Istoria datei sarbatoririi Sfintelor Pasti se identifica cu insasi istoria crestinismului. Invierea Domnului, fiind evenimentul cel mai sfant care sta la temelia credintei crestine, a polarizat de la inceput atentia generala in vederea posibilitatii praznuirii ei in aceeasi zi de catre toti crestinii. Este o nazuinta de o importanta primordiala si priveste religia crestina in genere pe fiecare ramura a crestinismului in parte si, cu atat mai mult, Biserica Ortodoxa.Daca celelalte sarbatori crestinesti cu data fixa, praznice imparatesti sau in cinstea Maicii Domnului si a sfintilor nu au prezentat dificultati in stabilirea datei lor, fiind acceptate de comun acord, data sarbatoririi Sfintelor Pasti a constituit o problema.Pastile cuartodeciman si disputele pascaleNeputand face dintru inceput obiectul unei hotarari apostolice sau canonice, precise si autoritare, data serbarii Pastilor a fost supusa unor variatii legate de traditii locale, care au constituit cu timpul deosebiri mai mult de ordin practic privind cultul si disciplina. Acele deosebiri s-au mentinut, fara a se rupe cu aceasta unitatea Bisericii, dar creandu-se o stare de lucruri suparatoare, care putea da nastere la curente eretice. Ceea ce a determinat solutionarea problemei sarbatoririi Sfintelor Pasti au fost cele doua traditii si practici pascale constatate in secolul al II-lea, "cvartodecimanii", care serbau Pasha iudaica (Pasha incepea in seara zilei de 14 nisan) si ceilalti crestini care serbau ca Pasti Invierea Domnului. Desi evenimentul cel sfant al Invierii Domnului s-a petrecut intr-un anumit moment din istoria omenirii, atunci cand s-a pus problema praznuirii lui, a trebuit sa se aiba in vedere nu numai ziua istorica in sine, ci sa se tina cont si de ziua saptamanii cand a inviat Domnul, adica "Ziua intai a saptamanii", aceasta fiind ziua saptamanii evreiesti (duminica), dupa precizarea Sfintilor Evanghelisti Matei si Marcu.Invierea, sarbatoare anuala, dar si saptamanalaDe la inceput, in constiinta crestinilor si a Bisericii crestine in genere a intrat praznuirea acestei zile a saptamanii, Praznicul Invierii Domnului trebuind sa devina nu numai o sarbatoare anuala, ci si saptamanala. Din punct de vedere religios, aceasta zi trebuia sa inlocuiasca ziua sambetei, caci Domnul, prin invierea Sa, S-a dovedit cu adevarat a fi Domn al Sambetei si, din acest considerent, Pastile, "Sarbatoarea sarbatorilor", are multiple valente, fiind praznicul tuturor crestinilor. Trebuia in mod obligatoriu fixat intr-o zi de duminica, iar de aici rezulta ca el nu poate fi decat o sarbatoare cu data mobila, iar mobilitatea trebuie supusa unor norme care sa o incadreze in perimetrul cel mai apropiat al timpului respectiv, tinandu-se cont si de imprejurarile istorice in care s-a petrecut Invierea Domnului.Controversele pascale consemnate de Eusebiu de CezareeaBiserica primelor veacuri lupta impotriva ereziilor, combatandu-le si condamnandu-le, iar impotriva actiunilor schismatice se apara prin solidarizarea fata de ambitiile particulariste. Insa, in cazul deosebirilor de ordin practic, cum au fost cele care au dat motiv controverselor pascale, principala problema era ca ele se asociau si cu traditii socotite apostolice, ceea ce ingreuna discutia si acordul. Inceputul acestor deosebiri nu este bine cunoscut.Cvartodecimanii, numerosi in Asia preconsulara, au constituit motivul controverselor pascale din secolul al II-lea, care au pus in discutie pasnica pe episcopii Policarp al Smirnei si Anicet al Romei. Irineu scrie ca Policarp s-a dus la Roma in timpul lui Anicet si ar fi avut unele neintelegeri privitoare la serbarea Pastilor. Nici unul din ei nu a putut sa-l convinga pe celalalt ca "sa tina" sau "sa nu tina", fiecare din ei bazandu-se pe o traditie veche: Policarp pe cea a Sfantului Ioan si de la alti Apostoli, Anicet pe obiceiul pastrat de la inaintasii sai.Desi n-au cazut de acord, cei doi episcopi au ramas in raporturi bune si in comuniune bisericeasca. Anicet i-a ingaduit lui Policarp sa savarseasca Sfanta Euharistie la Roma si crestinii au avut pace, "si cei care tineau, si cei care nu tineau". Eusebiu de Cezareea prezinta intr-o nota obiectiva motivul sarbatoririi Pastilor, diferit ca data de pasha iudaica, sustinand ca Mantuitorul n-a serbat pasha iudaica la cina, ci s-a jertfit pe Sine, in ziua de pasha.Importanta acestor controverse se face tot mai vadita la sfarsitul secolului al II-lea, cand are loc un conflict intre episcopii Victor al Romei si Policrat al Efesului. Pe la anul 190 sau curand dupa acest an, cand deosebirile privitoare la data serbarii Pastilor produceau discutii pasionante la Roma, unde se gaseau si crestinii cuartodecimani din Asia, episcopul Victor s-a hotarat sa condamne practica lor si sa puna astfel capat deosebirilor si controverselor pascale. Gestul intempestiv al imparatului Victor al Romei putea sa coste o dezbinare bisericeasca periculoasa, daca nu era stavilita de inteleptul Irineu, episcopul Romei, ierarh autoritar care, vorbind in numele episcopatului italic, a scris episcopilor mai insemnati din afara, lui Policrat al Efesului si celor din Asia, invitandu-i sa se intruneasca in sinod si sa adopte practica pascala romana, care era a celor mai multe biserici. Incercarea lui Victor al Romei de a-i forta pe crestinii cvartodecimani sa serbeze Pastile duminica dupa 14 nisan n-a reusit; interventia lui si atitudinea lui Policrat si a sinodului de la Efes au dat prilej sa se pronunte si alti episcopi din provinciile Asiei Mici, care au luat pozitie impotriva serbarii la 14 nisan si pentru serbarea Invierii in duminica urmatoare.Adunari de episcopi tinute in Palestina, in Pont, in Osroene, in Italia, precum si scrisori primite de la alti episcopi (Vakhyllos, Corint), dovedeau ca majoritatea Bisericilor erau pentru despartirea Pastilor de pasha iudaica. In sprijinul practicii Bisericii sale, Policrat aducea numele Apostolului Filip, care ar fi murit in Hierapolis, in Frigia, numele Sfantului Evanghelist Ioan, ucenicul cel mai iubit al Domnului, pe al lui Policarp al Smirnei si Sagaris, episcopi martiri, pe al lui Papirus si Meliton de Sardes, care toti au socotit ziua de 14 nisan ca adevarata zi de Pasti, conformandu-se preceptelor evanghelice, fara a schimba nimic si urmand cu aceasta "regulile de credinta" si adeverind pentru sine "ca a trait totdeauna in Hristos". Ceea ce ii lipsea lui Victor al Romei pentru a avea dreptate si succes era metoda intelegerii cu asiaticii."Intr-o zi si un timp in toata lumea"In loc sa-i incredinteze ca nu este in interesul general crestin ca Biserica lor sa aiba alta practica pascala decat celelalte din Rasarit si din Apus, el a vrut sa faca un act de autoritate si de amenintare. Pe cand Policrat il asigura pe episcopul Romei ca cvartodecimanii nu se abat de la credinta Bisericii, episcopul Bisericii Romei, Victor, a cautat sa excluda repede din comuniunea unitara a Bisericii toate comunitatile din intreaga Asie, socotindu-le eterodoxe. Era prima data cand un episcop lua o asemenea masura grava, "dar aceasta n-a placut tuturor episcopilor". Victor a fost mustrat si indemnat prin scrisori, intre care cea mai insemnata era a Sfantului Irineu, vorbind in numele fratilor din Galia, sa nu excomunice "toate bisericile lui Dumnezeu care tin din traditie un obicei vechi". Din scrisoarea lui Irineu aflam ca deosebirea privea nu numai ziua Pastilor, ci si durata postului premergator. Nu se stie daca Victor si-a retras excomunicarea, dar cei din Asia si-au pastrat obiceiul conform canonului I al Sinodului din Arelate (314), ca toti crestinii sa tina Pastile "intr-o zi si un timp in toata lumea".Necesitatea realizarii unitatii de opinieAceasta stare de lucruri anticipase Sinodul I Ecumenic, constituind un motiv serios pentru hotararea niceeana in problema sarbatoririi Sfintelor Pasti, istoricul bisericesc Eusebiu considerand aceasta situatie "un rau" pe care numai Dumnezeu putea sa-l indrepte si imparatul Constantin (Viata lui Constantin, III, 5). Cu ajutorul lui Dumnezeu, episcopii si imparatul au avut grija ca in marele sinod de la Niceea sa se ia o hotarare pentru indreptarea unei asemenea situatii. Sinodul nu a formulat, de fapt, o regula precisa, strict tehnica, pentru determinarea datei. Aceste principii stabilite de sinod au un caracter diriguitor, orientativ.Cunoastem masura sinodului din documente contemporane si marturii istorice privitoare la masurile sinodului: Epistola catre Biserica Alexandriei si Epistola circulara a imparatului Constantin catre episcopi. Importanta sinodului de la Niceea o prezinta Eusebiu ca vitala pentru intreaga comunitate crestina, imparatul hotarand "sa adune intreaga oaste a lui Dumnezeu intr-un sinod ecumenic" pentru a-l infrunta pe "nevazutul vrajmas" intr-o batalie hotaratoare. Acest sinod al sobornicitatii ecumenice s-a ocupat "de potrivirea mersului prin vreme a lucrarii mantuirii noastre - marcat prin sarbatori anuale - cu crugul anual al corpurilor ceresti", in centru fiind sarbatoarea Sfintelor Pasti.Dar in ce consta aceasta potrivire intre lucrarea de mantuire ce a avut loc intr-un anumit timp si praznuirea ca atare a Sfintelor Pasti depinde si de fixarea corecta a echinoctiului si a lunii pline. Iar acest lucru era posibil prin respectarea cu regularitate a unor fenomene ceresti, dupa anumite grupe de ani, fixarea Pastilor fiind in functie de cursul celor doi luminatori ai cerului, Soarele si Luna, mersul Soarelui dand posibilitatea de a prevedea data echinoctiului, iar mersul Lunii dand posibilitatea de a determina ziua primei luni pline de dupa echinoctiul de primavara. In functie de aceste reguli a fost stabilita la Sinodul I Ecumenic serbarea Pastilor. Hotararea luata nu a facut obiectul unui canon sau a unei decizii care sa dea formula calculului pascal pentru asigurarea acordului si uniformizarii datei Pastilor. Epistola sinodului catre Biserica din Alexandria da crestinilor din Egipt, Libia si Pentapole "vestea cea buna": s-a stabilit unitatea cu privire la serbarea Pastilor, iar epistola circulara a imparatului catre episcopi da acestei necesitati caracterul unei obligatii crestine, morale, imperioase, ca o porunca dumnezeiasca, sub ambele aspecte ale ei: serbarea de catre toti crestinii in aceeasi zi si nu o data cu iudeii.Actiunea facuta de imparatul Constantin cel Mare in vederea convocarii unui sinod care sa clarifice data serbarii Sfintelor Pasti are o cauza profund spirituala, intrucat, afirma imparatul, "vrajba ascunsa in sanul Bisericii lui Dumnezeu este mai inspaimantatoare decat razboiul sau decat o batalie, oricat ar fi ea de grea". Indemnul catre episcopi de a face cunoscut ceea ce s-a hotarat avea un temei in virtutea caruia Pastile trebuiau serbate numai duminica, niciodata in aceeasi zi cu iudeii si nu de doua ori in acelasi an, caci "Mantuitorul ne-a deschis noua alt drum, preasfintei noastre credinte ii sade inainte o cale daruita cu lege si maretie".Istoria divergentelor pascale ne convinge cu toate argumentele ca se impune Bisericilor un acord in serbarea Invierii lui Hristos. Dintru inceput si pana azi, crestinii au fost criticati ca se deosebesc in comemorarea marelui fapt crestin. Principiile pascale ale Sinodului Ecumenic nu s-au tinut intocmai, calculele pascale erau diferite, s-au unificat tarziu si greu, s-au diferentiat iarasi si au ramas asa si azi. Fixarea datei Pastilor la inceputul lunii aprilie, in prima sau a doua duminica, se pare a fi cea mai apropiata si de hotararea niceeana, si de adevarul istoric al Invierii Domnului. Din experienta istoriei reiese posibilitatea doritei impreuna-praznuiri a Sfintelor Pasti. Dar problema cea mai mare si mult mai dificila decat tehnica stabilirii duminicii pascale este cea legata de duhul intelegerii, al fraternitatii si iubirii crestine.Se cunosc actiunile de impacare ale Sfantului Atanasie al Alexandriei, atunci cand intre Roma si Alexandria au aparut neintelegeri pe aceasta tema, ele fiind aplanate de conducatorul spiritual al Alexandriei, care, de dragul pacii, a renuntat de mai multe ori la calculele astronomilor alexandrini, corecte, de altfel, in favoarea Apusului si traditiilor lui, pentru ca toti crestinii sa sarbatoreasca impreuna Sfintele Pasti. Iar episcopul Irineu al Galiei, desi vedea erori pascale ale crestinilor iudaizati din Rasarit, se opunea intransigentei episcopului Victor al Romei de a-i excomunica, punand mai presus pacea si intelegerea ce trebuia sa existe intre ei. Astfel, praznuirea la aceeasi data, in aceeasi duminica, contribuie la consolidarea unitatii crestine, iar unitatea este dovada graitoare a Adevarului. (Articol publicat in Ziarul Lumina din data de 19 aprilie 2011, semnat de Viorel Stanescu)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1021

Id: 30533

Data: May 3, 2013

Imagine: