Arhiepiscopul Ioachim: In Sambata Mare, Biserica iși concentreaza atenția asupra mormantului lui Hristos

În Sâmbăta Mare, ziua tăcerii absolute, a vidului existențial, un timp suspendat, ce nu poate primi sens decât prin intervenția lui Dumnezeu Biserica își concentrează atenția asupra mormântului lui Hristos, spune IPS Ioachim.

Arhiepiscopul Romanului și Bacăului arată într-un mesaj transmis pe site-ul oficial al Eparhiei că „niciuna dintre zilele anului liturgic nu este atât de complexă ca Sâmbăta din Săptămâna Pătimirilor”, când „participăm în același timp la tristețea pătimirilor și îngropării Domnului, cât și la bucuria Învierii Sale”.

O privire de ansamblu, spune ierarhul ne aduce în atenție o observație constantă: participarea la fericita Înviere a lui Hristos implică participarea la Crucea Sa.

Ierarhul îndeamnă ca în tăcere „să așteptăm, priveghind și rugându-ne, ca Hristos să învieze biruind moartea și să ne învieze și pe noi din moartea patimilor, în care singuri ne-am îngropat”.

Textul integral:


Sâmbăta Mare: Tăcerea mormântală dinaintea Învierii

În Sâmbăta Mare, Biserica își concentrează atenția asupra mormântului lui Hristos. Niciuna dintre zilele anului liturgic nu este atât de complexă ca Sâmbăta din Săptămâna Pătimirilor, căci în această zi participăm în același timp la tristețea pătimirilor și îngropării Domnului, cât și la bucuria Învierii Sale.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 315

Id: 69914

Data: Apr 19, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar
Contact

Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).