Adunarea Nationala Bisericeasca a evaluat si aprobat activitatile Bisericii din anul 2013 si proiectele pentru anul 2014

În ziua de 12 februarie 2014, la Palatul Patriarhiei, sub presedintia Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, a avut loc sedinta anuala de lucru a Adunarii Nationale Bisericesti, organismul central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române pentru problemele administrative, sociale, culturale, economice si patrimoniale.

Membrii Adunarii Nationale Bisericesti (ierarhii Sfântului Sinod si câte trei reprezentanti, un cleric si doi mireni din fiecare eparhie) au examinat si aprobat Raportul general anual al Consiliului National Bisericesc asupra activitatii Bisericii Ortodoxe Române în anul 2013 în ceea ce priveste lucrarea pastoral-liturgica si social-filantropica, viata monahala, învatamântul teologic si predarea religiei în scolile publice, activitatea editorial-tipografica si mass-media, patrimoniu cultural-bisericesc, constructiile de noi locasuri de cult, relatiile cu alte culte, grija pentru comunitatile ortodoxe românesti din strainatate, relatiile interbisericesti si interreligioase etc.

1. Din bogata activitate bisericeasca desfasurata în anul 2013, au fost evidentiate manifestarile din cadrul Anului omagial al Sfintilor Împarati Constantin si Elena si al Anului comemorativ Dumitru Staniloae organizate la Patriarhia Româna si în toate eparhiile din tara si strainatate, în mod special Congresele Internationale de Teologie organizate la Palatul Patriarhiei cu temele Sfintii Împarati Constantin si Elena, promotori ai libertatii religioase si sustinatori ai Bisericii, respectiv Receptarea operei Parintelui Staniloae astazi. A fost apreciata finalizarea cu succes a proiectului national „Alege scoala!”derulat de Patriarhia Româna la nivel national cu scopul prevenirii si combaterii abandonului scolar, proiect finantat de Uniunea Europeana prin Programul Operational Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane. De asemenea, a fost remarcata activitatea editurilor Patriarhiei Române care în anul 2013 au publicat 178 de carti, la care se adauga reviste, calendare, brosuri si ghiduri.

2. Membrii Adunarii Nationale Bisericesti au apreciat opera social-filantropica desfasurata de eparhiile Patriarhiei Române în anul 2013 în pofida crizei economice prelungite din tara noastra. Astfel, în eparhiile Bisericii Ortodoxe Române functioneaza în prezent 784 de institutii si servicii sociale, dintre care: 141 cantine sociale si brutarii, 50 institutii medicale si farmacii, 75 centre de zi pentru copii, 68 centre educationale, 15 centre de zi pentru vârstnici, 47centre rezidentiale pentru vârstnici, 11 centre comunitare, 35 centre de tip familial, 38 gradinite sociale si after-school, 13 locuinte protejate, 130 centre de informare, consiliere si resurse, 2 institutii de învatamânt pentru adulti, 18 centre de urgenta (pentru persoane fara adapost, victime ale violentei domestice si ale traficului de persoane, 13 campusuri de tabara si alte 128 de institutii sociale cu specific diferit.

La nivelul eparhiilor Patriarhiei Române se afla în derulare 271 de proiecte si programe sociale, dintre care 178 finantate din fonduri proprii, 18 cu finantare publica, 19 cu finantare externa si 56 cu finantare mixta.

În anul 2013 au beneficiat de asistenta sociala de specialitate 22 945 copii din asezamintele sociale ale Bisericii Ortodoxe Române, dar mai ales din familii sarace si fara posibilitati de întretinere sau cu parinti aflati la munca în strainatate, 4 920 persoane cu dizabilitati (deficiente de vorbire, vedere si auz, consumatori de droguri sau alte tipuri de dependente, persoane infectate cu HIV/SIDA etc.), 15 086 persoane vârstnice din asezamintele de protectie sociala bisericesti, din centrele sociale de tranzit si adaposturi de noapte, batrâni singuri, nedeplasabili, abandonati de familie si cu grave probleme de sanatate, 13 110 victime ale traficului de persoane, victime ale violentei familiale, detinuti eliberati, victime ale calamitatilor naturale, someri si 5 650 persoane din alte categorii sociale defavorizate.

Anul trecut eparhiile Patriarhiei Române, prin birourile social-filantropice, au acordat peste 152 000 de ajutoare financiare directe în valoare de aproape 18.000.000 lei si aproximativ 420 000 de ajutoare materiale constând în alimente, îmbracaminte, rechizite, produse igienico-sanitare, medicamente, electrocasnice etc., în valoare de peste 15 000 000 lei.

Familiile si persoanele afectate de inundatiile din luna septembrie 2013 au fost ajutate cu peste 1 500 000 lei si bunuri materiale în valoare de aproape 500 000 mii lei.

Pentru sustinerea activitatilor social-filantropice în anul 2013, Biserica Ortodoxa Româna a cheltuit suma de 80.828.191 lei.

3. În timpul sedintei anuale a Adunarii Nationale Bisericesti au fost subliniate eforturile Patriarhiei Române pentru continuarea lucrarilor de executie la Catedrala Mântuirii Neamului. Astfel, în primavara anului trecut a fost finalizata infrastructura viitoarei Catedrale patriarhale, cu o economie de 20% fata de costurile estimate initial. Pâna la sfârsitul anului 2013, au fost executate lucrarile de montare a armaturii rigide aferente nivelului cuprinse între + 0,00 m si + 9,00 m si montata armatura flexibila de fier beton în proportie de 50 % la suprastructura Catedralei Mântuirii Neamului.

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel a multumit ierarhilor, clericilor si credinciosilor pentru contributiile financiare oferite în cadrul colectei organizata în toate eparhiile ortodoxe române din tara si strainatate cu scopul construirii noii Catedrale patriarhale, precum si autoritatilor administratiei centrale si locale de stat pentru sprijinul financiar alocat Patriarhiei Române în vederea construirii Catedralei Mântuirii Neamului în aceasta perioada de criza economica si financiara.

BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 601

Id: 38146

Data: Feb 12, 2014

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).