În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viață veșnică.
Prezentând semnificațiile acestei zile din Săptămâna Patimilor, sinaxarul rezumă conținutul Prohodului Domnului și al cântărilor rânduite pentru Vecernia aceleiași zile, săvârșită sâmbătă dimineața împreună cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare.
Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar mai mare decât acestea este săptămâna cea mare. Mai mare decât săptămâna mare este această Sfântă și Mare Sâmbătă.
Se numește săptămâna mare nu pentru că zilele ei ar fi mai mari sau ar avea mai multe ceasuri, ci pentru că în ea s-au săvârșit și mai cu seamă azi, minunile mari și mai presus de fire și faptele neobișnuite ale Mântuitorului nostru.
După cum la întâia facere a lumii, Dumnezeu, săvârșind toate lucrurile, și în urmă în ziua a șasea a creat pe om, făptura cea mai de seamă, iar în ziua a șaptea S-a odihnit de toate lucrurile Lui și a sfințit ziua, numind-o Sâmbătă, care se tâlcuiește odihnă, tot așa și la facerea lumii celei spirituale, săvârșind toate în chipul cel mai bun, în ziua a șasea a creat din nou pe omul și înnoindu-l iarăși prin Crucea cea de viață purtătoare S-a odihnit încă o dată cu o odihnă desăvârșită, de toate lucrurile Lui, dormind un somn dătător de viață și mântuitor.
Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt, iar cu sufletul Lui curat și dumnezeiesc Se pogoară și în iad. Sufletul a fost despărțit prin moarte de trup și l-a dat în mâinile Tatălui. Tot Tatălui i-a dat și propriul Său sânge, fără să-I fie cerut; iar sângele Lui a fost preț de răscumpărare pentru noi.
Sufletul Domnului n-a fost ținut în iad ca sufletele celorlalți sfinți. Cum putea, oare, să fie ținut odată ce n-avea asupra Lui, ca ceilalți drepți, nimic din blestemul strămoșesc? Dar nici dușmanul nostru, diavolul, n-a luat sângele prin care am fost răscumpărați, cu toate că noi eram în stăpânirea lui.
Cum putea, oare, să ia sângele lui din altă parte decât de la Dumnezeu? Dar, oare, tâlharul de diavol putea să-l ia chiar pe Dumnezeu? Domnul nostru Iisus Hristos a locuit trupește în mormânt și cu Dumnezeirea, care era strâns unită cu trupul. A fost împreună cu tâlharul în rai, a fost și în iad, după cum s-a spus, împreună cu sufletul Lui îndumnezeit.
Într-un chip mai presus de fire ca Dumnezeu necuprins era cu Tatăl, împărățind împreună cu Duhul. Era pretutindeni. Dumnezeirea n-a suferit nimic în mormânt, după cum n-a suferit nimic pe Cruce. Trupul Domnului a suferit și stricăciune, adică despărțirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciune în înțelesul unei putreziri a trupului și o nimicire desăvârșită a mădularelor.
Iosif coborând de pe Cruce sfântul trup al Domnului l-a înmormântat într-un mormânt nou, punând o piatră foarte mare la intrarea mormântului. Într-adevăr, iudeii s-au dus Vineri la Pilat și i-au spus: „Ne-am adus aminte că înșelătorul Acela a spus pe când trăia, că după trei zile Se va scula.
Ni se pare că este bine ca prin puterea ta să poruncești să se întărească mormântul cu ostași”. Dacă este un înșelător, pentru ce, iudeilor, I-ați ascultat cu râvnă cuvintele Lui pe când trăia?
Dar când a spus Hristos: Mă voi scula?. Poate că iudeii au scos asta din pilda cu Iona. Negreșit ei sunt fără de judecată când cer să fie întărit mormântul ca să nu se fure cumva trupul. O, cât sunt de lipsiți de judecată! Nu știau că ceea ce făceau în sprijinul lor o făceau împotriva lor!
Pilat le-a îngăduit, iar ei, împreună cu o ceată de ostași, au întărit mormântul și l-au și pecetluit. Și s-a făcut asta pentru a nu se pune la îndoială Învierea Domnului, o dată ce era străină și paza și pecetea. Dar deodată iadul se cutremură, când simte puterea Domnului, dând după puțină vreme afară, din pricina înghițirii nedrepte a lui Hristos, piatra cea tare și din capul unghiului.
Cu pogorârea Ta nespusă, Hristoase Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi, Amin!
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 318
Id: 69918
Data: Apr 19, 2020
Imagine:
Prințul de Wales se adresează românilor într-un mesaj video cu ocazia Paștelui ortodox, în care evocă actuala criză sanitară și își exprimă dorința de a reveni în România și de a se întâlni din nou cu membri ai comunității românești din Marea Britanie.
Mesajul video .....
Data: Apr 19, 2020
„În această Săptămână Luminată să încercăm să ne deschidem sufletul cu bucurie şi să trecem peste toate tristeţile şi privaţiunile, greutăţile şi spaima acestor momente. Vor trece toate!”,
Data: Apr 19, 2020
La slujba de Înviere oficiată în condițiile impuse de actuala criză medicală, Mitropolitul Teofan a semnalat că virusul, molima, epidemia sunt manifestări ale iadului în noi și printre noi dar că există o parte plină a paharului și avem lucruri de învățat din asta.
.....Data: Apr 19, 2020
În timpul crizei de sănătate Covid-19, a crescut numărul cererilor de sprijin venite de la femeile în criză de sarcină,
Data: Apr 19, 2020
În Duminica Învierii, Biserica „Sfânta Treime” din Brașov-Tocile a organizat o procesiune cu icoana Maicii Domnului .....
Data: Apr 20, 2020
La „Învierea a doua” – Vecernia oficiată în prima zi de Paști la amiază, Învierea Domnului este prezentată ca act universal prin citirea Evangheliei în mai multe limbi.
La Buzău, vestea Învierii a fost prezentată și în limbaj mimico-gestual de Preotul Ionuț .....
Data: Apr 20, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).