Din toamna acestui an, Sfantul Sinod a hotarat canonizarea celui ce a fost considerat 'Mesia ardelenilor' – mitropolitul Andrei Şaguna. El a ramas in constiinta romanilor de peste munti ca unul dintre cei care si-au inchinat intreaga viata altarului si poporului. La cunoscutele calitati si lucrari implinite de marele ierarh s-au adaugat virtutile crestinesti si implinirea vocatiei sale sacerdotale si misionar pastorale, dublate toate de o smerenie sfanta. Despre procesul canonizarii mitropolitului Andrei Şaguna, despre viata sa, ca om al rugaciunii si al jertfei crestinesti, ne-a vorbit cel care duce mai departe mostenirea lasata de Sfantul Ierarh Andrei, Inalt Preasfintitul Mitropolit dr. Laurentiu Streza.Inalt Preasfintia Voastra, cum intampinati aceasta mare sarbatoare a canonizarii primului mitropolit al Ardealului?

Aceasta mare bucurie si implinire a fost de mult asteptata si dorita de catre clerul si credinciosii nostri, pentru care aducem slava Prea Sfintei Treimi si multumire Preafericitului Parinte Patriarh Daniel si membrilor Sfantului Sinod, prin mijlocirea carora s-a realizat aceasta lucrare sfanta. Ne-am bucurat si ne folosim continuu de rezultatul activitatii extraordinare si unice, in toate domeniile, pe care ne-a lasat-o mostenire marele si sfantul mitropolit Andrei Şaguna. Daca am simtit de la inceput greutatea si marea responsabilitate a misiunii la care am fost chemat, ca Mitropolit al Ardealului, acum ne simtim intariti si coplesiti de bucuria coborata din cer, unde Dumnezeu ne-a mai adaugat inca doi rugatori, ierarhi ai Ardealului, Sfantul Andrei si Sfantul Simeon Ştefan. Atunci cand ne-am pregatit pentru alcatuirea atat a dosarului de canonizare, cat si a slujbei Sfantului mitropolit Andrei, am observat o bucurie in popor, o multumire si o impacare in randul credinciosilor. Poporul l-a cinstit si venerat continuu pe providentialul sau mitropolit Andrei, facandu-i-se pomenire anuala, la sarbatoarea Sfantului Apostol Andrei, dupa cum s-a prevazut in hotararea Consiliului arhidiecezan din 1873, indata dupa trecerea lui la Domnul.

Canonizarea nu este o lucrare omeneasca

Cand ati luat hotararea de a initia demersurile pentru trecerea mitropolitului Andrei Şaguna in randul sfintilor?

Dumnezeu creeaza sfinti si El randuieste ca in jurul acestor mari personalitati sa apara si sa se mentina in poporul dreptmaritor o cinstire sfanta, un cult al acestora. La vreme potrivita, randuita tot de Dumnezeu, Biserica, constatand evlavia credinciosilor, declanseaza procesul de canonizare prin studierea vietii duhovnicesti a celui propus, urmarindu-se implinirea unor criterii, precum: ortodoxia credintei, moralitatea si sfintenia vietii, jertfirea pentru apararea credintei, slujirea lui Dumnezeu a aproapelui, pana la daruirea de sine. In timpul acestui demers, Biserica are certitudinea ca indeplineste o lucrare a lui Dumnezeu. Biserica locala, atat credinciosii din Sibiu si din imprejurimile lui, cat si cei din intreg Ardealul si din alte parti i-au pastrat vie memoria si l-au cinstit prin pomeniri liturgice si prin comemorari deosebite. Un rol important l-a avut in aceasta privinta Facultatea de Teologie din Sibiu, al carei ctitor este si care ii poarta numele. In 2008 am comemorat 200 de ani de la nasterea sa si 135 de ani de la trecerea la cele vesnice. Numai in acel an s-au scris peste 2.000 de lucrari de specialitate. Toate au fost randuite de Dumnezeu, la vremea stabilita de El, chiar daca solicitari indreptatite au sosit de o buna vreme. Fara graba, cu multa dragoste si staruinta, o comisie istorica, teologica si liturgica a arhiepiscopiei, din care au facut parte mai intai profesorii nostri de la Facultate, parintele academician Mircea Pacurariu si parintele arhid. prof. univ. dr. Ioan Ica jr, a adus marturii deosebite pentru canonizare si a alcatuit slujbele celui canonizat. Langa cunoscutele calitati si lucrari implinite de marele ierarh, precum iubirea de neam si lupta pentru emanciparea lui, s-au adaugat virtutile crestinesti si implinirea vocatiei sale sacerdotale si misionar pastorale, dublate toate de o smerenie sfanta.

Un 'Mesia al romanilor ardeleni ortodocsi'

In ultimii ani s-au aflat mai multe despre viata sa spirituala?

La 'reabilitarea' memoriei marelui mitropolit al Ardealului in vremea comunista a contribuit un strain, un istoric american, Keith Hitchins, care a demontat toate falsele acuze aduse de sistemul ateu si a dovedit rolul lui in istoria Romaniei si a Europei. Titlul sau de baron si pretuirea stapanirii de atunci le-a folosit numai in slujba poporului sau pe care l-a iubit. De atunci a inceput repunerea in valoare a personalitatii sale. Raze luminoase s-au revarsat din ceruri peste cler si credinciosii care se impartaseau de mostenirea saguniana. In semn de cinstire, a fost ridicata in parcul Astra din Sibiu o statuie a sa, dar lipsita de insemnele arhieresti. Cea mai recenta si mai ampla cinstire a sfantului ierarh transilvanean am avut-o in anul comemorativ 2008, prin foarte multe manifestari omagiale.

I-am ascultat pe multi specialisti care si-au exprimat pretuirea si dragostea lor pentru o personalitate atat de complexa, care s-a manifestat in toate domeniile. A aparut si o relatare, prima de acest fel, afara de cea pe care o dadusera doi dintre apropiatii sai, viitorul Episcop al Caransebesului, Nicolae Popeea, si profesorul Dimitrie Cuntanu, in legatura cu dragostea lui fata de cele sfinte. S-au consemnat marturii despre modul profund in care traia misterul euharistic, prin participarea lui la Sfanta Liturghie, cum urmarea pe fiecare preot si-l indruma astfel incat sa fie un bun slujitor. Sunt cunoscute cartile de slujba tiparite, ca sa nu lipseasca absolut nimic serviciului divin. Daca a dat copiilor scoli multe si carti de invatat, atunci a lasat si Bisericii carti de slujba, o facultate de teologie, pe care a urmarit-o cu multa atentie, si o tipografie care sa continue lucrarea spirituala si culturala a mitropoliei. Un alt strain, un teolog evanghelic-luteran, Johann Schneider, a descoperit cateva lucruri pe care nu le stiam, legate de programul de rugaciune al mitropolitului Andrei. In fiecare dimineata, de la ora 5.00, pana la ora 7.00, nu putea sa fie deranjat de nimeni, pentru ca aceste ore erau dedicate pravilei lui, rugaciunii sale personale. Cele de seara nu le stia nimeni, pentru ca un om smerit, un calugar adevarat, nu putea sa realizeze atat de multe lucruri pline de dragoste si de smerenie daca nu era si un rugator, un om care isi alimenta viata spirituala prin post si rugaciune. Amintim apoi doua exemple care probeaza modestia sa. Primul si cel mai important a fost inmormantarea sa, oficiata doar de preotul sau duhovnic, ieromonahul Gherman, asa cum a prevazut in testamentul sau. Al doilea exemplu este din timpul vietii sale, la comemorarea a 25 de ani de episcopat, cand colaboratorii au vrut sa fie serbat asa cum era firesc, pentru ca realizarile erau ale intregii Biserici. A raspuns atunci ca se bucura de realizarile randuite de Dumnezeu in Biserica din Ardeal, ca vrea sa le cinsteasca si ca nu poate opri pe nimeni sa le serbeze. Dar a cerut permisiunea de a se retrage la Rasinari, pentru a serba evenimentul in post si-n rugaciune.

In plus, el insusi in memoriile sale marturiseste ca a refuzat demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Sarbe, pe care i-au oferit-o unii, dupa cum a refuzat si demnitatea de mitropolit al tuturor romanilor ardeleni, daca va trece la unirea cu Biserica Romei, cum ii propunea Alexandru Sterca Şulutiu, viitor mitropolit la Blaj. Sfantul Ierarh Andrei a fost o mare personalitate si un ales al lui Dumnezeu, care si-a justificat pe deplin numele sau de botez, Anastasiu (n.r., inviere in limba greaca), pentru ca a fost cel care a adus invierea neamului. Dar si-a justificat si numele de Andrei, dupa Apostolul Mantuitorului, cel intai chemat, pentru ca a fost numit chiar un 'Mesia al romanilor ardeleni ortodocsi', un 'salvator al poporului roman'.

Testamentul unui mitropolit: 'Fiti pe pace, aveti-va bine, nu va sfaditi!'

Asadar, a fost un om cu o aleasa viata duhovniceasca...

Sfantul Ierarh Andrei al Transilvaniei a fost un om cu o viata aleasa, cu o viata sfanta, imbracata in haina smereniei, impacat cu Dumnezeu si cu sine insusi, ridicandu-si sufletul sau deasupra nimicniciilor acestei vieti. Inainte de a trece la Domnul, i-a spus cu pace in suflet apropiatului sau, Nicolae Popeea: 'Cu mine e gata Nicolae! Ce va vrea Dumnezeu, toate sunt in ordine.' Şi a adaugat ultimele sale cuvinte ca testament de implinit pentru urmasi: 'Fiti pe pace, aveti-va bine, nu va sfaditi!' Prin toata activitatea sa atat de ampla si de roditoare in ogorul Bisericii, prin intregul sau activism apreciat de toti, vrednicul ierarh isi implinea chemarea sa de la Dumnezeu, vocatia sfanta de a-I sluji Lui si poporului drept-maritor. El insa a dorit sa fie laudat numai Dumnezeu, Cel care a dat tot binele, iar cei ce s-au impartasit de darurile milostivirii divine sa raspunda pe masura iubirii primite.

A fost si un mare aparator al Ortodoxiei, pentru ca prima conditie pe care trebuie s-o urmarim atunci cand studiem viata celui care urmeaza sa fie trecut in canonul sfintilor este ortodoxia credintei. El nu doar ca n-a oscilat niciodata, dar a temeinicit credinta ortodoxa a neamului, dupa ce a ales-o. El a optat pentru ea, cand putea s-o aleaga pe cea a tatalui sau. A ales Ortodoxia si a ramas impreuna cu mama sa.

In studiul document pentru canonizare alaturi de ortodoxia credintei se afla moralitatea si sfintenia vietii lui. Cel ce se roaga acum in cer pentru noi si-a castigat aceasta cinste prin viata sa sfanta, viata adevarata de monah. Drumul spre cer nu l-a parcurs cu multa usurinta, pentru ca n-a trait retras intr-o manastire sau in singuratate, ci s-a luptat direct cu problemele vietii din vremea aceea, obtinand biruinte pe valurile tulburi ale marii vietii acesteia. Ii iubea foarte mult pe cei saraci si pe preotii lui. Se povesteste ca un preot sarman a venit si i-a cerut un sprijin material. I-a spus atunci ca ii da Biblia, pe care tocmai o tiparise. Preotul a privit-o si s-a gandit ca nu va face mare lucru cu ea pentru a iesi din impasul financiar. L-a indemnat sfantul mitropolit pe acel preot sa citeasca din Scripturi si apoi Dumnezeu ii va randui ce este bun pentru el. Preotul s-a descurcat apoi cum a putut, iar dupa o vreme Sfantul Andrei Şaguna l-a intrebat daca a citit din ea. Dupa raspunsul negativ, i-a cerut Biblia, i-a deschis-o si i-a aratat bancnotele puse intre filele ei. Ii pusese acolo o suma necesara pentru a iesi din necazuri, dar l-a pus la incercare, ca sa nu se laude ca l-a ajutat mitropolitul, ci sa puna ajutorul pe seama lui Dumnezeu.

Sfantul aduce bucurie in sufletele credinciosilor

Intre elementele care au dus la canonizare au existat si marturii despre minuni savarsite de ierarh?

Exista faptele minunate, chiar daca n-avem certificarea unor minuni, ca intamplari extraordinare, cum asteptam noi. Amintim doua fapte minunate care ne-au dat certitudinea si ne-au intarit staruinta noastra in a pregati aceste lucrari de canonizare. In turla Bisericii 'Sfantul Nicolae' din Şcheii Brasovului au fost ascunse cu un perete fals foarte multe documente din timpul sau, de catre un intelectual, om al lui Dumnezeu, pedepsit pe nedrept de comunisti. Dupa ce a fost eliberat din inchisoare, a fost pus om de serviciu la muzeul din Şcheii Brasovului. A gasit 300 de carti si 3.000 de adrese, scrise cu mana de Sfantul mitropolit Andrei Şaguna si trimise protopopului de Brasov, Ioan Popasu, pe care l-a pus mai tarziu ca primul episcop de Caransebes. Ascunse dupa acel perete, s-a intamplat minunea ca, exact in anul comemorativ, 2008, sa cada zidul respectiv si sa iasa la iveala cartile si scrisorile. Impreuna cu parintele director Vasile Oltean, am publicat aceste scrisori in patru volume, incercand prin aceasta sa-i aducem pretuire si recunostinta celui care le-a scris. Urmeaza acum ca toate cele patru volume de scrisori sa fie utilizate de cercetatori, de cei care vor sa vada cine a fost intr-adevar mitropolitul sfant Andrei Şaguna.

A doua fapta minunata s-a petrecut recent, cand am facut un parastas la mausoleul lui de la Rasinari. Am pus cu cinste osemintele sale intr-o racla, iar dupa slujba, o parte a fost adusa in Catedrala mitropolitana din Sibiu. Din momentul aducerii lui in catedrala pe care o dorise, desi osemintele erau ascunse, slujitorii nostri si mai ales alti preoti din strainatate au intrebat ce este aici, in catedrala, pentru ca simteau ceva ce n-au simtit niciodata, o bucurie tainica, nedescoperita inca. Atunci li s-a aratat racla cu osemintele mitropolitului. A mai fost o persoana care s-a manifestat a doua zi dupa primirea acestor odoare, intrebandu-l pe preotul de rand ce a adus in biserica, ce sunt acele oseminte care o ard si nu o lasa sa intre in biserica, desi credinciosii nu stiau de aducerea acestora la Sibiu.

Viata sa de 65 de ani, plini de osteneli, s-a topit ca o lumanare, iar viata lui a ars ca o faclie si ca o candela ce si-a consumat tot untdelemnul. Ne-a ramas noua sansa aceasta de a implini ceea ce credem ca-i face bucurie, de a fi trecut in randul sfintilor si de a fi cinstit intre personalitatile mari ale Bisericii, intre sfintii ardeleni.

Cum s-a decis ziua de praznuire odata cu cea a Sfantului Apostol Andrei?

Stabilirea zilei anuale de praznuire a fost o alta fapta minunata, pe care am socotit-o ca semn de la Dumnezeu. Cand am venit sa facem propunerea pentru ziua de serbare, ne-am gandit la zile din apropierea datei trecerii sale la Domnul sau a nasterii sale. In primul caz, 28 iunie, cadea in post tot timpul, aproape de sarbatoarea Sfintilor Apostoli, iar in 30 este Soborul Sfintilor Apostoli. Legat de nastere, in 20 decembrie este Postul Craciunului. Atunci, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, a spus hotarat ca pomenirea lui va fi odata cu cea a Sfantului Apostol Andrei. A fost un semn minunat, pentru ca stiam ca a fost pomenit mereu la aceasta sarbatoare, dar aflasem ca exista o hotarare a Sinodului arhidiecezan din anul 1874 care prevedea: 'Ca in tot anul, de ziua Sfantului Apostol Andrei, in fiecare biserica din Arhidieceza, sa se serbeze parastas pentru sufletul marelui defunct in eternitate'. Este o zi in apropierea Zilei Nationale si va fi si zi de hram la Catedrala mitropolitana din Sibiu.

Pelerinaj cu moastele ierarhului transilvanean

Catedrala pe care si-a dorit-o foarte mult…

Noi am incercat sa intuim la procesiunea organizata la proclamarea canonizarii, ce si-ar fi dorit Sfantul nostru mitropolit. Deseori a plecat suparat de aici spre Rasinari. Am vrut ca acum sa se intoarca bucuros acasa, in catedrala pe care a dorit-o, dar n-a reusit s-o zideasca. A adunat fonduri si a primit bani, chiar de la imparat. Nici al doilea mitropolit, Miron Romanul, n-a reusit, ci abia al treilea, Ioan Metianu, a zidit mareata catedrala. Drumul acesta, dupa ultimul parastas, pornind de la Rasinari, a fost drumul revenirii lui in cetatea pe care a castigat-o si pe care a ridicat-o la rangul de scaun al mitropoliei, de cetate mitropolitana, in catedrala pe care si-a dorit-o si ale carei planuri le incepuse el insusi. Ne-am oprit la Biserica de pe Groapa, care i-a fost catedrala. Am trecut pe bulevardul Andrei Şaguna, care i-a fost atribuit in semn de pretuire, dupa Revolutia din a89, prin schimbarea numelui din bulevardul Lenin. Am mers apoi pe Strada Mitropoliei, care inainte se numea strada 1 Mai. Este o bucurie si o implinire pentru ca pe langa sfintii pe care ii avem rugatori, iata ca il avem si pe Sfantul Ierarh Andrei, mitropolitul Transilvaniei. Bucuria este si mai mare pentru ca, prin dragostea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, sarbatoarea Sfantului Dimitrie de la Bucuresti se prelungeste la Sibiu si Cinstitul cap al Sfantului Apostol Andrei va fi adus la sarbatoarea noastra de la Sibiu. Apostolul cel Intai Chemat al Mantuitorului Iisus Hristos participa la proclamarea canonizarii apostolului neamului romanesc din Ardeal.

Cum au asteptat credinciosii evenimentul canonizarii?

Oamenii nostri de aici nu s-au manifestat exploziv, printr-o bucurie necontrolata, ci tainic, au stat in asteptare, pentru a simti marea bucurie si cinstea pe care o primeste acum Mitropolia Ardealului, tot Ardealul si intreaga noastra Biserica. Este o lucrare, am spus-o de multe ori si o spun mereu cu drag, a unei Biserici vii. Numai o Biserica care da sfinti este o Biserica vie, iar celelalte care n-au sfinti sunt 'societati, firme, fabrici' care au firma, dar nu produc nimic.

Interviu realizat de Ştefan Marculet si publicat in Saptamanalul Lumina de Duminca din data de 30 Octombrie 2011

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 776

Id: 17506

Data: Oct 29, 2011

Imagine: