În clipa în care iubim pe cineva, urmatorul gând este acela de a-l „avea“ sau de a fi cu el si a-l iubi pentru totdeauna. Problematizarea mai veche, de origine platoniciana, a relatiei dintre iubire si frica de a nu pierde ceea ce iubim, asa cum transpare din dialogul „Sympósion“ („Banchetul“ lui Platon), capata o solutie crestina în termenii în care Fericitul Augustin (354-430) defineste dragostea ca „pofta“ (appetitus) sau „afect“ (affectus).Fericitul Augustin sustine ca fiecare afect este legat de un „obiect“ definit, si este nevoie de acest obiect pentru a declansa afectiunea în sine, oferind astfel un scop pentru aceasta.În acesti termeni, iubirea este vazuta ca fiind „un fel de miscare“ spre un „obiect“ pe care-l stim si dorim ca fiind „bun“ (bonum). Urmându-l pe Platon atunci când spune ca noi dorim doar ceea ce nu avem, deoarece credem ca obiectul dorintei este bun si ne va face fericiti, Augustin adauga ca, dupa ce vom avea obiectul iubirii, dorinta noastra se termina, cu exceptia cazului în care suntem amenintati cu pierderea lui.În acest caz, dorinta de a „avea“ se transforma într-o frica de „a pierde“. Altfel spus, în timp ce pofta (i.e., iubirea) urmareste binele, frica ne cauzeaza sentimentul de temere si fuga de relele (malum) declansate în urma pierderii „obiectului“ dorit. Consecinta este ca, atâta timp cât dorim lucruri efemere, suntem în mod constant sub amenintarea acestei frici de a pierde ceea ce am câstigat.Mai multe informații în Ziarul Lumina.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 591

Id: 42946

Data: Aug 4, 2014

Imagine: