Ziua Imnului Național al României a fost marcata astazi, 29 iulie 2014, la Cluj-Napoca prin organizarea unei ceremonii în centrul orașului.Evenimentul a debutat la ora 9:00, în fața Teatrului Național, unde Preasfințitul Vasile Someșanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a oficiat o slujba religioasa, potrivit Radio Renasterea. La manifestarile organizate de Divizia 4 Infanterie „Gemina” în colaborare cu Prefectura județului Cluj, au participat zeci de clujeni, reprezentanti ai unor institutii civile si militare, veterani de razboi, cadre militare în rezerva si în retragere.Prefectul județului Cluj, Gheorghe Vușcan, prezent la eveniment a punctat importanța acestei zile, aratând ca imnul național este unul dintre cele mai importante simboluri ale țarii noastre. Oficialul a precizat ca aceasta sarbatoare este un prilej sa ne aducem aminte de ceea ce ne unește pe noi, toți românii. În cadrul ceremoniei a fost intonat imnul național de o formație corala constituita din militari, care au interpretat și cântece patriotice.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 591
Id: 42804
Data: Jul 29, 2014
Imagine:

Data: Jul 29, 2014
În comuna Belceşti din judeţul Iaşi au fost sfinţite duminică, 27 iulie 2014, troiţa şi fântâna care amintesc de vrednicul de pomenire arhimandrit Justin Pârvu. Acestea se află pe locul unde părinţii părintelui Justin au avut .....
Data: Jul 29, 2014
Părintele Nicolae Cărăuşu, de la Parohia Băbiceni - Durneşti, a prezentat referatul cu tema „Începutul virtuţilor“. În cadrul expunerii, au fost prezentate mai multe citate de la Sfântul Maxim Mărturisitorul şi de la .....
Data: Jul 29, 2014
Dragi părinţi,
Spitalul şi Policlinica „Providenţa“ vin în întâmpinarea dumneavoastră şi vă oferă, în perioada 1 august-1 octombrie 2014, pachetul promoţional „Sănătos la .....
Data: Jul 29, 2014
Romaşcanii au participat în număr mare în Duminica a 7-a după Rusalii la slujba Sfintei Liturghii, oficiată de Preasfinţitul Părinte Ioachim Băcăuanul la Catedrala arhiepiscopală din Roman. Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de .....
Data: Jul 29, 2014

Data: Jul 30, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).