Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, i-a binecuvântat joi pe cercetașii vâlceni care participă la pelerinajul „Drumul Mănăstirilor”, în perioada 16 -21 iulie.
Pelerinajul a început la Mănăstirea Stânișoara de unde tinerii pelerini vor merge, timp de șase zile, la mănăstirile: Turnu, Cozia, Comanca, Bradu, Iezer, Pahomie, Pătrunsa, Arnota, Bistrița, Hurezi, Vârful lui Roman.
Înainte de plecare, IPS Varsanufie a rostit rugăciuni pentru călătorie și a oferit fiecărui participant câte un „Carnet de pelerin”, notează Arhiepiscopia Râmnicului.

Recomandarea ierarhului către cercetași a fost să încerce să descopere iubirea pentru Dumnezeu și pentru semeni.
„În acest pelerinaj veți călători pe potecile pe care sihaștrii mergeau de la o mănăstire la alta, păstrând în inima lor rugăciunea curată către Dumnezeu. Aceștia au devenit vase alese ale Duhului Sfânt și pururea rugători înaintea Tronului Preasfintei Treimi pentru neamul românesc. De aceea, timpul petrecut în această călătorie trebuie să devină o comoară vie în care să descoperiți iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele”, a fost sfatul Înaltpreasfinției Sale.

Vineri seară, cercetașii vâlceni au campat în apropierea Schitului Iezer. Pelerinii fac parte din Centrul „Mircea cel Bătrân”, filială din Râmnicu-Vâlcea a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”.
Vâlcea este județul din România cu cele mai multe mănăstiri.
Foto credit: Arhiepiscopia Râmnicului
Urmărește-ne și pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!
Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 261
Id: 70726
Data: Jul 18, 2020
Imagine:
Mesajul transmis de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Consfătuirea Națională a Asociaţiei Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (ASCOR), Bucureşti, 17-19 iulie 2020:
A.S.C.O.R. la vârsta maturității și a .....
Data: Jul 18, 2020
Preasfințitul Părinte Emilian Crişanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Aradului, îşi sărbătoreşte în 18 iulie ocrotitorul spiritual, Sf. Mc. Emilian de la Durostorum.
Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a transmis Preasfinţiei Sale un .....
Data: Jul 18, 2020
Cinci membri ai filialei arădene ASCOR au donat sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Arad. Ei au făcut apel și la alți tineri să le urmeze exemplul.
Gestul ascoriștilor arădeni este cu atât mai îmbucurător cu cât el vine după cel al
Data: Jul 18, 2020
Episcopia Italiei a înființat Parohia „Înălțarea Domnului” din Sassari, pe Insula Sardinia din vestul Peninsulei .....
Data: Jul 18, 2020
Camera Deputaților a aprobat, în calitate de for decizional, două proiecte de lege prin care domnitorul Mihai Viteazul și, respectiv,
Data: Jul 18, 2020
Opt creștini sunt uciși în fiecare zi pentru credința lor la nivelul întregii lumi, arată statisticile Open Doors, o rețea mondială de ONG-uri creștine non-profit.
Organizația a raportat un număr de peste 260 de milioane de creștini care au fost persecutați în .....
Data: Jul 18, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).