]]>În Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit vineri, 26 iunie 2015, slujba de sfinţire a Drapelului naţional al României, în prezenţa credincioşilor şi a reprezentanţilor autorităţilor locale. La finalul ceremoniei religioase, Drapelul a fost înmânat domnului Daniel Răzvan Olaru, subprefectul judeţului Galaţi, care l-a oferit la rândul său gărzii port drapel. „Sfinţirea Drapelului naţional, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa, ne arată darurile pe care le primim atunci când ne iubim sincer patria şi ne respectăm ca şi creştini: libertate, unitate şi demnitate! Când Drapelul se ridică pe catarg înţelegem semnificaţia azurului credinţei, cum ne învaţă rugăciunea, soarele nădejdii în mai binele nostru sufletesc, trupesc, local şi naţional şi, în acelaşi timp, văpaia iubirii lui Dumnezeu pentru toată lumea, pentru pace, libertate şi mai multă bucurie şi dragoste între oameni!”. De la Catedrala arhiepiscopală, Drapelul Naţional a fost purtat de către militari, în procesiune, către Piaţa Tricolorului din Grădina Publică a municipiului Galaţi. Aici a avut loc ceremonia de arborare a Drapelului naţional prin prezentarea onorului, intonarea Imnului de Stat al României, după care Drapelul Naţional a fost înălţat pe catarg. După scurte alocuţiuni care au evocat însemnătatea zilei şi semnificaţia culorilor Drapelului Naţional, ceremonialul s-a încheiat cu defilarea Gărzii de Onoare.
Download: Click for download attached file: Ziua Drapelului National la Galati
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 487
Id: 53198
Data: Jun 27, 2015
Imagine:
]]>În perioada 21-24 iulie 2015, va avea loc cea de-a IV-a ediţie a Şcolii de Vară Aleph, care se va desfăşura la Colegiul „Sfântul .....
Data: Jun 27, 2015
]]>Preasfinţitul Părinte Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit miercuri, 24 iunie 2015, .....
Data: Jun 27, 2015
]]>Parohiile Poiana Sărată, Hârja şi Grozeşti - Oituz au organizat miercuri, 24 iunie 2015, un program cultural-etnografic la Muzeul de istorie de la Poiana .....
Data: Jun 27, 2015
]]>Cu o tradiție și o istorie însemnată, Antibiotice SA Iași e astăzi una dintre prea puținele companii de stat ce se bat, de la egal la egal, cu performerii privați din industria .....
Data: Jun 27, 2015
]]>La sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, Schitul Bogâltin din județul Caraș-Severin își va cinsti ocrotitorii. Credincioșii care își vor îndrepta pașii luni, 29 iunie, spre .....
Data: Jun 27, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).