Arhiepiscopia Timișoarei și Facultatea de Litere, Istorie și Teologie a Universității de Vest din Timișoara organizează în Postul Mare seria de prelegeri „Conferințe Prepascale 2020”. Tema din acest an este „Pastorația părinților și copiilor – Responsabilități și provocări”.
Sub genericul „Conferințe Prepascale 2020”, Universitatea de Vest din Timișoara și parohiile din Arhiepiscopia Timișoarei vor găzdui mai multe conferințe pe tema familiei creștine și a creșterii copiilor în Biserică.
Acestea se vor desfășura între 12 martie și 9 aprilie și sunt inspirate de tema Anului omagial 2020 în Biserica Ortodoxă Română: pastorația părinților și copiilor.
Mitropolia Banatului a publicat pe site-ul oficial programul conferințelor:
- 12 martie, ora 18:00, Mitropolie – trei familii de preoți vor vorbi pe tema „Familia preotului, în dialog la ceas de taină”: pr. Ionel și Rodica Popescu din Timișoara, pr. Ion și Oana Dragomir din Nevrincea și pr. Georgian și Rahela Popovici din Stamora Germană.
- 19 martie, ora 18:00, la Universitatea de Vest din Timișoara (amfiteatrul A01) – diac. dr. Iosif Stancovici va susține o prelegere cu tema „Învățăturile lui Tobit către fiul lui, Tobie: un model vechitestamentar de redescoperire a sensului profund al paternității”.
- 26 martie, ora 18:00, în sala Parohiei Timișoara Iosefin – pr. dr. Cezar M. Ungureanu va susține conferința „Ce lume vrem să lăsăm copiilor noștri? Elemente de dreptate intra- și inter-generațională”.
- 2 aprilie, ora 18:00, la Universitatea de Vest din Timișoara (amfiteatrul A11) – va conferenția pr. Jan Nicolae pe tema „Intrarea Domnului în cetatea postmodernă și convertirea cuvintelor care post-esc”.
- 9 aprilie 2020, ora 18:00, la Parohia Timișoara Zona Dacia – pr. conf. dr. Gavril Trifa va conferenția despre „Problematica familiei – implicații teologice și educaționale”.
Fiecare conferință va fi însoțită de imnuri adecvate perioadei Postului Mare în interpretarea Corului Facultății de Litere, Istorie și Teologie, dirijat de pr. drd. Laurian Popa.
Foto credit: Wikimedia Commons
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 313
Id: 69362
Data: Mar 4, 2020
Imagine:
La Biserica Sfântul Ioan – Vânătorul din Atena a avut loc duminică o procesiune dedicată Sfântului Nicolae Planas care a fost slujitor la altarul acestei biserici timp de cinci decenii,
Data: Mar 4, 2020
Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a spus în a treia zi a Canonului cel Mare că „trăirea Ortodoxiei nu este ușor de împlinit”.
„Trebuie hotărâre, credință tare şi efort”, potrivit Preasfinţiei Sale.
Ierarhul a rostit predica în Catedrala Patriarhală .....
Data: Mar 5, 2020
Grădinițele „Grigore Vieru” și „Ghiocel” din satul basarabean Colibași, aflate în raionul Cahul, aproape de granița sud-estică a României cu Republica Moldova, au fost renovate cu sprijin financiar de la statul român și cel german.
România a oferit 107.000 de euro, .....
Data: Mar 5, 2020
Romfilatelia introduce în circulaţie, din 12 martie, emisiunea de mărci poştale „Sfintele Paști 2020”.
Mărcile poştale reproduc scenele biblice ale Intrării în Ierusalim, Cinei celei de Taină şi Sfintelor Femei Mironosițe la Mormântul Sfânt.
.....Data: Mar 5, 2020
Patriarhul Irineu al Serbiei s-a întâlnit miercuri, 4 martie 2020, la New York cu Înaltpreasfințitul Părinte Elpidofor, Arhiepiscopul Grec al Americii.
Întâlnirea a avut loc la sediul Arhiepiscopiei.
IPS Elpidofor și-a exprimat bucuria de a-l primi pe .....
Data: Mar 5, 2020
Aflat în trecere prin Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni, Eduard von Habsburg, Arhiduce de Austria și Ambasador al Ungariei la Vatican, s-a recules în capela aeroportului și a scris un scurt mesaj admirativ despre ea pe o rețea de socializare.
„Vreți să știți cum .....
Data: Mar 5, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).