Cuvântul Preafericitului Parinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresat cu ocazia aniversarii a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, Palatul Patriarhiei, vineri, 24 ianuarie 2014:Astazi, la aniversarea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, în acest Palat al Patriarhiei ne aflam de fapt pe locul fostei cladiri a Mitropoliei Ţarii Românesti, unde s-au desfasurat lucrarile Adunarii elective, care a ales la 24 ianuarie 1859 pe Domnitorul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza, si Domnitor al Ţarii Românesti, înfaptuind astfel Unirea celor doua Principate Române.Asadar, în acest loc, pe cunoscutul Deal al Mitropoliei, reper al istoriei, credintei si culturii crestine românesti, s-a desfasurat în urma cu 155 de ani Unirea Principatelor Române, binecuvântata si susținuta atunci de rugaciunea Bisericii, eveniment istoric pe care astazi îl aniversam, cu respect si recunostinta.De aceea, în ziua de 24 ianuarie a fiecarui an, la Catedrala de pe Dealul Mitropoliei din Bucuresti, se savârșește slujba de Te Deum, ca multumire adusa lui Dumnezeu, dar si ca amintire a multelor slujbe de Te Deum pe care le-a savârsit Biserica noastra în toate momentele importante ale lucrarilor pentru Unirea Principatelor. Cu o slujba de Te Deum au început lucrarile Adunarilor Ad-hoc din Moldova si Ţara Româneasca (1857), cu slujba de Te Deum au început lucrarile Adunarii elective de la Iasi, care, în ziua 05 ianuarie 1859, l-a ales pe Alexandru Ioan Cuza ca Domnitor al Moldovei, cu slujba de Te Deum a început si Adunarea electiva de la Bucuresti, care, în ziua de 24 ianuarie 1859, l-a ales Domnitor al Ţarii Românesti tot pe Alexandru Ioan Cuza.Deci, slujba de Te Deum, nume care provine din limba latina si înseamna „pe Tine, Dumnezeule, Te laudam”, are o semnificatie deosebita în viata poporului român, deoarece, prin aceasta slujba, mai întâi multumim lui Dumnezeu pentru darurile primite de la El, între acestea aflându-se mai ales darul unitatii de cuget si simtiri, pe care Biserica Ortodoxa Româna l-a cultivat prin rugaciune, prin predica, prin sfat si îndemn bun, dar si prin carti tiparite „pentru toata semintia româneasca”. De aceea, o mulțime de ierarhi, preoți, monahi si teologi români ortodocși au militat si au lucrat pentru realizarea Unirii Principatele Române. Totodata, în slujba de Te Deum cerem ajutorul lui Dumnezeu pentru pastrarea si cultivarea darului unitatii nationale, ca pe o lumina transmisa din generatie în generatie, ca pe o faclie de Înviere spirituala si ca pe o coroana a demnitatii noastre românesti.Contemporanii Unirii Principatelor Române au numit, pe buna dreptate, data de 24 ianuarie 1859 „Ziua cea mare a veacului”, pentru ca Unirea Principatelor Române, numita de unii „Unirea Mica”, a fost de fapt „Unirea de Baza” sau „Unirea Fundament”. De ce? Pentru ca ea a constituit temelia de început pentru realizarea statului român modern, care, din anul 1862, se numea ROMÂNIA, temelie pentru obtinerea independentei nationale românesti (9 mai 1877) în urma Razboiului de Independenta din anul 1877, temelie pentru ridicarea României la rang de Regat în anul 1881, si mai ales temelie pentru Marea Unire de la Alba-Iulia, din 1 decembrie 1918, ca Unire a Transilvaniei cu România, precedata de Unirea Basarabiei cu România, la 27 martie 1918 si Unirea Bucovinei cu România, la 28 noiembrie 1918. Pentru Biserica noastra, Unirea Principatelor Române a fost temelie pentru recunoasterea oficiala a Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române în anul 1885 si ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie, în anul 1925, dupa realizarea României Mari.În aceasta perspectiva a autocefaliei Bisericii noastre, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat deja, la 3 decembrie 1864, Decretul organic, în care se arata ca „Biserica Ortodoxa Româna este si ramâne independenta de orice autoritate bisericeasca straina, în tot ceea ce priveste organizarea si disciplina” si ca „Sinodul general al Bisericii Române pastreaza unitatea dogmatica a sfintei credinte ortodoxe cu Marea Biserica de Rasarit, prin coîntelegere cu Biserica Ecumenica a Constantinopolului”1.Multe dintre reformele Domnitorului Alexandru Ioan Cuza care priveau Biserica au fost foarte progresiste pentru acea vreme, iar unele masuri luate de el au creat neîntelegeri si nemultumiri. Având un accentuat spirit reformator, Alexandru Ioan Cuza a dorit sa faca unele înnoiri, dar, dupa propria-i afirmatie, el „n-a voit sa faca rau Bisericii stramosesti, decât numai bine”2.Urmare promulgarii, în decembrie 1863, a Legii pentru secularizarea averilor manastiresti, adica a preluarii averilor bisericesti de catre Stat, în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza s-au reglementat si principiile legale prin care Statul se obliga sa sprijine Biserica. În acest sens, s-au stabilit prin lege plata unei parti a salariului preotilor de la bugetul de Stat, sprijinirea învatamântului teologic seminarial si universitar, acordarea a 8,5 ha de pamânt bisericilor parohiale s.a. . Aceste masuri reparatorii începute de Domnitorul Alexandru Ioan Cuza au fost împlinite mai târziu, în timpul Regelui Carol I, prin „Legea clerului mirean si a seminariilor”, din 29 mai 1893.Menționam si faptul ca Unirea Principatelor Române a permis Domnitorului Alexandru Ioan Cuza înfiintarea Universitatii din Iasi, în anul 1860, care cuprindea si Facultatea de Teologie, înfiintarea Universitatii din Bucuresti, în anul 1864, înfiintarea de noi gimnazii si scoli primare, precum si obligativitatea si gratuitatea învatamântului primar, fapt întâlnit mai rar atunci în Europa.Pentru toate binefacerile Unirii Principatelor Române, aducem astazi multumire Preasfintei Treimi si pomenim cu recunostinta pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, pe Mitropolitul Nifon al Ţarii Românesti, pe Mitropolitul Sofronie Miclescu al Moldovei si pe toti cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.Totodata, ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa pastram si sa cultivam darul unitatii nationale ca fiind un simbol al demnitatii poporului român, obtinut cu multe jertfe si multe eforturi spirituale si materiale, spre slava Preasfintei Treimi, binele tarii noastre si bucuria românilor de pretutindeni.† DANIELPatriarhul RomânieiNote:1. Decretul organic pentru înfiintarea unei autoritati centrale pentru afacerile religiei române, Bucuresti, 1865, Constantin Dragusin, Legile bisericesti ale lui Cuza Voda si lupta pentru canonicitate, în “Studii Teologice”, IX (1957), nr. 1-2, p. 86-103.2. Pr. Ion Vicovan, Alexandru Ioan Cuza si reformele bisericesti, în Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol II, Editura Trinitas, Iasi, 2002, p. 164.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 696

Id: 37624

Data: Jan 24, 2014

Imagine: