]]>În perioada 30 septembrie – 4 octombrie, o delegație din Muntenegru, condusă de Preasfințitul Părinte Ioanichie, Episcop de Budimlja–Nikšić, Patriarhia Serbiei, efectuează o vizită frățească în Episcopia Caransebeșului, după cum aflăm de la diac. Pavel Canea şi Darius Herea de la Biroul de Presă al Episcopiei Caransebeşului. În contextul aniversării a 150 de ani de la înființarea Episcopiei Ortodoxe a Caransebeșului Preasfințitul Părinte Ioanichie a participat la o serie de manifestări spiritual-culturale. Miercuri, 30 septembrie Programul a început în ajunul sărbătorii Acoperământul Maicii Domnului, miercuri, 30 septembrie, când la Catedrala episcopală din Caransebeș Preasfințitul Părinte Ioanichie a adus și un fragment din moaștele Sfântului Apostol și Evanghelist Luca, de la Mănăstirea Kosijerevo, din Eparhia Preasfinției Sale. Sfintele moaște au fost aşezate spre închinare în sfântul locaș, după care s-a săvârșit o slujbă de Te-Deum și un Polihroniu în cinstea celor doi ierarhi și a tuturor clericilor și credincioșilor prezenți. În continuare s-a oficiat slujba Privegherii și Acatistul Acoperământului Maicii Domnului. La eveniment au participat și elevii seminariști de la Seminarul Teologic Episcop Ioan Popasu din Caransebeș, precum și studenții de la Secția de teologie. Un număr însemnat de copii și tineri au fost prezenți, de asemenea, aceștia fiind îmbrăcați în haine populare specifice zonelor lor. Joi, 01 Octombrie După ce la Praznicul Acoperământul Maicii Domnului ierarhii au săvârșit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Călugăra, în cursul serii au vizitat cele două biserici istorice din Oravița, precum și Teatrul istoric (cel mai vechi teatru din România). Vineri, 02 octombrie Programul a continuat cu vizitarea celor trei mănăstiri sârbești de pe clisura Dunării: Cusici, Zlatița și Baziaș. Alături de Preasfinţitul Părinte Lucian și Preasfinţitul Părinte Ioanichie, în această zi, a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lukian, Episcop ortodox sârb de Budapesta și administator al eparhiei de Timișoara. La fiecare mănăstire delegația a fost întâmpinată de către viețuitorii și credincioșii așezămintelor monahale, foarte mulți dintre ei îmbrăcați în haine populare specifice portului sârbesc. Preasfințitul Părinte Lucian a oferit fiecărui așezământ monahal câte un album cu obiectivele de patrimoniu din Banatul de Munte. Vizita se va încheia duminică printr-o conferință susținută de Preasfinţitul Părinte Ioanichie în Sala de festivități Episcop Elie Miron Cristea a Episcopiei Caransebeșului.
Download: Click for download attached file: Vizita frateasca in Episcopia Caransebesului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 559
Id: 56604
Data: Oct 3, 2015
Imagine:
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte MitropolitNifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, Campania Patriarhiei Române intitulată Donează sânge salvează o viaţă a continuat miercuri, .....
Data: Oct 3, 2015
]]>Parohia Timișoara Iosefin, în colaborare cu Societatea Femeilor Creştin Ortodoxe din Timişoara, a organizat joi seara, (01 octombrie 2015) după oficierea Slujbei Vecerniei, o .....
Data: Oct 3, 2015
]]>Cu privire la materialul de presă difuzat ca știre de către postul de televiziune Antena 1 în cadrul emisiunii Observator din data de 1 octombrie 2015, orele 19.00, în care se .....
Data: Oct 3, 2015
]]>La Alba Iulia a fost oficiată vineri, 02 octombrie 2015, începând cu ora 10.00, slujba de Te-Deum, cu ocazia începutului noului an universitar al studenților de la Facultatea de .....
Data: Oct 3, 2015
]]>În cadrul proiectului Alege Școala! va avea loc luni, 05 octombrie 2015, un nou eveniment de prezentare și promovare, după cum informează Alexandru Ojică - Specialist comunicare în .....
Data: Oct 3, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciune catre Sfanta Treime a Parintelui Sofronie de la Essex
Rugaciune pentru bolnavi, catre Sfantul Efrem cel Nou
Acatistul Sfantului Cuvios Simeon, izvoratorul de mir si al fiului sau, Sfantul Cuvios Sava
Condacul Sfantului Cuvios Vasile Marturisitorul, glasul al 2-lea. Podobie: Cele de sus cautand...
Rugaciunea „Cuvine-se cu adevarat”
Suita liturgica „Doamne al puterilor...”
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).