Editura Didahia Severin face, in ajunul praznicului Sfantului Apostol Andrei, o surpriza deosebita iubitorilor muzicii bisericesti de traditie bizantina.Este vorba despre cartea Paraclisul Sf. Ap. Andrei, cel intai chemat, ocrotitorul Romaniei , un opus imnologic asezat in premiera pe notatie bizantina, aparut cu inalta binecuvantare a Preasfintitului Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, dupa cum ne-a precizat Catalin Cernatescu.Beneficiind de o grafica deosebita, lucrarea are la baza traducerea textului alcatuit de I.P.S. Nicodimos, mitropolitul Patrelor, text aprobat de Sf. Sinod al Bisericii Greciei si publicat la Patra in 1998. Autorul acestei melofaceri, Catalin Cernatescu, este protopsalt la Catedrala Episcopala din Drobeta Turnu Severin si ostenitor in cadrul sectorului Comunicatii Media al Centrului Eparhial, premiat al Concursului national Laudati pe Domnul! de anul acesta, sectiunea Compozitie.Inceputul lucrarii contine binecuvantarea ierarhului locului, a carui dragoste fata de nestematele artei muzicale bisericesti se manifesta prin incurajarea diverselor proiecte de revalorificare a acestui tezaur.Cartea care pune inceput Colectiei Kalofonika, cuprinde tropare, condace, cantarile canonului si megalinariile Sfantului Apostol Andrei, alcatuite in spiritul traditiei muzicale de factura bizantina, construite pe modele cunoscute psaltilor si protopsaltilor, carora se adreseaza.Paraclisul Sfantului Apostol Andrei este a doua aparitie editoriala muzicala a Editurii Didahia, care nu demult a dat la lumina prin sarguinta a cinci specialisti in muzica psaltica, Heruvico-Chinonicarul lui Anton Pann, cel mai amplu buchet romanesc de heruvice, axioane si chinonice saptamanale, duminicale sau praznicale.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 701
Id: 26332
Data: Nov 29, 2012
Imagine:
Data: Nov 29, 2012

Data: Nov 29, 2012
Data: Nov 29, 2012
A patra ediţie a seriei de conferinţe „Ai copil. Învaţă să fii părinte!“, organizată de Fundaţia „Varlaam Mitropolitul“ a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei şi de Asociaţia „Părinţilor isteţi“ din Bucureşti, cu sprijinul Radio .....
Data: Nov 29, 2012
Elevii Şcolii Gimnaziale „Elena Cuza“ Iaşi au derulat ieri o acţiune filantropică pentru familiile nevoiaşe din parohiile „Sfânta Treime“ şi „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil“ din cartierul ieşean Canta. Înainte de a .....
Data: Nov 29, 2012

Data: Nov 29, 2012
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Dialogurile Trinitas - 2014-10-27 - Pr Mihai Hau - Sfintii modele de urmat si Sfantul Dimitrie cel Nou
Dialogurile Trinitas - 2015-05-05 - Roxana Sorescu si Liliana Ursu - Vasile Voiculescu p1
Dialogurile Trinitas - 2014-02-17 - Pr Mosoiu - Sfanta Treime si relatia omului cu D-zeu in Treime slavit
Dialogurile Trinitas - 2014-11-20 - Pr Alexandru Motoc - Intrarea Maicii Domnului in biserica
Dialogurile Trinitas - 2014-09-03 - Pr Alexandru Motoc - Despre inceputul anului bisericesc
Dialogurile Trinitas - 2016-03-01 - Pr Alexandru Mihail Nita - Intamplator vs providential p1
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).