Toata randuiala liturgica a Vinerii celei Mari are la baza practica crestinilor din primele secole. O dovada a acestei traditii dezvoltata in timp gasim si in jurnalul pelerinei Egeria, o asceta originara din Spania, care, la sfarsitul veacului al IV-lea, face un pelerinaj la Locurile Sfinte. Perioada in care ea peregrineaza la Constantinopol, iar mai pe urma in Siria, Palestina si Egipt, este cuprinsa in anii 380-386. Acest jurnal este scris pentru un grup de calugarite din Spania. Despre acest jurnal am vorbit cu pr. prof. Daniel Benga, de la Catedra de Istorie a Facultatii de Teologie din Bucuresti.Conform Egeriei, la Ierusalim, vineri dimineata, inainte de rasaritul soarelui, toti pelerinii merg in Sion sa se roage la stalpul la care a fost biciuit Domnul Hristos. Intorsi de acolo, stau putin la casele lor si apoi vin si se inchina Sfintei Cruci, de la ceasul al doilea din zi, adica ora opt, pana la ceasul al saselea, ora 12:00. Se asaza un jilt pentru episcop chiar pe Golgota, in capela ridicata acolo, se pune inaintea lui o masa acoperita cu panza, iar in jurul mesei stau diaconi. Se aduce ladita de argint aurit in care se pastreaza lemnul sfant al Crucii, se deschide, se arata si se pune pe masa atat lemnul Crucii, cat si titlul. Foarte interesant de remarcat ca, pe langa lemnul Sfintei Cruci, s-a pastrat si titlul, adica acea placa pe care este scris «Iisus Nazarineanul, regele iudeilor». Acest argument este foarte important pentru ca el ne atesta ca aceasta este chiar Crucea Mantuitorului. Apoi, observam ca modul de venerare al Sfintei Cruci este asemanator cu cel de astazi, inchinaciuni si sarutare, completeaza pr. Daniel Benga.Dupa ce au sarutat crucea, trec mai departe. Un diacon, care sta in picioare, tine inelul lui Solomon si cornul din care se ungeau regii. Credinciosii sarutau cornul si venerau inelul, mai spune Egeria. Dupa aceea, atunci cand s-a facut ora 12:00, se merge la locul din fata Crucii, intr-un fel de atrium mic, asezat intre Golgota, Biserica Martirion si Rotonda Invierii, unde astazi se afla piatra ungerii, adica locul unde a fost dat jos de pe cruce si uns Mantuitorul Hristos, numit de Egeria locul din fata Crucii. Aici se aduna tot poporul, incat nu se mai pot deschide portile din cauza multimii. Aici i se pune jiltul episcopului, si de la ceasul al saselea pana la ceasul al noualea se citesc texte biblice, toate proorociile Vechiului Testament despre Sfintele Patimi, inclusiv textele din Noul Testament. Aceasta randuiala ni s-a pastrat in Ceasurile Imparatesti. In cele trei ceasuri se invata poporul ca nimic nu s-a facut care sa nu fi fost proorocit si nimic nu s-a spus care sa nu se fi implinit in intregime in viata Mantuitorului Iisus Hristos. Pe langa Evanghelii, se intercaleaza mereu rugaciuni potrivite cu ziua, ceasul si locul, spune Egeria.Şi dupa ce s-a incheiat slujba din fata Crucii, indata merg toti la Biserica cea mare, a Patimilor (Martirion), unde se fac rugaciunile de la ceasul al noualea. Dupa ce se savarseste slujba din Martirion, se porneste in procesiune la Biserica Invierii (Rotonda). Şi indata ce se ajunge aici, se citeste acel loc din Evanghelie unde Iosif Arimateianul a cerut de la Pilat trupul Domnului si l-a pus in mormant nou, mai spune Egeria. Aceasta Evanghelie se citeste astazi dupa ce se face Prohodul Domnului. Urmeaza o rugaciune, sunt binecuvantati catehumenii si credinciosii si se incheie slujba, in jurul orei 17:00. Şi Egeria spune urmatorul lucru: In aceasta zi nu se mai vesteste ca se continua slujba de noapte la Biserica Invierii, pentru ca se stie ca poporul este obosit. Dar este obiceiul sa se privegheze mai departe, in special clericii, dar si credinciosii mai ravnitori si ascetii raman in priveghere pana a doua zi dimineata, cand incepe randuiala de dinainte de noaptea Pastilor. La Egeria nu este atestata scoaterea Sfantului Epitaf sau procesiunea cu acesta in jurul bisericii pentru ca sunt dezvoltari tarzii. Dar ei nici nu aveau nevoie de toate acestea, pentru ca erau chiar la Locurile Sfinte. Aceasta era si este sansa celor care merg la Ierusalim in aceste zile. Procesiunile intalnite la Egeria nu mai trebuiau sa simbolizeze mormantul, asa cum este cea de la noi, pentru ca ei aveau deja mormantul Domnului Hristos. Pelerinajul care se facea acolo era un pelerinaj de la un loc sfant la altul, conchide pr. prof. Daniel Benga.Sursa: ziarullumina.ro

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 574

Id: 853

Data: Apr 17, 2009

Imagine: