Miercuri, 28 noiembrie 2012, la Centrul de resurse pentru formare si dezvoltare personala Drobeta , a avut loc o intalnire de lucru in cadrul proiectului FORTE - Formare trainica pentru parteneriat social, dupa cum ne informeaza Catalin Cernatescu.In cadrul intalnirii, nucleul de lucru format din parintii consilieri si parintii inspectori, ostenitori ai Centrului Eparhial din Drobeta Turnu Severin, au realizat o analiza a muncii depuse pana la aceasta data, stabilindu-se directiile strategice cuprinse in strategia de dezvoltare a Episcopiei Severinului si Strehaiei pe durata a 5 ani.Centrul de resurse Drobeta , a luat fiinta in cadrul proiectului FORTE si functioneaza cu binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, incepand cu data de 01.11.2011. Scopul Centrului este de a dezvolta capacitatea Eparhiei Severinului si Strehaiei de a furniza servicii de formare si consultanta, care sa conduca la cresterea gradului de integrare sociala si dezvoltare personala. Proiectul FORTE este sustinut financiar prin Programul Operational pentru Dezvoltarea Resurselor Umane – POSDRU si se deruleaza pe parcursul a 36 de luni, pana in august 2013. Proiectul, initiat de Federatia Filantropia impreuna cu Patriarhia Romana si doua institutii de profil din strainatate, propune sprijinirea dezvoltarii organizationale a celor 9 eparhii implicate in proiect si a administratiei Patriarhale.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 615
Id: 26296
Data: Nov 28, 2012
Imagine:
Data: Nov 28, 2012
Data: Nov 28, 2012

Data: Nov 28, 2012

Data: Nov 28, 2012
Părintele Vasile Ignătescu a fost condus ieri pe ultimul drum de ierarhi, preoţi, elevi ai Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ şi credincioşi. Marţi seara, în Biserica „Sfântul Ioan Iacob“ a seminarului a fost oficiată slujba Privegherii, .....
Data: Nov 28, 2012
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a fost cel mai important protector al Mănăstirii Zografu din Sfântul Munte Athos, refăcând-o aproape integral între anii 1466-1502. De aceea, călugărul Isaia de la Hilandar a spus în 1489 că Mănăstirea Zografu .....
Data: Nov 28, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).