În predica rostită vineri seara la Catedrala Patriarhală, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a subliniat că „vremea postului presupune o luptă duhovnicească cu noi înşine, cu ispitele care vin din jurul nostru şi, mai ales, cu duhurile răutăţii”. În acest sens, el spus că Maica Domnului vine în ajutorul creştinilor care o cheamă în rugăciune, la fel cum a venit în ajutorul locuitorilor Constantinopolului, în repetate rânduri, când oraşul se afla sub asediu.
Ierarhul a reamintit că „orice creştin care se străduieşte să împlinească în viaţa sa legea lui Hristos este încercat şi ispitit de demoni” şi că „lupta noastră a creştinilor nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva stăpânitorilor acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii”. Iar ajutorul Maicii Domnului este nesperat în această luptă.
„În seara aceasta, am cerut ajutorul Maicii Domnului care să ne sprijine în acest ultim efort al ultimelor zile de post, de orice ispitire şi de orice încercare care vine din partea acestor duhuri ale răutăţii, să ne învrednicească să împlinim cu mai multă râvnă rânduiala postului, iar în perioada săptămânii Sfintelor Pătimiri să ne identificăm, fiecare după puterile sufleteşti, cu Pătimirile Domnului, care de bună voie se dă pe Sine ca Să fie batjocurit, condamnat, răstignit şi îngropat, ca împreună cu noi să învieze a treia zi din mormânt, dăruindu-ne nouă viaţă veşnică”.
Preasfinţia Sa a explicat şi de ce Biserica a rânduit citirea acestui acatist în săptămâna a cincea a Postului Mare. „Pentru a ne fi ajutor în cele două săptămâni de post care ne-au mai rămas”, a spus episcopul vicar patriarhal.
„În aceste două săptămâni ni se cere un post mult mai aspru decât cel din săptămânile anterioare şi suntem chemaţi să înmulţim rugăciunea, milostenia, ostenelile duhovniceşti pentru a ne apropia cât mai mult posibil, cu inimile spălate şi cu conştiinţa vindecată prin Tainele Spovedaniei şi Împărtăşaniei, de luminatul praznic al Învierii din morţi al Mântuitorului Iisus Hristos”.
Preasfinţia Sa a prezentat şi un scurt istoric al textului liturgic pe care l-a numit o adevărată capodoperă literară. A reamintit că Sfinţii Părinţi recomandă citirea acestei rugăciuni cât mai des posibil, deoarece este „aducătoare de mare ajutor din partea Maicii Domnului”.
„Acatistul se cântă în Biserică în cinstea minunilor pe care le-aţi auzit citindu-se în seara asta la strană, şi anume salvarea capitalei Imperiului Bizantin de diferite asedii ale barbarilor. (…) Acest acatist a fost foarte popular în toată lumea Ortodoxă şi, încă de la începutul sec al IX-lea, a fost tradus şi în limba latină pentru creştinii din Occident, pentru că era citit la diferite momente de încercare”.
Imnul Acatist al Maicii Domnului, cunoscut şi sub numele de Acatistul Bunei Vestiri, se citeşte vineri seara, în săptămâna a cincea a Postului Mare, în timpul Utreniei zilei liturgice de sâmbătă.
Acest imn datează din secolul al şaptelea şi se datorează recunoştinţei locuitorilor Constantinopolului faţă de Maica Domnului pentru salvarea cetăţii de invaziile străine.
Imnul Acatist al Maicii Domnului este singurul acatist care este citit în cadrul unei slujbe bisericeşti.
Mai multe imagini în Galeria Foto
Foto credit: Basilica.ro/Mircea Florescu
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 518
Id: 73314
Data: Apr 16, 2021
Imagine:
Radio Trinitas împlinește 23 de ani de emisie. În 17 aprilie 1998, în Vinerea Mare, a avut loc prima transmisiune din turnul Mănăstirii ieşene Golia pe frecvenţa 92,7 Mhz.
Postul de Radio Trinitas al Patriarhiei Române a fost înfiinţat în anul 1996, .....
Data: Apr 17, 2021
„Vă dorim, Preasfinția Voastră, o păstorire cu rod bogat”, i-a transmis Mitropolitul Andrei noului episcop greco-catolic de .....
Data: Apr 17, 2021
Muzeul Naţional Cotroceni va lansa duminică, în mediul online, expoziţia „Ferdinand şi Maria, un destin comun: România Mare”.
Expoziţia va putea fi vizionată până pe 15 mai pe pagina web a muzeului, pe pagina de Facebook, .....
Data: Apr 17, 2021
Cu 1.079.726 de persoane înregistrate oficial, românii au devenit cea mai numeroasă comunitate non-spaniolă cu rezidenţă în Regatul Spaniei. Datele au fost făcute publice săptămâna trecută de Ministerul Incluziunii, Securității Sociale și Migrației.
Potrivit unor .....
Data: Apr 17, 2021
„Chipuri şi inimi de români” va fi difuzată în fiecare luni (începând cu 19 aprilie), de la 19:45, şi în reluare marţi, de la ora 14:00. Noua emisiune va prezenta povestea de viaţă a unor români din regiunile istorice aflate în jurul ţării care au aparţinut României sau care, deşi .....
Data: Apr 17, 2021
5000 de puieți de molid și salcâm vor fi plantați, până în data de 27 aprilie, pe terenurile aparținând unităților de cult din Protopopiatul Onești, anunţă Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului.
.....Data: Apr 17, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).