În cea de-a doua duminica din postul Adormirii Maicii Domnului, Preasfintitul Parinte Petroniu a facut un popas duhovnicesc la Manastirea Balan, dupa cum ne-a precizat Arhid. Adrian Onica.Alaturi de Preasfintia Sa au mai slujit la Sfânta Liturghie Preacuviosul Parinte Arhimandrit Antonie Pinta, exarhul manastirilor din Episcopia Salajului si Preacucernicii Parinti Vasile Trifan de la parohia Balan, Mihai Lapuste, preot pensionar, slujitor la Manastirea Balan, Vasile Pop de la parohia Chechis, Dan Uta de la parohia Chendrea si Mihai Dobocan de la parohia Galpâia.La momentul rânduit din cadrul Sfintei Liturghii, au fost împartasiti cu Trupul si Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos toti cei care s-au spovedit si au primit dezlegare de la duhovnic, precum si copiii de la scoala din sat.Situata în partea central-sud-estica a judetului Salaj, pe valea Agrijului, în vecinatatea satului cu acelasi nume, Manastirea Balan a fost la început o biserica de lemn pe care traditia locala o atribuie secolului al XIV-lea sau cel târziu secolului al XV-lea. Aceasta biserica a fost înnoita la începutul secolului al XVII-lea, iar în timpul revolutiei de la 1848 satenii din localitatea Balan au stramutat biserica în satul lor unde dainuie pâna astazi.Biserica actuala a manastirii a fost ridicata prin anul 1860, mai întâi sub forma unui frumos altar din lemn de stejar si acoperit cu sindrila. Dupa anul 1890 credinciosii din Balan au construit si naosul si pronaosul întregind constructia dupa planul si pe locul vechii bisericute.În anul 1926, pe latura sudica a manastirii, a fost ridicata o interesanta biserica pavilionara, necesara adapostirii pelerinilor în caz de ploaie în timpul oficierii slujbelor religioase.În preioada comunista nu au vietuit calugari la manastire, dar pelerinajele n-au încetat si se oficiau sfintele slujbe la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului, hramul manastirii, de catre preotii din satele învecinate, exceptie facând perioada dintre anii 1970-1983, când autoritatile comuniste au interzis aceste pelerinaje.Manastirea a fost reactivata în anul 1993.La ultima vizita la aceasta manastire a Preasfintitului Parinte Petroniu, la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului din anul 2011, a fost sfintit si noul altar de vara al manastirii ce are ca hram Acoperamântul Maicii Domnului. De asemenea a fost ridicat un corp de chilii, pâna în acel moment neexistând posibilitati de cazare în cadrul manastirii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 737
Id: 43080
Data: Aug 10, 2014
Imagine:

Data: Aug 10, 2014
Data: Aug 10, 2014

Data: Aug 10, 2014
Și în acest an, la Mănăstirea Neamț și la Schitul Vovidenia s-au organizat vineri, 8 august 2014, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Teofan, o serie de manifestări spirituale și culturale .....
Data: Aug 10, 2014

Data: Aug 10, 2014
Din cuprinsul publicaţiei, realizată cu multă osteneală de colectivul de redacţie, este de remarcat editorialul semnat de pr. paroh Petru Munteanu, care face referire la „două tabere pe care viaţa ni le pune înainte: a celor mulţumiţi şi a .....
Data: Aug 10, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).