]]>Aşa cum se obişnuieşte din anul 1994, la data de 05 octombrie a fiecărui an se aniversează Ziua internaţională a educaţiei, cunoscută şi sub numele de Ziua mondială a profesorilor ori a cadrelor didactice. Sub aceste auspicii, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în cadrul Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu din Oradea s-au desfăşurat o serie de activităţi în cinstea educaţiei şi a simbolurilor ei, care sunt cadrele didactice. Activităţile au fost coordonate de consilierul educativ al instituţiei şcolare, în colaborare cu doamna profesoară Mihaela Papp, precum şi cu diriginţii claselor de gimnaziu, după cum ne-a mărturisit Prof. Alin Florin Oros. Astfel, elevii de gimnaziu şi-au dat concursul la realizarea unei cărţi simbolice în care au fost cuprinse eseuri, colaje şi desene ale lor, realizate individual, care dau expresie felului în care ei văd educaţia, cartea, educatorul. În sala festivă a şcolii a urmat, apoi, un program aniversar, realizat sub egida Educaţia şi dascălii ei, program ce a constat în evocarea semnificaţiei zilei, citirea unor motto-uri sugestive privind educaţia şi profesorii, prezentarea lucrărilor realizate de elevi şi, nu în ultimul rând, un scurt moment artistic al elevilor de gimnaziu. Prezent la aceste activităţi, Părintele Profesor Dorel Leucea, directorul adjunct al liceului, le-a vorbit elevilor şi părinţilor despre importanţa unei educaţii de calitate, oferită de triada Şcoală-Familie-Biserică și i-a felicitat pe profesorii organizatori și pe elevii implicați în realizarea acestui program.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 608
Id: 56827
Data: Oct 9, 2015
Imagine:
]]>Aula Mitropolit Ioan Meţianu a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Sfântul Andrei Şaguna din Sibiu a găzduit în 06 octombrie 2015, o conferinţă susţinută de renumitul profesor şi teolog .....
Data: Oct 9, 2015
]]>La Catedrala mitropolitană din Sibiu a avut loc joi, 08 octombrie 2015, o nouă etapă a Concursului Lăudaţi pe Domnul!, la care au participat reprezentanţii eparhiilor sufragane .....
Data: Oct 9, 2015
]]>La Liceul Teologic Episcop Melchisedec din Roman a avut loc în 8 octombrie 2015, prima ediție a concursului Receptarea cultului Sfintei Parascheva în Biserica Ortodoxă Română, .....
Data: Oct 9, 2015
]]>Pr. Adrian Matei, Protopopul Protoieriei Ploiești Nord, Împreună cu Pr. Constantin Tudor, Preot paroh la Parohia Cosminele și Pr. Constantin Bîrligă, a săvârșit .....
Data: Oct 9, 2015
]]>La Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba-Iulia a avut loc duminică, 04 octombrie 2015, cea de-a doua ediţie a expoziţiei Euharistie şi Sfinţi în icoana .....
Data: Oct 9, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Comoara intelepciunii - Adevarata intelepciune
Comoara intelepciunii - Rugaciunea naufragiatilor
Comoara intelepciunii - Comunicarea intre oameni
Comoara intelepciunii - Nepatimirea celui simplu
Comoara intelepciunii - Ispitirea Sfantului Antonie cel Mare
Comoara intelepciunii - Cum dobandim smerenia
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).