Astazi au fost alesi noii membri ai Adunarii eparhiale a Arhiepiscopiei Bucurestilor. Potrivit Statutului pentru Organizarea si Functionarea Bisericii Ortodoxe Române, scrutinul a fost organizat în zece circumscriptii electorale, la nivelul fiecarui protopopiat din Eparhie, în fiecare dintre acestea fiind alesi câte un cleric si câte doi mireni.În Capitala, lucrarile primei circumscriptii s-au desfasurat în Biserica Parohiei „Sfânta Vineri” - Pajura si au început cu slujba de Te Deum. Delegatul eparhial a fost Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti.„Au fost prezenti preotii care au constituit Colegiul electoral preotesc. În cea de-a doua parte s-a întrunit Colegiul electoral mirenesc care a fost constituit din delegatii parohiilor desemnati de catre Consiliile parohiale. Şi în primul caz si în cel de-al doilea candidatii pe care i-a propus Protoieria si care au primit binecuvântarea de a participa la alegeri au fost alesi cu majoritate de voturi”, a declarat pentru TRINITAS TV Pr. Prof. Univ. Dr. Ştefan Buchiu, presedintele Circumscriptiei electorale I.„Aceasta alegere este inedita pentru noi pentru ca este prima alegere în noua configuratie a organizarii bisericesti din Capitala. Este bine stiut faptul ca în Adunarea Eparhiala o treime este alcatuita din clerici, iar doua treimi din membri mireni”, a explicat Pr. Protopop Dan Toader, Protopopiatul Sector I CapitalaLucrarile celei de-a doua circumscriptii a Protopopiatului Sector II Capitala au fost gazduite de Biserica Icoanei.„Alegerile de astazi din Circumscriptia nr. 2 electorala a Arhiepiscopiei Bucurestilor s-au desfasurat într-o atmosfera de liniste, de pace, o atmosfera cu adevarat crestineasca. Atât clericii din Arhiepiscopiei cât si mirenii care au reprezentat parohiile din acest protopopiat au aratat în primul rând responsabilitate fata de chemarea lor si în acelasi timp fata de Biserica în cadrul careia se afla si pe care o slujesc”, a mentionat Pr. Cons. Liviu Nechita, presedintele Circumscriptiei electorale II.„A fost o bucurie pentru ca preotii au participat cu responsabilitate si mai ales ca a fost propus un candidat, Pr. Mihai Aurel, care a fost primit cu aclamatii si ales în unanimitate”, a subliniat Pr. Protopop Ioan Popescu, Protopopiatul Sector II Capitala.În tot cuprinsul Patriarhiei Române, sedintele de constituire ale noilor adunari eparhiale trebuie organizate în decurs de 30 de zile de la data încheierii alegerilor, la resedinta fiecarei eparhii.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 657
Id: 40688
Data: May 15, 2014
Imagine:

Data: May 15, 2014

Data: May 15, 2014
Voluntarii au continuat ieri, 15 mai, cu acţiunea „Citeşte cu mine“, în parteneriat cu Căminul Cultural Săvineşti, prin care s-a încurajat lectura în rândul copiilor beneficiari ai fundaţiei. Ediţia de anul acesta .....
Data: May 15, 2014
Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a sfinţit ieri troiţa ridicată în cinstea Sfinţilor Martiri Brâncoveni şi a eroilor neamului românesc. Cu acest prilej, Preasfinţia Sa a oficiat .....
Data: May 15, 2014

Data: May 16, 2014

Data: May 16, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Cultura informatiei. Pledoarie pentru cunoastere (14 05 2017)
Biserica azi - Crucea, de la simbol la atitudine de viata (13 09 2016)
Valoarea faptei - Icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului
Secvente Trinitas - Parohia Ortodoxa Romana din Ulm, Germania.(23 07 2015)
Biserica azi - Crucea si rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos in crestinismul timpuriu (15 03 2017)
Cuvant pentru suflet - Sfantul Apostol Toma (04 10 2017)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).