]]>În perioada 12 - 14 decembrie 2014, Biserica „Sf. Nicolae” din Vancouver B.C. va primi vizita Înaltprea Sfinţitului Părinte Nicolae, Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi. „Vizita Înaltpreasfinţitului Nicolae este prilejuită de invitaţia de a oficia Taina Sf. Maslu şi Sf. Liturghie pentru comunitatea romanilor crestini - ortodocşi din Lower Mainland Vancouver B.C. cu ocazia Postului Naşterii Mântuitorului şi pregătirile spirituale pentru întâmpinarea Sărbătorii Crăciunului”, ne-a transmis Pr. Paroh Corneliu Iulian Dragomir de la Biserica „Sf. Nicolae” din Vancouver B.C. Canada. Înaltpreasfințitul Nicolae, Arhiepiscopul ortodox român al celor două Americi va oficia Taina Sfântului Maslu în parohiile „Sf. Nicolae” din Vancouver şi Sf. Gheorghe din New Westminster. „Vineri după amiaza, 12 decembrie, Înaltpreasfinţia Sa va oficia Taina Sf. Maslu la biserica „Sf. Nicolae”, iar sâmbătă după amiaza la va săvârşi această taină la biserica Sf. Gheorghe din New Westminster B.C., alături de Părintele Nicolae Lapuste de la Parohia Sfânta Treime OCA. împreună cu familia şi credincioşii cât şi Părintele Nicu Liuta de la Parohia Sf. Gheorghe împreună cu familia şi credincioşii. Cele trei parohii au o istorie îndelungată de împreună slujire şi prietenie de asemeni şi credincioşii din zona se bucura neîngrădit de serviciile şi prietenia în cadrul bisericilor locale”, a precizat Pr. Corneliu Iulian Dragomir de la Biserica „Sf. Nicolae” din Vancouver B.C. Canada. Vor avea loc întâlniri cu tinerii şi credincioşii din zonă pentru a nota progresul realizat în lucrarea spirituală cât şi în proiectul de remodelare a bisericii şi pregătirea pentru sfinţire. Apoi, Duminică 14 decembrie Înaltpreasfinţia Sa va oficia Sf. Liturghie la Biserica „Sf. Nicolae” din Vancouver. Programul va continua cu „Agapa bucuriei” şi Spectacolul de Crăciun pregătit de copiii de la Şcoala de Duminică. Foto: Arhivă
Download: Click for download attached file: Vizita Arhiereasca in Vancouver B.C. Canada
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 716
Id: 46253
Data: Dec 10, 2014
Imagine:
]]>Marţi, 9 decembrie, în sala de festivităţi a Centrului eparhial din Timişoara a avut loc etapa finală a concursului judeţean de religie „Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș”, ajuns la .....
Data: Dec 10, 2014
]]>În cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a Festivalului Muzicii de Crăciun - Premiul Petr Eben, desfăşurat recent la Praga, Cehia, corala „Arhanghelii“ din Orăştie a obţinut bronzul la .....
Data: Dec 10, 2014
]]>Şcoala „Varlaam Mitropolitul“, aflată sub patronajul spiritual al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, lansează cea de-a doua ediţie a concursului „Varlaam. Bucuria cunoaşterii!“, .....
Data: Dec 10, 2014
]]>Pe Comisarul.ro, un site cu identitate incertă şi atitudini justiţiare, recunoscut pentru partizanatul politic şi încercările de dezinformare cu scop de manipulare, a fost .....
Data: Dec 10, 2014
]]>Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului l-a primit în vizită, în ziua de 9 decembrie 2014, la sediul Patriarhiei Ierusalimului, pe Preasfințitul Timotei .....
Data: Dec 10, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).