Vizita pastorala in Parohia Verendin

In Duminica a XVII-a dupa Rusalii, Preasfintitul Lucian, Episcopul Caransebesului, s-a aflat in mijlocul credinciosilor din Parohia Verendin, Protopopiatul Baile-Herculane. Cu acest prilej, ierarhul, inconjurat de un sobor de preoti si diaconi, a savarsit Sfanta Liturghie in biserica parohiala cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae , potrivit episcopiacaransebesului.ro.La slujba a participat un numar impresioant de credinciosi, din localitate și imprejurimi, precum si autoritati locale. In cadrul Sfintei Liturghii a fost hirotonit si instalat ca paroh, parintele diacon Cocie Zaharia Marian. De asemenea, pr. Ioan Gaința, care a slujit vreme de 37 de ani in Parohia Verendin, a fost hirotesit iconom-starvrofor. Raspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic Ethos al Catedralei episcopale Invierea Domnului din Carnsebeș, condus de pr. Catalin Gaina.In cuvantul de invațatura, chiriarhul a precizat: Se cuvenea sa revenim in parohia dumneavoastra pentru a oficia Sfanta Liturghie și sa ne revedem cu bunii, harnicii, darnicii și rugatorii noștri credincioși. Iata, ca inainte de a incepe perioada Triodului, de a incepe Postul Mare, in Duminica a XVII-a dupa Rusalii, cand, in cadrul Sfintei Liturghii, Sfinții Parinți au randuit sa citim și sa recitim pericopa evanghelica de la Sfantul Apostol și Evanghelist Matei, capitolul 15, in care ni se povestește despre intalnirea Mantuitorului Iisus Hristos cu o femeie cananeeanca, se cuvenea sa fim cu aici cu toții adunați in casa Tatalui Ceresc, la rugaciune. Astfel incat, cu toții impreuna sa-I mulțumim Tatalui și Fiului și Sfantului Duh pentru toate binefacerile revarsate asupra noastra și sa ne rugam cu femeia cananeeanca, care a staruit in rugaciunile sale și in cele din urma a primit vindecare pentru fiica sa rau chinuita de un demon. A strigat aceasta femeie in urma Mantuitorului din tot sufletul ei și din tot cugetul ei și cu toata ființa ei, fiind un exemplu pentru noi toți ca atunci cand ne rugam sa strigam catre Dumnezeu, din adancul inimii și sa ii spunem: Doamne ajuta-ne! Localitatea Verendin este atestata documentar inca din anul 1439. A avut o biserica de lemn construita in anul 1791 si recladita din temelii in anul 1841. Biserica actuala cu hramul Sfantul Ierarh Nicolae din Verendin este construita din piatra și caramida in stil baroc. In anii 1948, 1977, 1992, 1998-1999 au fost efectuate reparații capitale, ultima fiind in perioada 2002-2003. Locașul de cult a fost tarnosit la data de 13 iulie 2008, de Intaistatatorul Eparhiei Caransebeșului, Preasfințitul Lucian.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 591

Id: 28501

Data: Feb 18, 2013

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).