Vizita arhiereasca la Penitenciarul Tulcea

]]>Joi 25 iunie a.c. Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii a făcut o vizită la Penitenciarul de Maximă Siguranţă din Tulcea. Cu acest prilej în Capela Penitenciarului cu hramul ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel” Preasfinţia Sa a săvârşit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi slujba Acatistului ,,Sf. Ap. Petru şi Pavel”, potrivit Biroului de Presă al Episcopiei Tulcii. La sfârşitul slujbei Preasfinţia Sa a rostit rugăciuni de dezlegare şi de sfinţire a prinoaselor oferite participanţilor. În cuvântul de învăţătură rostit Preasfinţia Sa a arătat crâmpeie din viaţa celor doi corifei ai apostolilor, virtuţile care le-au împodobit sufletele ca şi râvna lor pentru propovăduirea Evangheliei lui Hristos la toate neamurile. ,,Prin faptul că ambii apostoli au trecut prin temniţă ei au fost aleşi ca patroni ai celor privaţi de libertate şi ai penitenciarelor. Să învăţaţi de la ei dragostea, credinţa şi răbdarea pentru ca să puteţi deveni oameni noi de care apoi societatea să se folosească” – a spus Preasfinţia Sa . P.C. pr. Capelan Nicu Partebună a mulţumit ierarhului pentru prezenţă ca şi pentru purtarea de grijă pe care o arată acestei instituţii speciale. Toţi cei prezenţi au primit din partea Centrului Eparhial iconiţe şi dulciuri. Este a treia vizită a Preasfinţitului Visarion în decursul acestui an la Penitenciarul din Tulcea.

Download: Click for download attached file: Vizita arhiereasca la Penitenciarul Tulcea

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 507

Id: 53168

Data: Jun 26, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).