În contextul serbarii a 520 de ani de la zidirea Bisericii din Borzești și a 510 ani de la trecerea în veșnicie a binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, în perioada 1-2 iulie 2014, s-au desfașurat la biserica din Borzești, cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, cu binecuvântarea Preasfințitului Parinte Ioachim Bacauanul și cu sprijinul Primariei Onești și al Consiliului Local, cea de-a doua ediție a ”Zilelor Betleemului Ștefanian”, eveniment ce a cuprins activitați religioase, dar și cultural-artistice.Potrivit epr.ro, manifestarile au debutat în prima zi, întâi iulie, la biserica din Borzești unde, într-o atmosfera deosebita de sarbatoare, s-a savârșit slujba Vecerniei, de catre un sobor de preoți și diaconi, sub protia Preasfințitului Parinte Ioachim Bacauanul. Cu acest prilej, ierarhul a rostit un cuvânt de învațatura în care a evocat personalitatea complexa a marelui voievod și rolul sau covârșitor în formarea conștiinței naționale și în structurarea identitații naționale și religioase a românilor. ”Ne regasim cu bucurie în jurul bisericii din Borzești care a fost martora multor evenimente derulate în istoria noastra, în aceasta perioada când facem pomenire marelui voievod moldovean, simbol al României și românismului. El face parte din rândul acelor personalitați pe care Dumnezeu le-a rânduit în istorie pentru a structura identitatea acestui popor care a fost așezat, cum spune cronicarul, la raspântia vânturilor și în calea necazurilor. Din orice unghi am privi personalitatea lui Ștefan, el ramâne o icoana și o paradigma pentru neamul românesc. Cât privește Biserica Ortodoxa Româna, care este «Maica neamului românesc», cum o numește poetul, l-a privit pe Ștefan ca paradigma, un aparator al valorilor neamului, promovator de cultura și ctitor de lacașuri sfinte. Stejarul din Borzești este un simbol al forței, al puterii celui care apara și da vitalitate unui neam, unei generații, un simbol ce ne responsabilizeaza și pe noi, spunându-ne ca suntem stapâni în aceasta țara atacata din toate parțile de tot felul de atrocitați straine neamului, spiritualitații și culturii noastre”, a precizat ierarhul.Dupa rostirea acestui cuvânt emoționant, cei prezenți au fost invitați în sfântul lacaș unde s-a facut prezentarea și lansarea site-ului parohiei, apoi, într-un cadru special amenajat, au fost interpretate cântece în memoria Voievodului și, de asemenea, a fost pusa în scena o piesa de teatru de catre copiii talentați de la școlile din Onești, coordonați de profesorii lor.La finalul primei zile a manifestarilor cultural-religioase ștefaniene, Preasfinția Sa a felicitat pe cei care au pus în scena legenda stejarului din Borzești și a înmânat diplome și daruri celor care s-au implicat în organizarea acestui eveniment.În cea de-a doua zi a manifestarilor dedicate acestui eveniment s-a oficiat slujba Sfintei Liturghii, precedata de slujba Utreniei și a Acatistului Sf. Voievod începând cu ora 8.00. Sf Liturghie a fost oficiata de preotul Ioan Gherasimescu, vicar-administrativ, alaturi de un sobor de preoți, iar raspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul ”Filomelos” ce va reprezenta Arhiepiscopia Romanului și Bacaului la concursul național ”Laudați pe Domnul”, organizat de Patriarhia Româna.Dupa ce credincioșii s-au împartașit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, s-a savârșit Parastasul ctitorilor acestui sfânt lacaș. La finalul manifestarilor, biserica din Borzești a gazduit și lansarea carții domnului inginer Gheorghe Bogza, cu titlul ”Borzești – 1904, marea sarbatoare închinata Voievodului Moldovei”.Acest eveniment a fost o actiune menita sa aduca în memoria contemporanilor importanța marelui Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt pentru istoria acestui neam, a rolului determinant pe care l-a avut în formare conștiinței religioase și naționale a românilor de-a lungul istoriei, precum și redescoperirea zonelor încarcate de istorie, mai ales ca aici, la Borzești, este amenajat, din 1994, un muzeu de istorie de importanta nationala, cele 217 exponate apartinând secolelor XVII-XX demonstrând ca Borzestiul a fost un loc al libertatii de afirmare culturala si identitara, de-a lungul a multe veacuri.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 656
Id: 42143
Data: Jul 4, 2014
Imagine:
Data: Jul 4, 2014
Data: Jul 4, 2014
Data: Jul 4, 2014
Data: Jul 4, 2014
Data: Jul 4, 2014

Data: Jul 4, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Ilie Cleopa - Lectia pe care i-a dat-o Dumnezeu lui Adam in Rai
Parintele Cleopa - Viata in pustie
Parintele Ilie Cleopa - Despre pustnici
Parintele Cleopa - Despre rabdare
Parintele Cleopa - Dialog cu pictorul Sorin Dumitrescu
Parintele Cleopa - Gandul la moarte
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).