Ziua pompierilor din România este sărbătorită în fiecare an la data de 13 septembrie.
Sărbătoarea a fost oficializată începând cu anul 1953, iar legiferarea a avut loc după revoluţie.
Ziua pompierilor din România comemorează Bătălia din Dealul Spirii care s-a dat la București, în timpul Revoluției Române din 1848, între o subunitate de pompieri condusă de Căpitanul Pavel Zăgănescu și un corp de armată al Imperiului Otoman.
Trupele otomane au intrat în 1848 în Capitală, unde au omorât civilii şi au arestat pe unii dintre conducătorii Revoluţiei.
Aceste fapte i-au indignat pe pompieri, dar şi pe alţi soldaţi din unităţile militare care nu au mai ținut cont de ordinele date de Locotenenţa domnească și s-au pus în mişcare împotriva numeroasei armate turceşti.
Roata de pompieri a Bucureştiului, devenită un sprijin al Revoluţiei, a participat activ la apărarea ei, părăsind cazarma de la Agie, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu. Deşi depăşiţi numeric, românii au asaltat oastea turcă.
În luptă au pierit 47 de soldați și doi ofițeri, reprezentând mai mult de jumătate din compania de pompieri. De asemenea, au fost rănite peste 100 de persoane.
Sursă foto: arq.ro
Urmăreşte-ne pe Twitter: @agentiabasilica
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 314
Id: 74749
Data: Sep 13, 2021
Imagine:
Mitropolitul Laurenţiu a sfinţit duminică piatra de temelie pentru noua biserică a Parohiei Braşov-Valea Cetăţii II, informează Mitropolia Ardealului. Noul locaş .....
Data: Sep 13, 2021
Sfântul Iosif cel nou de la Partoş a salvat prin rugăciunile sale Timişoara în anul 1652, iar pentru această minune, Corpul Pompierilor Militari l-a ales ocrotitor al celor care luptă cu flăcările. Hotărârea a fost ratifcată prin decizia Sfântului Sinod din februarie .....
Data: Sep 13, 2021
Corul de Copii și Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române organizează sâmbătă o preselecție pentru noi membri.
Preselecţia va avea loc în intervalul orar 12:30 – 14:00, în Amfiteatrul „I. G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian .....
Data: Sep 13, 2021
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei își serbează luni ziua onomastică. Sfântul Ciprian al Cartaginei este ocrotitorul spiritual al Înaltpreasfinției Sale.
Arhiepiscopul Ciprian s-a născut în data de 19 aprilie 1965 în satul Suhuleț, județul Iași, la botez .....
Data: Sep 13, 2021
„Comoara de preţ a comunităţii” şi „credincioşii noştri cei înţelepţi”, aşa i-a numit Episcopul Siluan pe membrii Asociaţiei Pensionarilor Români din Gyula în cuvântul rostit duminică în Catedrala din Ungaria. Aprecierile au fost transmise la împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea .....
Data: Sep 13, 2021
Înălţarea Sfintei Cruci este una dintre sărbătorile anului bisericesc în care se ţine post, deşi are dată fixă şi cade adeseori în alte zile decât cele de miercuri şi vineri.
Despre motivele pentru care creştinii postesc în 14 septembrie, de Înălţarea Sfintei .....
Data: Sep 13, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Atlas biblic - Psalmul 14 - Pr Petre Semen 21 01 2014
Atlas biblic - Sfanta Treime - Alexandru Flavian Sava - Pr Petre Semen 05-04-2016
Atlas biblic - Psalmul 13 - Pr Petre Semen 07-06-2016
Atlas biblic - Ingerii cazuti - Pr Alexandru Mihaila - 07 04 2014
Atlas biblic - Profetul Amos - Pr Alexandru Moldovan
Atlas biblic - Proorocul Ilie - Pr Remus Onisor 2013-06-28
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).