Aprecieri de la personalitati din viata culturala si sociala

]]>Costion Nicolescu: Zece ani de lucrare jurnalistică consistentă Într-o lume mediatică a scandalului cotidian şi a senzaţionalului fără substanţă,Ziarul Luminaa ales calea cuminţeniei şi a pledoariei constructive. Îi cunosc pe o parte dintre cei care lucrează în redacţia cotidianului. Le preţuiesc implicarea şi profesionalismul în continuă sporire. Unii sunt strălucitori. Eu am colaborat cu osebire laLumina de Duminică, varianta de sărbătoare a cotidianului. Cu mijloace relativ reduse,Ziarul Luminaa realizat destule lucruri remarcabile, în măsura impusă de condiţia sa asumată, aceea de oficios al Patriarhiei Române. Iată câteva dintre lucrurile pe care le apreciez eu în chip deosebit laZiarul Lumina: faptul că ne descoperă, prin interviuri excelente, personalităţi exemplare, în dubla lor condiţie de buni profesionişti şi de oameni ai credinţei; reportajele vii prin care suntem conduşi întru cunoaşterea de importante valori spirituale şi patrimoniale ale unor parohii mai mici sau mai mari; materialele de catehetică practică, atât de necesare bunului comportament liturgic; evocarea numeroşilor preoţi mărturisitori din temniţele comuniste; deschiderea spre cultură, atât cât îi îngăduie spaţiul (spre deosebire de alţii, agream şi firava rubrică de sport, atunci când exista) etc. Îi urez cotidianuluiZiarul Luminaani mulţi, dezvoltare organică în continuare şi o anvergură editorială pe zi ce trece tot mai largă şi mai curajoasă. Ideea este că noi, creştinii, suntem prezenţi în toate sectoarele vieţii sociale, că nimic din ceea ce este uman nu ne este străin, dar că, în acelaşi timp, încercăm să ne însoţim, cât mai mult posibil, cu Hristos şi să promovăm, prin cuvânt, dar îndeosebi cu viaţa, învăţătura Lui. Întru încercarea de tămăduire, cât de cât, a acestei lumi bolnave. De aceea, mi-aş mai dori caZiarul Luminasă fie tot mai mult citit, îndeosebi ca el să pătrundă la oameni din afara vieţii liturgice, întru cunoaştere a lucrării spornice a Bisericii şi apropiere benefică de ea. Mihai Coman: Cuvântul credinţei şi cuvintele culturii În momentul în careLuminacelebrează 10 ani de existenţă, îşi măsoară evoluţia şi îşi conturează proiectele de viitor, nu putem decât să ne bucurăm şi să dorim celor care trudesc la realizarea ziarului viaţă lungă şi râvnă. Presa religioasă a fost şi este o prezenţă semnificativă în toate sistemele mass-media din lume. Ea răspunde unor aspiraţii profunde ale sufletului omenesc. Ea transmite un mesaj de credinţă şi o viziune despre rostul vieţii care ne împlineşte. O lungă tradiţie a presei ortodoxe din România a fost reînnodată odată cu apariţia acestei publicaţii şi dezvoltată prin lansarea posturilor de radio şi televiziune ale Bisericii Ortodoxe Române şi a site-urilor specifice asociate acestora. Ziarul Luminaînseamnă însă mai mult decât un titlu în ansamblul mass-mediei din România. Acum, când presa tipărită laică îşi reduce dramatic tirajele şi când problemele nerezolvate de atâtea decenii ale distribuţiei ziarelor şi revistelor conduc la transformarea unor largi zone ale ţării în insule fără acces la presa scrisă, această publicaţie, fidelă numelui şi misiunii ei, aduce lumină în colţurile cele mai îndepărtate. Sigur, peste tot există acces la radio şi televiziune; dar acestea sunt media ale clipei, ale instantaneului şi media dominate de conţinuturi de divertisment. Este în natura lor şi, ca nişte fiinţe vii, nu trebuie condamnate pentru că sunt ceea ce sunt. Presa scrisă este însă o media a tihnei, a aprofundării, a informaţiei utile şi formative şi a conţinuturilor culturalizatoare (evident ea nu exclude divertismentul, dar nu e stăpânită de acesta decât în formatele tabloide sau în revistele de timp liber). Astfel, în peisajul contemporan al presei româneşti,Ziarul Luminatransmite mesajele care consolidează identitatea noastră culturală şi naţională, prin cuvântul credinţei şi prin cuvintele culturii. Corina Chiriac:Ziarul Lumina,adevărată hrană spirituală pentru creştini Poate să pară greu de crezut, dar iată că asistăm la un eveniment care mie personal îmi um-ple inima de bucurie: împlinirea a zece ani de când prima ediţie aZiarului Luminaa văzut lumina tiparului şi a început să fie distribuit! Înainte de toate, aduc sincerul şi modestul meu omagiu de mulţumire Preafericitului Părinte Pătriarh Daniel pentru iniţiativa de a înfiinţa Televiziunea şi Radioul TRINITAS, cărora le sunt o fidelă ascultătoare şi telespectatoare, şi desigur înfiinţăriiZiarului Lumina, care, iată, se află la ceas de sărbătoare. Mă grăbesc să urez un sincer „La mulţi ani“ tuturor celor care se străduiesc să alcătuiască rubricile acestui ziar special, le doresc tuturor sănătate şi inspiraţie de la Bunul Dumnezeu! De asemenea, le doresc sănătate susţinătorilor acestui ziar „necomercial“ şi urez, în total, viaţă lungă publicaţieiLumina!Doamne ajută să ne bucurăm de ea pentru zecile de ani care vor veni. De două mii de ani trăim „vremuri tulburi“, vremuri în care credinţa noastră în existenţa, în învăţăturile şi în Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos este pusă sub semnul atacurilor făţişe sau mascate. De două mii de ani, împlinirea Sfintei Liturghii este necesară nu numai sufletului nostru, ci şi însăşi învăţării mereu altor generaţii în cunoaşterea jertfei de viaţă făcătoare a Domnului nostru Iisus Hristos. Şi tot de două mii de ani Ortodoxia este păstrătoarea tradiţiei bizantine a slujirii Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului, Preasfânta Fecioară Maria, a Sfintei Treimi, a Sfinţilor şi a bineplăcuţilor lui Dumnezeu. Cu siguranţă, existenţaZiarului Luminavine în întâmpinarea nevoilor noastre de creştini din ce în ce mai ocupaţi cu agonisirea pâinii noastre celei de toate zilele, prin articolele sale atât de informative. Cred că pot vorbi în numele unei majorităţi de credincioşi atunci când voi ura încă o dată ca Bunul Dumnezeu să ajute la existenţa pe mai departe a acestui bun şi de folos ziar de credinţă ortodoxă. La mulţi ani! Victor Opaschi:Ziarul Lumina,o prezenţă necesară în peisajul mediatic românesc Într-o lume în care libertatea religioasă este în atenţia tuturor, este foarte important ca vocea tuturor religiilor să fie cât mai bine auzită şi receptată în societate. De aceea, iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel de a înfiinţa acum zece aniZiarul Luminaa fost un gest de înţelepciune, menit să facă auzită în spaţiul public contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la construirea binelui comun. A venit firesc, ca o continuare a misiunii Bisericii Ortodoxe prin mass-media, după experienţa deja consistentă de laRadio TRINITAS. Ziarul Luminaeste o expresie a unei Biserici angajate pe deplin în viaţa societăţii, în spaţiul liturgic, ca şi în cel social, care vine în întâmpinarea nevoilor oamenilor, oferindu-le credinţă şi speranţă, mângâiere şi şansa acţiunii pentru binele imediat al aproapelui, ca şi pentru binele comun. PrezenţaZiarului Luminaîn peisajul mediatic românesc, mai ales în spaţiul online este necesară într-o societate în care identitatea religioasă continuă să fie un ferment puternic al solidarităţii sociale şi un catalizator al acţiunii în spaţiul public. El vine în întâmpinarea unei nevoi a publicului aflat în căutarea unor perspective pe care, adesea, presa laică nu poate sau nu ştie să le exprime. Făcând auzit glasul Bisericii Ortodoxe în cetate într-un mod accesibil,Ziarul Luminareprezintă o interfaţă uşor de accesat de către oricine este interesat de viaţa Bisericii Ortodoxe Române. Prezent statornic în spaţiul public de zece ani, cotidianul Patriarhiei Române invită societatea la un dialog atât de necesar în jurul şi pe baza valorilor creştine. Cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate, împreună toţi colegii mei de la Secretariatul de Stat pentru Culte dorescZiarului Luminaani mulţi şi rodnici. Ioan Vulpescu: Publicaţie de excepţie De zece ani,Ziarul Luminaîşi face datoria pe care şi-a asumat-o, aceea de a informa corect cititorii, înfăţişând aspectele realităţii româneşti şi internaţionale dintr-o perspectivă creştin-ortodoxă, face cateheză şi, nu în ultimul rând, oferă cultură autentică. Este un bilanţ remarcabil, care conferă cotidianuluiLuminaun statut aparte în presa românească. Apariţia este, în acelaşi timp, expresia pluralismului de opinii existent în societatea românească şi o dovadă clară a libertăţii de exprimare. La aniversare, nu vă pot dori decât o viaţă cât mai îndelungată, căci sunt convins că veţi rămâne şi pe mai departe publicaţia de excepţie care sunteţi azi. La mulţi ani! Dorel Vişan:Ani de lumină, de frumoasă şi rodnică existenţă Cotidianul Patriarhiei împlineşte 10 ani de lumină, de frumoasă şi rodnică existenţă. Citim de mult timp cu bucurie paginile acestui ziar. Ce învăţăm din el, ce ne bucură? Învăţăm să ne apropiem de Dumnezeu, să devenim din nou oameni, să ne rugăm, să ne ajutăm semenii şi să refacem în noi chipul lui Dumnezeu. Grigore Popescu:Ziarul Luminane învaţă la orice vârstă să privim, să iubim, să descoperim lucrurile frumoase Să vezi… priveşte. Priveşte lumina ochilor copiilor, priveşte sclipirea de rază a dimineţii devreme, observă strălucirea de fulger din grăuntele de rouă, vezi culorile de mătase ale fragmentului de curcubeu şi mişcarea frământată a norilor de vară, vezi greutatea de plumb a cărţilor din bibliotecă, dar şi sclipirea veselă a ochilor, a căutătorilor şi a descoperitorilor înţelepţi. Şi în lumina aceasta a vederii bucură-te de „Lumina“ şi ziua, şi noaptea, căci sufletele sunt astfel permanent ocrotite de scutul neîntinat al luminii lui Hristos. „Lumina“ ne învaţă la orice vârstă să privim, să iubim, să descoperim armoniile şi lucrurile frumoase şi să biruim întunericul cu lumina lui Hristos. (Articol publicat în “Ziarul Lumina” din data de 7 februarie 2015)

Download: Click for download attached file: Aprecieri de la personalitati din viata culturala si sociala

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 394

Id: 48466

Data: Feb 7, 2015

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).