Transilvanenii au sarbatorit Ziua Nationala a României prin ample manifestari religioase, militare si culturale, care au evocat momentul culminant al împlinirii visului de secole, cel al realizarii României Mari, la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, informeaza „Ziarul Lumina”.Mii de oameni au participat, la Alba Iulia, la manifestarile organizate cu ocazia Zilei Nationale. Cu aceasta ocazie, la Catedrala Reîntregirii din orasul Marii Uniri a fost oficiata Sfânta Liturghie de catre Înaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si Mitropolitul Ardealului, alaturi de Înaltpreasfintitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, înconjurati de un sobor de preoti si diaconi. Momentul de mare înaltare sufleteasca si de bucurie sfânta a fost urmat de o slujba de Te Deum, în cadrul careia cei doi ierarhi au adus lauda lui Dumnezeu si au multumit pentru toate binefacerile revarsate asupra poporului român si pentru darurile cu care El a înzestrat neamul românesc si pamântul nostru stramosesc.În cuvântul rostit la acest moment aniversar, IPS Arhiepiscop Irineu a spus: „Se cuvine sa fim recunoscatori Bunului Dumnezeu, Care ne-a asezat aici, în acest paradis etnic. Suntem singurii care, de doua mii de ani, nu ne-am clintit si toti vecinii nostri ne-au gasit în aceste tinuturi. Suntem singurii care nu ne-am inventat si n-am împrumutat credinta, ci Dumnezeu ne-a plamadit ca popor crestin, trimitându-l pe pamântul Daciei pe Sfântul Apostol Andrei. La aceasta sarbatoare nationala, sa-I multumim Celui-Preaînalt, în biserici si manastiri, pentru modul providential în care a lucrat în sânul Neamului românesc. Datori suntem sa ne ridicam la acea simtire înalta care a însufletit pe bravii nostri înaintasi ce ne-au lasat o scumpa mostenire: România întregita. Traiasca România Mare! Mântuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta!“.
Slujba arhiereasca si Te-Deum la Cluj-Napoca
Sfânta Liturghie a fost oficiata la Catedrala mitropolitana din Cluj-Napoca de catre Înaltpreasfintitul Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi. În cadrul cuvântului de învatatura, ierarhul a amintit de cele zece porunci primite de Moise de la Dumnezeu, pe muntele Sinai, pe când conducea poporul lui Israel din robia egipteana înspre libertatea pamântului fagaduintei. IPS Parinte Andrei i-a îndemnat pe credinciosi sa împlineasca cele zece porunci, pentru ca ascultarea lor este mântuitoare: „Cele 10 porunci ni le-a dat Dumnezeu nu sa filosofam asupra lor, ci sa le împlinim. Nu filosofarea despre porunci, ci împlinirea lor este mântuitoare. «Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, cu tot cugetul tau», aceasta este marea si întâia porunca. A doua, la fel ca aceasta este: «Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine însuti». În aceste doua porunci se cuprinde toata Legea si Prorocii. Dumnezeu este ascuns în poruncile Lui, iar cel ce împlineste poruncile lui Dumnezeu, Îl afla pe El“.La finalul Sfintei Liturghii, IPS Mitropolit Andrei a oficiat o slujba de Te-Deum, fiind pomeniti eroii neamului românesc care au înfaptuit unitatea nationala a românilor în 1918. Cu acest prilej s-au înaltat rugaciuni pentru toti cei ce si-au dat viata pentru întregirea neamului românesc. La finalul slujbei de multumire, IPS Mitropolit Andrei a tinut un cuvânt duhovnicesc intitulat: „Dragostea fata de România si viitorul ei“. Cu acest prilej, ierarhul a facut un apel catre autoritati sa ajute tineretul tarii pentru a nu mai pleca în strainatate: „România este maica noastra frumoasa si buna, chiar daca este saraca si chiar daca are probleme. Fiii adevarati nu o pot dispretui si neglija si cu atât mai mult nu o pot abandona. Este adevarat, în acelasi timp, ca si o mama iubitoare are grija, cât poate, de copiii ei. De aceea facem insistenta cerere, cu staruinta, catre cei ce ocupa functii cu raspundere în România, sa se gândeasca la tineretul acestei tari. Este nevoie de locuri de munca. Prea multi tineri inteligenti, cu putere creatoare si care doresc sa faca ceva pleaca din tara. Ne împutinam si îmbatrânim“.Programul Zilei Nationale a continuat cu o ceremonie de depunere de coroane si jerbe de flori la statuia lui Avram Iancu din Piata „Avram Iancu“, urmata de o parada la care au participat 250 de militari si personal de la Ministerul Afacerilor Interne, Jandarmerie, Inspectoratul pentru situatii de urgenta si reprezentanti ai Politiei Locale. Au fost prezente aproximativ 40 de masini de lupta si de interventie. Ziua a continuat cu numeroase manifestari, precum scenete, spectacole folclorice, concerte, iar seara s-a aprins iluminatul festiv de sarbatori, apoi a avut loc retragerea cu torte, în centrul orasului si un spectacol de artificii.Sarbatoarea bihorenilor
De Ziua Nationala, Preasfintitul Sofronie, Episcopul Oradiei, a participat la Sfânta Liturghie la Catedrala episcopala „Învierea Domnului“ si „Sfântul Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei“ din Oradea, unde s-au înaltat rugaciuni pentru eroii neamului românesc din toate timpurile si din toate locurile si a fost savârsita slujba de Te Deum cu prilejul Zilei Nationale a României, multumindu-se Bunului Dumnezeu pentru binefacerile revarsate de-a lungul vremii peste poporul român.Apoi, ierarhul Oradiei a luat parte la ceremonialul religios-militar desfasurat în prezenta oficialitatilor locale si centrale si a peste 10.000 de oradeni, în Piata Unirii din centrul orasului. Manifestarea a început cu o slujba de Te Deum oficiata de preotii capelani care activeaza în cadrul structurilor militare ale Garnizoanei Oradea, raspunsurile fiind date de Corul „Diacon Nicolae Firu“, al Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea. Au urmat discursuri rostite de Claudiu Pop, prefectul judetului Bihor, si de prof. dr. Viorel Faur, care au evocat importanta si semnificatiile Zilei Nationale a României, fiind subliniat aportul consistent al românilor bihoreni la înfaptuirea Marii Uniri. Prefectul judetului a înmânat diplome de excelenta si un steag tricolor unor bihoreni care, prin profesionalismul lor, au avut rezultate remarcabile în activitate, dând dovada de altruism si spirit civic în situatii de urgenta. Manifestarea s-a încheiat cu ceremonia depunerii de coroane si jerbe de flori la statuia Voievodului Mihai Viteazul din Piata Unirii, precum si de parada militara la care au luat parte sute de militari, politisti, pompieri, jandarmi si angajati ai structurilor militare si civile de interventie, dotati cu echipamente, masini si autospeciale, urmata de parada elevilor de la unitatile de învatamânt din Oradea.Slujire arhiereasca la Catedrala din Zalau
Preasfintitul Petroniu, Episcopul Salajului, s-a aflat în mijlocul credinciosilor de la Catedrala episcopala „Înaltarea Domnului“ din Zalau, unde a savârsit Sfânta Liturghie. Cu aceasta ocazie a hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Romita, Protopopiatul Zalau, pe diaconul Cristian Ianchis. Apoi, ierarhul alaturi de preotii si diaconii din sobor au savârsit o slujba de Te Deum cu prilejul Zilei Nationale. Dupa rostirea cuvântului de învatatura, toti cei prezenti, clerici si credinciosi, au iesit în curtea catedralei, unde a fost dezvelit si sfintit bustul marelui parinte Arsenie Boca.Cuvântul de învatatura rostit de PS Episcop Petroniu s-a intitulat „Personalitati de exceptie, cârmuitori ai poporului român“, fiind amintite personalitatile de exceptie ale neamului, sfinti, precum si mari conducatori de osti si tara.„Numai datorita purtarii de grija a lui Dumnezeu si prin stradaniile lor neobosite suntem pastratori ai credintei celei adevarate si mântuitoare si comunicam astazi între noi în dulcele grai românesc, fara a ne teme ca vom fi prigoniti pentru aceasta, cum din nefericire de prea multe ori s-a întâmplat în trecutul zbuciumat al poporului nostru“, a spus PS Petroniu. A fost prezentata, apoi, viata si activitatea parintelui Arsenie Boca, unul dintre marii duhovnici ai neamului.Ziua nationala la Sibiu
Ziua Nationala a fost sarbatorita la Sibiu prin ample manifestari, care au debutat la Catedrala mitropolitana cu Sfânta Liturghie, oficiata de Preasfintitul Andrei Fagarasanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoti si diaconi. Credinciosii au participat în numar mare la slujba religioasa si au primit Sfânta Împartasanie.Dupa Sfânta Liturghie, a avut loc o ceremonie militara în centrul orasului, festivitate încheiata cu depunerea de coroane de flori. La eveniment a participat PS Andrei Fagarasanul, prefectul Ovidiu Sitterli, presedintele Consiliului Judetean, Ioan Cindrea, rectorul Academiei Fortelor Terestre si comandantul Garnizoanei Sibiu, generalul Ghita Bârsan, ofiteri, militari, politicieni si sute de sibieni.„Dam slava Bunului Dumnezeu pentru ca ne-a învrednicit si anul acesta sa ajungem la marea sarbatoare de la 1 decembrie, când cler si popor ne-am rugat pentru odihna tuturor ostasilor cazuti pe câmpurile de lupta. Multumim comandantilor de la unitatile militare ale Garnizoanei Sibiu pentru aceasta frumoasa manifestare româneasca“, a spus PS Episcop Andrei Fagarasanul.Manifestarile au continuat cu o parada militara pe Bulevardul „Corneliu Coposu“, iar cei prezenti au avut posibilitatea sa admire defilarea a peste 1000 de militari, a masinilor de lupta si a altor elemente de tehnica militara folosite si în teatrele de operatiuni din Irak si Afganistan.Preasfintitul Vasile Somesanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului si Clujului, a fost prezent în Parohia „Sfântul Lazar“ din Cluj-Napoca unde a oficiat Sfânta Liturghie. În cadrul cuvântului de învatatura, ierarhul a vorbit credinciosilor despre iubirea desavârsita a lui Dumnezeu pentru oameni si despre pazirea poruncilor Lui.Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului, a liturghisit si a predicat în Biserica „Sfântul Apostol Andrei“ din Baia Mare, apoi a savârsit slujba de Te-Deum la Statuia Ostasului Român din Parcul Municipal si a participat la festivitatile oficiale organizate de autoritatile judetene si locale cu ocazia Zilei Nationale a României.Manifestari în orasele transilvane
La Bistrita a avut loc un ceremonial militar-religios, în piata centrala, la statuia poetului national Andrei Muresanu. Oficialitatile au depus coroane si jerbe de flori la statuia celui care a scris imnul României. A urmat o parada militara, la care au participat sute de militari, politisti, pompieri, jandarmi si angajati ai Penitenciarului Bistrita, dotati cu echipamente, masini si autospeciale. Ansamblul „Dor românesc“ a sustinut un recital, iar seara au avut loc mai multe manifestari, precum retragerea cu torte si un spectacol în Piata Centrala.Elevii si cadrele didactice de la Liceul Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu“ din Oradea au organizat mai multe evenimente desfasurate pe parcursul câtorva zile, dedicate praznuirii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, si a Sfântului Ierarh Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, precum si Zilei Nationale. Pe 28 noiembrie s-a desfasurat un concurs de cultura generala, cu tematica specifica, la care au participat mai multe echipaje de elevi din clasele de gimnaziu. Pe 29 noiembrie, în cele doua paraclise ale liceului s-a savârsit Sfânta Liturghie, dupa care a urmat slujba de Te Deum cu prilejul Zilei Nationale a României, savârsita în avans, pentru ca un numar cât mai mare de copii sa fie prezenti la acest eveniment. Apoi a urmat un program cultural-artistic în prezenta elevilor de la Colegiul National „Mihai Eminescu“ si de la Colegiul Economic „Partenie Cosma“ din Oradea, însotiti de profesorii lor, scoli cu care Liceul Ortodox are parteneriate educationale.Oaspetii au fost primiti în paraclisul cu hramul „Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana“, unde pr. prof. Dorel Leucea, directorul adjunct al liceului, le-a vorbit despre istoricul institutiei. Apoi, doi elevi au prezentat viata si activitatea episcopului Roman Ciorogariu al Oradiei, patronul spiritual al scolii si, în acelasi timp, ctitor al învatamântului teologic ortodox bihorean, moment urmat de recitaluri de poezii, colinde si cântece patriotice. În acelasi cadru s-a facut premierea câstigatorilor concursului de cultura generala desfasurat în ziua precedenta si a fost evocata semnificatia zilelor sarbatorite. Programul zilei s-a încheiat cu o expozitie de lucrari referitoare la Roman Ciorogariu.Pe 30 noiembrie, a fost savârsita Sfânta Liturghie în cele doua paraclise ale scolii, iar duminica, 1 decembrie, elevii si cadrele didactice au participat, în centrul municipiului, la festivitatile religioase si militare organizate de municipalitate cu ocazia Zilei Nationale. Un grup de elevi ai liceului, îmbracati în costume populare românesti, au participat la parada unitatilor de învatamânt din Oradea, care a succedat impresionantei parade militare.Ziua Nationala în judetul Sibiu
Cei 95 de ani trecuti de la Marea Unire, au fost sarbatoriti la Nou Român si Talmaciu, judetul Sibiu prin slujbe religioase, festivaluri si concerte de colinde si alte manifestari traditionale. La Parohia Nou Român, Protopopiatul Avrig, a avut loc cea de-a VII-a editie a Festivalului National al Datinilor si Obiceiurilor de Iarna, organizat de Complexul National Muzeal Astra. Dupa Sfânta Liturghie, la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ au fost primite ansamblurile „Vasile Lucaciu“ Şisesti, judetul Maramures, „Caiutii din Balcani“, judetul Bacau, si Corul parohial de la Arpasu de Sus, judetul Sibiu. Grupa de copii de la gradinita din sat, coordonata de educatoarea Mihaela Nanasi, Ceata de Feciori si Corul de copii de la Centrul Cultural Educational pentru Copii si Tineret „Sfântul Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei“ din Nou Român au cântat colinde, iar apoi alaiul a pornit pe ulitele satului catre Centrul Cultural Memorial „Dr. Gheorghe Telea Bologa“, filiala a Muzeului Astra din Sibiu, unde a avut loc un amplu si frumos program artistic. În final, toti cei prezenti, ardeleni, moldoveni, maramureseni si dobrogeni s-au prins într-o mare hora a unirii.Cu prilejul Zilei nationale a României, la initiativa parohului Ilie Gusan, la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae“ din Talmaciu, judetul Sibiu, au avut loc mai multe manifestari care au debutat cu Sfânta Liturghie. Raspunsurile la strana au fost date de Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“ din Sibiu, condus de drd. Adrian Dobreanu. Manifestarile au inclus sfintirea troitei din incinta bisericii de catre un sobor de preoti condus de protopopul de Avrig, Vasile Gafton, si de protopopul de Saliste, Ioan Ciocan. A urmat un concert de colinde si cântece patriotice interpretate de Grupul psaltic „Sfântul Andrei Şaguna“, corul Bisericii „Înaltarea Domnului“ din Saliste, dirijat de pr. Ioan Ciocan, corul „Datina din Avrig“ si corul parohial din Talmaciu. La final, pr. Ilie Gusan a multumit tuturor celor prezenti la acest eveniment si a înmânat diplome de participare.Manifestare crestina si româneasca la Baciu
Cercul preotesc Baciu din Protopopiatul Cluj I s-a reunit, dupa Sfânta Liturghie, în Biserica „Sfânta Treime“ din Baciu, judetul Cluj, pentru a savârsi un Te Deum cu ocazia Zilei Nationale. La slujba au fost prezenti primarul comunei, Ioan Muresan, vicepresedintele Consiliului Judetean Cluj, Ioan Oleleu, autoritati locale, personalitati marcante ale comunitatii si numerosi credinciosi veniti special pentru acest eveniment, multi dintre ei îmbracati în straie populare. Initiativa i-a apartinut conducatorului cercului preotesc, pr. Dumitru Boca, paroh la Baciu I, iar la eveniment au participat preotii Petreus Ioan din Popesti, Ciceu Vasile din Corusu, Hategan Petru din Suceagu, Perta Vasile din Saliste, Pripon Ionut din Parohia Baciu II si Florin-Catalin Ghit, preot slujitor la Parohia Baciu I.Dupa slujba de Te Deum, în cadrul careia raspunsurile stranei au fost date de un grup coral de tineri basarabeni, studenti la Teologie Ortodoxa si la Academia de Muzica din Cluj-Napoca, a urmat o alocutiune rostita de pr. Dumitru Boca, în care a subliniat importanta unitatii nationale a tuturor românilor si deschiderea aratata fata de alte etnii, remarcând printre altele chiar prezenta unor etnici maghiari la acest moment festiv. Cei prezenti - autoritati, preoti si credinciosi - au pornit în procesiune, din fata bisericii, cu drapelul tarii în deschiderea coloanei, în ritmurile patriotice ale fanfarei, cu tricolorul la piept si cu steaguri în mâna, catre primaria Comunei Baciu, unde s-a desfasurat partea a doua a manifestarii: discursurile oficialitatilor si un program artistic cu cântece patriotice interpretate de corul bisericii „Sfânta Treime“ din Baciu, corul Şcolii Generale din Baciu si grupul de studenti basarabeni, oaspeti ai organizatorilor.Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 669
Id: 36163
Data: Dec 3, 2013
Imagine:

Data: Dec 3, 2013

Data: Dec 3, 2013

Data: Dec 3, 2013

Data: Dec 3, 2013

Data: Dec 3, 2013

Data: Dec 3, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Pelerini la locurile sfinte - 2016-05-14 - Paraclisul Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan Teologul - Manastirea Afteia
Pelerini la locurile sfinte - 2016-03-27 - Manastirea Turnu Rosu - Catedrala Mitropolitana din Cluj
Pelerini la locurile sfinte - 2014-02-09 - Manastirea Berivoi - Manastirea Rasca Transilvana
Pelerini la locurile sfinte - 2016-06-11 - Parohia Viile Fabric Timisoara - Schitul Hapria
Pelerini la locurile sfinte - 2016-04-03 - Biserica Buna Vestire Giulesti din Bucuresti si Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Craiova
Pelerini la locurile sfinte - 2013-11-30 - Pestera Sfantului Apostol Andrei - Manastirea Neamt
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).