]]>Marţi, 3 februarie 2015, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului a primit vizita Înalpreasfinţitului Părinte Naum, Mitropolitul de Ruse şi a Preasfinţitului Părinte Dometian, Mitropolitul Vidinului, potrivit episcopiagiurgiului.ro. Delegaţia bulgară a vizitat Catedrala Episcopală ,,Adormirea Maicii Domnului”, unde le-a fost prezentat un scurt istoric al Catedralei, în care au fost evocate principalele etape prin care a trecut acest sfânt locaş până să ajungă la înfăţişarea actuală. În continuare, înalţii oaspeţi au mers la Mănăstirea ,,Sfântul Gheorghe” din mun. Giurgiu, unde au vizitat biserica şi muzeul mănăstirii. Ultima oprire a fost la Mănăstirea Comana, ctitoria lui Vlad Ţepeş din anul 1461. Vechea vatră monahală reprezintă un obiectiv turistic important şi un simbol al judeţului Giurgiu. Aici, ierarhii Bisericii Ortodoxe Bulgare au vizitat biserica mănăstirii, sala tronului şi lapidariul acestei aşezări monahale. Totodată, membrii delegaţiei bulgare au apreciat complexitatea lucrărilor de restaurare care se desfăşoară în prezent la întreg complexul monahal al mănăstirii, sub coordonarea părintelui Arhim. Dr. Mihail Muscariu, stareţul mănăstirii.
Download: Click for download attached file: Vizita frateasca in Episcopia Giurgiului
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 495
Id: 48362
Data: Feb 5, 2015
Imagine:
]]>În perioada 1-3 februarie au fost organizate, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, „Zilele Tineretului Ortodox”.Evenimentul, organizat, pentru .....
Data: Feb 5, 2015
]]>Membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-au întrunit joi, 05 februarie 2015, în ședință de lucru la Reședința Patriarhală sub președinția Preafericitului Părinte .....
Data: Feb 5, 2015
]]>La Catedrala Patriarhală din Bucureşti, în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi a membrilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe .....
Data: Feb 5, 2015
]]>Calităţile păstorilor de suflete au fost subliniate în multe dintre scrierile patristice şi scripturistice, dar maxima sintetizare a acestora este cuprinsă într-unul dintre cele .....
Data: Feb 5, 2015
]]>Marţi, 3 februarie, Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte Naum, Mitropolitul de Ruse, şi a .....
Data: Feb 5, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pasii pelerinului - Schitul Poiana Pustnicului (Gorj)
Pasii pelerinului - Manastirea Sf Antonie cel Mare (Malaiesti-Prahova)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Voievozi - Leordeni (Ilfov)
Pasii Pelerinului - Manastirea Slanic (Arges)
Pasii pelerinului - Biserica Sfintii Ioachim si Ana (Varteju-Ilfov)
Manastirea Budesti - Maramures
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).