentru ca Tainele sa lucreze asupra omului, omul trebuie sa traiasca ascetic, adica sa tina poruncile lui Dumnezeu in viata sa. Doar astfel are succes terapia.Este caracteristic faptul ca Parintii Bisericii, asa cum se vede in operele Sfantului Dionisie Areopagitul si ale Sfantului Maxim Marturisitorul, au legat Taina Botezului de curatirea inimii de patimi, Taina Mirungerii de luminarea mintii si Taina dumnezeiestii Euharistii de indumnezeirea omului.Sfantul Grigorie Palama, asemenea tuturor celorlalti Parinti, leaga foarte strans Tainele de asceza. De altfel, aceasta o invata si Hristos prin porunca pe care o da ucenicilor Sai: 'Mergand invatati toate neamurile, botezandu-le in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, invatandu-le sa pazeasca toate cate v-am poruncit voua' (Matei 28, 19-20). In 'botezandu-le' sunt cuprinse Tainele si in 'invatandu-le sa tina' se face referire la viata ascetica, adica la tinerea poruncilor lui Hristos.Observati la un moment dat in cartea 'Psihoterapia Ortodoxa' ca exista oameni care, desi urmeaza regulat viata Bisericii - merg la biserica, se spovedesc, se impartasesc - totusi nu se vindeca. Ce se intampla? Este o afirmatie foarte grava. Viata noastra in Biserica nu se epuizeaza intr-o participare formala la dumnezeiasca Euharistie sau la o participare formala la oricare Taina, ci presupune unirea si comuniunea noastra cu Hristos. Asta inseamna ca se impune o transfigurare completa a sufletului si a trupului.Sfintii Parinti ai Bisericii, folosind in acest punct si opiniile lui Platon, invata ca sufletul are trei puteri, adica partea logica, partea poftitoare si partea manioasa. Aceste trei puteri ale sufletului pot sa lucreze impotriva firii, potrivit firii si mai presus de fire. Lucrarea lor impotriva firii se exprima prin patimi, care patimi se manifesta in planul logicii, al poftei si al maniei. Miscarea dupa fire si cea mai presus de fire a puterilor sufletesti are loc prin intreaga viata din Biserica si acest lucru se numeste transfigurarea omului. Şi toate cele trei puteri deopotriva sunt aduse ca dar lui Dumnezeu: omul il iubeste pe Dumnezeu, se gandeste la Dumnezeu si tine poruncile Lui.Daca acest lucru nu are loc, atunci prezenta noastra in Biserica este formala, mecanica si nu substantiala si reala. Tainele, dumnezeiasca Liturghie si intreaga viata de asceza deopotriva fac ca viata noastra in Biserica sa fie efectiva. Este important ca dincolo de viata liturgica exista si traditia neptico-isihasta, asa cum o exprima Parintii isihasti. De aceea insistam asupra legaturii dintre Taine si viata isihasta.Smerenia se exprima prin ascultareCare este rolul smereniei in vindecarea omului? Mandria este primul pacat pe care l-a savarsit Adam. A dorit sa devina Dumnezeu fara ascultare de voia lui Dumnezeu. Mandria a contribuit si la caderea demonilor.Vindecarea patimii mandriei se face prin smerenie, care se exprima prin ascultare. Astfel, atunci cand ascultam de voia lui Dumnezeu aratam ca traim smerenia si astfel prin smerenie se vindeca starea cazuta.Acest lucru se vede in cazul noului Adam care este Hristos. De vreme ce vechiul Adam a pierdut comuniunea cu Dumnezeu prin mandrie, Hristos, care este Noul Adam, corectand greseala lui Adam, S-a smerit pe sine luand chipul robului si prin smerenie si ascultarea de Tatal Sau a vindecat neamul omenesc.Prin urmare, cand ascultam voia lui Dumnezeu si a Parintelui duhovnic, atunci ne smerim si ne impartasim de Noul Adam, de Hristos, si ne vindecam.Inaltpreasfintia Voastra, ce este invierea sufletului in aceasta intelegere a vindecarii omului? Dupa caderea lui Adam, asa cum am spus mai inainte, a survenit moartea spirituala, despartirea omului de Dumnezeu, si a urmat moartea trupeasca. Acum, cu harul Dumnezeului Treimic in Biserica, participand la Taine si la viata ascetica, are loc invierea duhovniceasca si va urma invierea finala a trupurilor.Adica, prima invierea este participarea noastra la Botez, la Mirungere si la dumnezeiasca Liturghie, prin care sufletul omului se uneste cu Hristos si trupul primeste energiile Harului necreat. Şi a doua inviere este invierea viitoare a trupurilor care se va intampla la A Doua Venire a lui Hristos si comuniunea noastra vesnica cu Hristos, participarea noastra la Biserica vesnica, la impreuna slujirea cereasca.In fond, deci, vindecarea omului potrivit traditiei ortodoxe, ceea ce numim psihoterapia ortodoxa, este participarea noastra la prima inviere, in unime si comuniune cu Hristos, prin urmare, intreaga noastra fiinta, suflet si trup, se misca catre Dumnezeu si avem nadejdea de a trai si a doua inviere.Aceasta inviere are legatura cu adevarata revolutie. De fapt, cuvantul revolutie in limba greaca inseamna 'ma intorc la locul dinainte', adica la viata dinaintea caderii si dinaintea mortii, in esenta deci declara invierea lui Hristos. Şi aceasta este adevarata psihoterapie ortodoxa. Opera Inaltpreasfintitului Ierotheos, o intelegere terapeutica a teologieiInaltpreasfintitul Ierotheos Vlachos s-a nascut in Ioannina in 1945 si a studiat la Facultatea de Teologie din Tesalonic, remarcandu-se ca student eminent, ucenic al reputatului patrolog Panaghiotis Xristou. A preferat viata monahala carierei academice, care ii era foarte la indemana. In 1971 a fost hirotonit diacon, iar in 1972, preot, si a slujit in cadrul mitropoliilor Edesei, Peli si Almopia, Thiva si Levadia si in Arhiepiscopia Atenei ca predicator si indrumator al tinerilor. In 1995 devine Mitropolit de Nafpaktos si Sfantul Vlasie.De timpuriu cauta cu ardoare sa inteleaga taina suferintei si a mortii si cum se ajunge efectiv la inviere, la sfintire. Ani la rand peregrineaza pe la cei mai vestiti Parinti duhovnicesti din Sfantul Munte, la Parintele Sofronie de la Essex, cerceteaza fara odihna sa afle ce este rugaciunea mintii, cum se poate ajunge la vederea harului necreat. Citeste cu multa ravna, dintr-o profunda nevoie launtrica, scrierile Parintilor Bisericii, se apleaca cu mare atentie asupra textelor liturgice, ca sa inteleaga, in calitate de crestin si mai ales ca pastor de suflete, aceasta lucrare de indumnezeire a omului. Scrie mult despre crizele si bolile omului contemporan din perspectiva invataturii Parintilor: 67 de carti voluminoase cu continut teologic, ecleziologic si social; dintre acestea, 54 au fost traduse in 17 limbi. Scrie ca pastor, si nu ca autor, in sensul modern al cuvantului; marturiseste ca fiecare carte este un raspuns la o problema pastorala pe care a intampinat-o, nimic mai mult. Despre primul sau volum, O noapte in pustia Muntelui Athos, spune ca l-a scris pentru ucenicii sai care il tot intrebau cum sa se roage, fara sa aiba initial intentia de a o publica. La insistentele lor si ale unor Parinti duhovnicesti apropiati, a publicat-o.Ceea ce defineste opera sa, dar mai ales lucrarea sa ca pastor in Biserica, este intelegerea terapeutica, vindecatoare a intregii teologii. Biserica este spital duhovnicesc, clericii sunt doctorii de suflete, cei care conduc omul la luminare si la indumnezeire. Teologia, viata bisericeasca, liturghia nu au sens decat daca omul se vindeca de moarte si invie, se sfinteste. Cunoasterea omului este efectiva, reala, doar daca omul se vindeca, se curateste si ajunge la vederea lui Dumnezeu. Restul detaliilor existentei sunt lipsite de importanta. De aceea considera ca teologia autentica nu este posibila fara o autentica experienta isihasta.( Interviu realizat de Tatiana Petrache, publicat in 'Lumina dde Duminica' din data de 25 aprilie 2010)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 539

Id: 5936

Data: Apr 25, 2010

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar