A inceput Targul de Carte Religioasa de la Sibiu

]]>Edituri cu profil religios din întreaga ţară îşi prezintă în perioada 6-9 noiembrie oferta de carte la Târgul Naţional de Carte şi Revistă Religioasă de la Sibiu, un eveniment organizat de Asociaţia „Scriptus“, Biblioteca Judeţeană „ASTRA“ şi Arhiepiscopia Sibiului. La deschiderea oficială a târgului, organizatorii au subliniat interesul crescut al editurilor şi al cititorilor faţă de această manifestare, informează “Ziarul Lumina”. În acest an sunt prezente la Sibiu 18 edituri cu profil religios din Bucureşti, Iaşi, Bacău, Galaţi, Deva, Făgăraş, precum şi din oraşul gazdă. Stand-urile editurilor participante au fost amenajate în foaierul Bibliotecii judeţene „ASTRA“ din Sibiu, unde publicul interesat de scriitura religioasă are posibilitatea să îşi achiziţioneze la preţuri reduse scrieri ale Sfinţilor Părinţi, comentarii şi exegeze la Sfânta Scriptură, lucrări de specialitate din diverse domenii de studiu teologic, dicţionare şi compendii, calendare, cărţi de bucate mănăstireşti, precum şi lucrări dedicate leacurilor naturiste şi alimentaţiei corecte şi sănătoase. La ceremonia deschiderii oficiale a târgului de la Sibiu au participat reprezentanţii instituţiilor organizatoare, autorităţi locale, preoţi, reprezentanţi ai mediului academic şi numeroşi sibieni interesaţi de această sărbătoare a cărţii religioase. În calitate de gazdă, directorul Bibliotecii „ASTRA“ a vorbit despre importanţa acestui eveniment de tradiţie de la Sibiu, care vine să încununeze manifestările culturale şi academice din acest an. „Mă bucur să revăd participanţi de la ediţiile anterioare, la care am fost organizator şi gazdă, şi vă transmit felicitările şi mulţumirile noastre şi ale tuturor celor implicaţi în desfăşurarea acestei manifestări“, a spus Silviu Borş. A urmat cuvântul de salut al subprefectului Radu Lucian, care a transmis salutul prefectului Ovidiu Sitterli şi a evidenţiat rolul unei astfel de manifestări academice şi religioase în societatea actuală. „Sunt plăcut impresionat de ceea ce am văzut aici astăzi, de munca depusă de organizatori şi participanţi. Îi felicit pe toţi cei implicaţi şi pot spune că această tradiţie reprezintă o ancoră importantă în societatea românească“, a spus subprefectul Radu Lucian. „O vocaţie mărturisitoare“ Mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a fost transmis de consilierul cultural de la Arhiepiscopia Sibiului, pr. Savu Popa, care a anunţat şi evenimentele dedicate Editurii „Andreiana“ a Arhiepiscopiei Sibiului. „Târgul de carte religioasă de la Sibiu are deja o vocaţie mărturisitoare. Pentru creştini, începutul lunii noiembrie este marcat de sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi a Sfinţilor Îngeri, de aceea într-un anume înţeles transmiterea şi mărturisirea cuvântului şi sub formă scrisă are valoarea unei vestiri, a unei bunevestiri. În forma cărţilor, Cuvântul este primit de fiecare dintre noi în dar“, a spus pr. Savu Popa. Nu în ultimul rând, principalul organizator al târgului de la Sibiu, Lucian Cocă de la Asociaţia „Scriptus“, a mulţumit partenerilor şi editurilor participante la o ediţie jubiliară a târgului, o manifestare duhovnicească aparte. „Este vremea Cuvântului viu, Care zideşte, căci la această ediţie, 18 vrednice edituri din ţară vin cu o bogată roadă să-L mărturisească pe Domnul Hristos. Pentru că anul acesta împlinim 14 ani, de două ori şapte, cifră sfântă a creştinătăţii, ediţia aceasta nu poate să stea decât sub semnul roadelor şi rodirii duhovniceşti. Nu avem voie să nu rodim oricât de multe dificultăţi am avea ca organizatori, participanţi sau cititori. Ne străduim ca în aceste patru zile să aducem bucurie Domnului Hristos prin tot ceea ce se va săvârşi aici“, a spus Lucian Cocă. Astăzi, 7 noiembrie, publicul sibian este aşteptat la mai multe evenimente, între care masa rotundă „Rolul lecturii în educaţia religioasă a copiilor şi tinerilor“, de la orele 12.00, apoi vernisajul expoziţiei „Dor de Împărăţia Tatălui“, de la orele 18.45, şi momentul Editurii Doxologia a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la orele 19.00.

Download: Click for download attached file: A inceput Targul de Carte Religioasa de la Sibiu

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 501

Id: 45151

Data: Nov 7, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).