]]>În Parohia Coslada din Spania ziua de duminică, 29 noiembrie 2015, a fost una cu multe bucurii duhovniceşti: pomenirea Sfântului Noului Mucenic Filumen, cu sfinte moaşte şi în această comunitate, pomenirea eroilor, spectacolul de poezie şi cântece populare tradiţionale Aşa-i românul!, organizat pentru a marca Ziua Naţională a României, concursul parohial Bucate tradiţionale de post şi vizionarea filmului istoric Mihai Viteazul, după cum ne-a precizat Pr. Paroh George Cimpoca. Pe 29 noiembrie Biserica l-a sărbătorit pe Sfântul Noul Mucenic Filumen, iar moaştele lui cele izvorâtoare de bună mireasmă şi făcătoare de minuni se află în noua biserică, impunătoare, care a fost construită la Fântâna lui Iacov (Sichem), spre cinstirea Sfintei Fotini Samarineanca, a Sfântului Filumen şi a Sfântului Iustin. Ctitorul acestei noi biserici este Arhimandritul Iustin, care a dăruit şi Parohiei Coslada un fragment din moaştele sfântului. 01 Decembrie este Ziua Naţională a României. În timpul Sfintei Liturghii au fost pomeniţi toţi eroii care au luptat pentru întregirea neamului românesc, pentru libertatea şi demnitatea noastră şi pentru apărarea credinţei strămoşeşti. Comunitatea a marcat acest moment şi printr-un spectacol de poezie şi muzică populară, intitulat Aşa-i românul! Ziua a continuat cu un concurs de Bucate tradiţionale româneşti de post, la care s-au înscris şi au participat 22 de concurenţi, domni şi doamne, care au oferit o varietate de mâncăruri specifice acestei perioade în care ne aflăm. Un juriu, format din 14 persoane, a desemnat câştigătoare pe tânăra Alexandra Foca şi pe doamna Mirela Ursache, care au primit trofeul special pregătit, medalia şi daruri constând în cărţi şi cd-uri. Toţi participanţii au primit, în semn de mulţumire, o diplomă pentru participarea la concursul culinar Bucate tradiţionale de post, organizat în cadrul parohiei cu ocazia Zilei Naţionale a României, ce a avut drept scop creşterea interesului pentru arta culinară tradiţională de post şi promovarea unui stil de viaţă sănătos. Vizionarea filmului istoric Mihai Viteazul a încheiat ziua binecuvântată de duminică.
Download: Click for download attached file: Ziua Nationala a Romaniei in Parohia Coslada, Spania
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 563
Id: 58928
Data: Dec 2, 2015
Imagine:
]]>Ziua Națională a României, 01 decembrie 2015, a fost sărbătorită și de românii din Ungaria. La miezul zilei, potrivit îndrumărilor Sfintei Patriarhii, Preasfințitul Părinte .....
Data: Dec 2, 2015
]]>Numeroşi buzoieni au participat, marţi, 01 decembrie 2015, la festivităţile prilejuite de Ziua Naţională a României, care s-au desfăşurat pe Bulevardul Nicolae .....
Data: Dec 2, 2015
]]>Credincioşii parohiei vrâncene Bizigheşti au sărbătorit anticipat, duminică, 29 noiembrie 2015, hramul bisericii lor, închinat Sfântului Apostol Andrei. Sfânta Liturghie a .....
Data: Dec 2, 2015
]]>Sfântul Sinod al Patriarhiei Ecumenice s-a întrunit în data de 26 noiembrie 2015, sub preşedinţia Sanctităţii Sale Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, .....
Data: Dec 2, 2015
]]>Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Urziceni în colaborare cu Şcoala Ion Heliade Rădulescu a adus un omagiu Zilei Naționale a României. Marți, 1 Decembrie 2015, .....
Data: Dec 2, 2015
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).