Miercuri, 18 decembrie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Parinte Arhiepiscop si Mitropolit Nifon, a avut loc, în cadrul Penitenciarului Margineni, cu sprijinul Protoieriei Târgoviste Sud si al parohiilor Stavropoleos si Ghirdoveni II, din orasul Moreni, o actiune social-filantropica ce a constat în oferirea de daruri unor persoane private de libertate, care sunt nevizitate de propriile familii, dupa cum informeaza Biroul de Presa al Arhiepiscopiei Târgovistei.Acestea au fost strânse la initiativa preotilor din parohiile mai sus mentionate, cu sprijinul enoriasilor lor, ele constituindu-se din bunuri alimentare, carti si obiecte religioase.Corul Capelei penitenciarului, îndrumat de Pr. Lita Savin, capelanul institutiei, a oferit, apoi, celor prezenti, un scurt concert de colinde, activitatea încheindu-se cu o masa rotunda dedicata marii sarbatori a Nasterii Domnului, la care au participat, persoane private de libertate, alaturi de preotii prezenti. Acestia au prezentat meditatii continând mesaje de speranta, încredere, iertare si dragoste, adecvat acestui eveniment, subliniind importanta personala si comunitara a Întruparii Fiului lui Dumnezeu.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 558
Id: 36762
Data: Dec 20, 2013
Imagine:

Data: Dec 20, 2013

Data: Dec 20, 2013
Data: Dec 20, 2013

Data: Dec 20, 2013

Data: Dec 20, 2013

Data: Dec 20, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).