Preafericitul Părinte Ieronim, Arhiepiscopul Atenei, a spus despre includerea cântării bizantine în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO că este o „decizie reper”.
Declaraţia a fost oferită în cadrul întâlnirii de săptămâna trecută cu membrii Federaţiei Asociaţiilor Psalţilor Greci organizată la Atena, informează Orthodox Times.
Hotărârea de a include cântarea bizantină în patrimoniul UNESCO a fost adoptată în cadrul întrunirii Comitetul interguvernamental pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial desfăşurată la Bogota, Columbia, în perioada 9-14 decembrie 2019.
Născută la începutul creştinismului, cântarea bizantină, un gen muzical unic transmis de Biserica Ortodoxă, a supravieţuit până în zilele noastre, ceea ce a condus la includerea sa pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO.
Bazându-se pe tradiţiile muzicale din Balcani şi din estul Mediteranei unde se întindea Imperiul Bizantin, „cântarea bizantină” sau „arta psaltică”, exclusiv vocală (a capella) şi monofonică, însoţeşte textele liturgice.
Această cântare a creştinilor din Imperiul Roman de Răsărit este codificată în opt moduri sau tonuri. Este vorba despre o muzică fără modulare armonică, cu un cadru modal fix, spre deosebire de sistemul tonal actual al muzicii occidentale bazat în principal pe cele două moduri, major şi minor.
Pentru a pune în valoare textele biblice, cântarea bizantină a fost dezvoltată mai ales după secolul al III-lea în Imperiul Bizantin, înainte de a atinge apogeul între secolele al XIII-lea şi al XV-lea.
Foto credit: Orhodox Times
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 285
Id: 69284
Data: Feb 25, 2020
Imagine:
Episcopul Antonie de Bălţi a explicat în Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi care este legătura dintre darurile oferite semenilor şi Mântuitorul Hristos.
Ierarhul a oficiat Sfânta Liturghie în biserica „Sfântului Ierarh Nicolae” din Anenii Noi,
Data: Feb 25, 2020
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a hirotesit marţi în arhimandrit, iconom stavrofor, iconom sau sachelar 50 de preoţi din Arhiepiscopia Bucureştilor.
Slujbele au fost oficiate în Paraclisul istoric „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Reședința Patriarhală.
.....Data: Feb 25, 2020
Mitropolitul Andrei a aniversat marţi trei decenii de la hirotonia în Arhiereu. Ierarhul I-a mulţumit lui Dumnezeu „pentru toate binefacerile”.
În contextul acestei aniversări a fost oficiată marţi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, cu .....
Data: Feb 25, 2020
Asociația Femeilor Ortodoxe din Arhiepiscopia Buzăului și Vrancei a organizat sâmbătă, 22 februarie 2020, la Sala „Balada” din Focșani, evenimentul cultural-artistic intitulat „Cultură și spiritualitate în Vrancea arhaică”, la care a participat Înaltpreasfințitul Părinte .....
Data: Feb 26, 2020
Drumul pe care Mântuitorul Iisus Hristos l-a parcurs împreună cu Fecioara Maria şi Dreptul Iosif în Egipt urmează să fie inclus într-un traseu turistic religios, anunţă Guvernoratul Sinaiul de .....
Data: Feb 26, 2020
Preafericitul Părinte Hrisostom II, Arhiepiscop de Noua Justiniana şi al Întregului Cipru, aniversează în data de 26 februarie 2020 împlinirea a 42 de ani de la hirotonia episcopală, când devenea Mitropolit de Paphos.
Conducătorul Bisericii Ortodoxe a Ciprului s-a .....
Data: Feb 26, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Cuvant pentru suflet - Invataturi din pateric ale Sf Antonie cel Mare
Cuvant pentru suflet - Canonul cel mare al Sf Andrei Criteanul (18 martie 2013)
Cuvant pentru suflet - Botezul Domnului si sfintirea noastra (03 ianuarie 2013)
Cuvant pentru suflet - Schimbarea la Fata a Domnului (05 08 2015)
Cuvant pentru suflet - Grijile lumii si sfarsitul vietii
Cuvant pentru suflet - Sfantul Vasile cel Mare Texte si alcatuiri alese (01 ianuarie 2013)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).