Arhim. Paisie Teodorescu: Icoana Prodromița este marturia evlaviei romanilor, iar Catedrala Naționala un ideal sfant

Arhimandritul Paisie Teodorescu, Vicar Patriarhal și slujitor la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, explică de ce a fost aleasă Icoana Maicii Domnului Prodromița ca protectoare a acestui sfânt locaș și vorbește despre importantul rol simbolic al Catedralei Neamului.

Părintele Arhimandrit este autorul unei teze de doctorat despre Reședința Patriarhală din București și al mai multor articole și studii despre istoria Bisericii și a sfintelor ei locașuri.


Basilica.ro: Cum vedeți, pe scurt, rolul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului?

Arhim. Paisie Teodorescu: Din punct de vedere duhovnicesc, Paraclisul este locul unde se înalţă zilnic rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu, pentru ajutor în buna desfășurare a lucrărilor de construire a Catedralei Mântuirii Neamului, pentru ziditorii şi lucrătorii care muncesc pe șantier, dar şi pentru ctitorii şi donatorii care contribuie la înălțarea acesteia.

În acelaşi timp, Paraclisul, prin faptul că este plasat chiar pe terenul Catedralei Naţionale, are şi rolul de a oferi o înțelegere a istoriei acestui edificiu simbol, a istoriei acestui loc pe care s-a construit Catedrala Naţională.

Povestea bisericilor dispărute din această parte a capitalei, povestea străzilor şi a clădirilor care au fost demolate, trebuie spusă şi trebuie cunoscută, pentru a reface astfel legătura generațiilor noi cu trecutul. Paraclisul, ca loc al inter-comuniunii între credincioşi, lucrează la acest aspect.

Noile generații au uitat, din păcate, rolul imens al Bisericii Ortodoxe Române la formarea şi cultivarea identității naționale, spirituale şi culturale ale poporului român.

Înălțarea Domnului din 2020, sărbătorită în aer liber la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Memoria colectivă, după cum se știe, este scurtă, mai ales atunci când un popor traversează traume colective: războaie, regimuri opresive totalitare, perioade critice, așa cum a fost perioada comunistă, care a manipulat conștiințe nenumărate prin propaganda ateistă agresivă, care a încercat ștergerea identității noastre spirituale ortodoxe, demolarea credinței şi a istoriei, ori ascunderea altarelor sfinte ale neamului în spatele unor cortine gri de blocuri fără identitate.

În Bucureşti există puține „locuri ale memoriei”, legate de trecutul istoric, în general, precum au alte capitale. Catedrala Mântuirii Neamului este unul dintre aceste locuri. Edificarea Catedralei Naţionale în acest spaţiu încărcat de istorie şi de spiritualitate, are meritul de a suplini în mod fericit această pierdere, această lipsă a unui reper cu încărcătură simbolică.

Catedrala este, astfel, un loc al memoriei, un reper vizibil, tangibil, care îşi propune să reînvie în memoria noastră şi a urmașilor noştri preţuirea şi recunoştinţa faţă de sacrificiul înaintașilor care ne-a călăuzit în împlinirea idealurilor de libertate, unitate şi demnitate naţională.

De aceea, considerăm că Paraclisul, până la momentul în care slujbele liturgice se vor desfășura în Catedrala Naţională, are menirea ca, pe lângă sfintele slujbe, să contribuie la completarea cunoaşterii istoriei acestui spaţiu şi la educarea modului cum ne raportăm la memoria şi istoria suferinţelor îndurate de poporul român în istorie.

Patriarhul Daniel a primit în noiembrie 2018 copia Maicii Domnului Prodromița dăruită Catedralei Naționale de obștea schitului românesc Prodromu din Muntele Athos. Foto credit: Mircea Florescu / Basilica.ro

Basilica.ro: Care este istoricul acestui locaș și de ce a fost pus sub ocrotirea Maicii Domnului Prodromița?

Arhim. Paisie Teodorescu: Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost construit în anul 2011, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, pe amplasamentul Catedralei Mântuirii Neamului, prin grija Părintelui Arhimandrit Ciprian Grădinaru.

Hramul principal al Paraclisului este însă Învierea Domnului şi a fost fixat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, ca pe o reparație morală sau ca pe „o lumină de Înviere” pentru cele cinci biserici „răstignite”, de către regimul comunist ateu, trei demolate: Alba Postăvari, Spirea Veche şi Izvorul Tămăduirii, şi două translate: Schitul Maicilor şi Mihai Vodă, pentru a face loc Casei Republicii sau Palatului Poporului.

Însă hramul de vară al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului este sărbătoarea anuală din 12 iulie, închinată Cinstirii Sfintei Ioane a Maicii Domnului Prodromița. Așezarea Paraclisului sub ocrotirea Maicii Domnului Prodromița a fost preferată având în vedere legătura care există între România, numită „Grădina Maicii Domnului” şi evlavia românilor pentru Muntele Athos, pentru spiritualitatea isihastă, monahală, de tip athonit

Icoana Maicii Domnului Prodromița este o mărturie a credinței şi a evlaviei poporului român, pentru că icoana s-a pictat în țara noastră, la Iaşi, prin post şi rugăciune de către un credincios român, iar chipul Maicii Domnului şi al pruncului Iisus s-au pictat singure, în mod minunat.

Această icoană este totodată şi o mărturie a prezenței româneşti la Muntele Athos, precum şi a deosebitei contribuții româneşti la acest centru de spiritualitate ortodoxă.

Credincioși la hramul de vară de anul trecut al Paraclisului Catedralei Naționale. Foto credit: Basilica.ro / Raluca Ene

„Nici un alt popor pravoslavnic nu a făcut atâta bine pentru Athos, cât au făcut românii”, spunea cu admirație cercetătorul rus Porfir Uspenski.

În compensație, călugării Muntelui Athos au influențat spiritualitatea, cultura şi arta Ţărilor Române. A fost un fel de ajutor reciproc, o colaborare fructuoasă între români şi Locurile Sfinte.

De aceea, prin grija Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului se află o reproducere fidelă a icoanei originale a Maicii Domnului Prodromița, de la Schitul Prodromu din Sfântul Munte Athos.

Icoana a fost pictată la atelierul PANSELINOS din Iaşi, iar ferecătura icoanei a  fost realiză în Grecia, în anul 2011.

Basilica.ro: Cu ce căutări sau necazuri vin oamenii la Paraclisul CMN?

Arhim. Paisie Teodorescu: Ca şi la alte biserici sau mănăstiri, oamenii vin din evlavie pentru Dumnezeu, pentru Maica Domnului sau pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, un fragment din moaştele sale fiind adăpostite aici. În aceste vremuri grele, Biserica este pentru mulţi credincioşi unul din puținele locuri de liman, de pace, de ajutor.

Unii credincioşi vin să mulțumească lui Dumnezeu pentru anumite binefaceri primite de la El, alţii vin să ceară ajutorul lui Dumnezeu în realizarea unor lucrări importante sau pentru a primi vindecare sufletească sau trupească. Este locul în care oamenii frământați, însingurați, risipiți, pot întâlni ajutorul lui Dumnezeu, care le pacifică sufletele.

Aici pot întâlni un părinte care se roagă pentru ei şi împreună cu ei, cineva care îşi face timp să le asculte problemele, şi astfel se întorc la casele lor mai întăriți duhovniceşte, mai liniștiți, ducând şi în familiile lor o fărâmă din pacea interioară care le-a cuprins sufletul. Cu siguranță cei care au întâlnit pe Dumnezeu într-un astfel de loc binecuvântat se vor întoarce,  împărtășind şi altora din experienţa lor minunată.

Basilica.ro: Dacă ar fi să facem o comparație, ce reprezintă Catedrala Patriarhală Istorică de pe Colina Bucuriei și ce reprezintă noua Catedrală Națională din Dealul Spirii? Cum se completează ele în plan simbolic sau chiar duhovnicesc?

Arhim. Paisie Teodorescu: După cum se știe, cuvântul „catedrală” provine din cuvântul latin „cathedra” şi se referă la prezența scaunului sau tronului episcopului locului în interiorul catedralei. În înțelesul general, catedrală este o biserică de mari dimensiuni, fiind locul unde serviciul divin este oficiat de episcopul locului.

Dacă ne referim la dimensiuni, Catedrala Patriarhală Istorică de pe Colina Bucuriei nu este tocmai o catedrală, având dimensiuni reduse. Însă această clădire străveche, cu o istorie de peste trei secole şi jumătate, şi-a îndeplinit de la întemeiere şi până în zilele noastre rostul de a fi catedrala întîistătătorului Bisericii Ortodoxe Române, de a fi păstrătoarea unui trecut istoric, a unui patrimoniu valoros, precum şi spaţiu ospitalier pentru personalități bisericeşti şi laice care i-au trecut pragul.

În acelaşi timp, noua Catedrală Națională înălțată pe Dealul Spirii sau Dealul Arsenalului, reprezintă împlinirea unui ideal.

Catedrala Mântuirii Neamului este un simbol naţional care a traversat istoria. Simbolurile naţionale, în general, rămân constante în timp, de multe ori pentru secole întregi. Acest adevăr se aplică şi Catedralei Mântuirii Neamului.

Istoria acestui proiect, cu o vechime de aproape 140 de ani, păstrează în sine actualitatea simbolului.

Aşadar, ambele edificii sunt purtătoare ale unei istorii străvechi şi valoroase, care marchează hărţi invizibile ale trecutului nostru, sunt puncte de reper pentru valorile spirituale şi morale ale neamului, despre care societatea de azi are multe de învăţat.

După cum se cunoaşte, vechea Catedrală patriarhală de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti a fost construită ca biserică de mănăstire, între anii 1656-1658, de către Domnitorul Constantin Șerban Basarab. După 10 ani de la sfințire, în anul 1668, prin Hrisovul emis de Domnitorul Radu Leon, mănăstirea de pe Dealul Podgorenilor a fost ridicată la rangul de Catedrală mitropolitană.

Catedrala Patriarhală Istorică de pe Colina Bucuriei. Foto credi: Basilica.ro/ Raluca Ene

Ea a devenit martora multor evenimente importante din istoria ţării noastre: Unirea Principatelor Române din anul 1859, Proclamarea Independenței de stat a României (1877), Proclamarea Regatului României (1881).

De asemenea, vechea Catedrală mitropolitană este legată de cele mai importante evenimente bisericești din viața Bisericii noastre: dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885) şi ridicarea ei la rang de Patriarhie, în anul 1925, când, în mod provizoriu, acea Catedrală a devenit Catedrală patriarhală.

Însă, faptul că este o biserică de dimensiuni reduse este un fapt dovedit de multe ori în istorie. Încă din vremea regilor României, din pricina dimensiunilor ei mici, s-a luat hotărârea construirii unei catedrale care să corespundă noii demnități la care se ridicase Ţara şi Biserica.

Au fost cazuri în istorie, evocate şi în presa vremii, când s-au creat supărări pentru că în interiorul acestei catedrale, importante ca istorie dar mici ca dimensiuni, nu încăpeau toţi invitații oficiali cu prilejul marilor sărbători bisericești sau naționale, precum şi la alte momente solemne.

Astfel încât, în urma Războiului din 1877-1878, românii, mândri că au reuşit să-şi câștige independenţa după 400 de ani de stăpânire otomană, au dorit construirea unei Catedrale a Mântuirii Neamului, ca recunoştinţă adusă lui Dumnezeu pentru izbăvirea sau eliberarea neamului românesc de asuprire străină.

Mai târziu, după Războiul pentru Întregirea Neamului Românesc (1916-1918) şi, mai ales, după Unirea cea Mare din 1918, acest proiect, precum şi numele de Catedrala Mântuirii Neamului a căpătat noi valenţe, adăugând mulțumirea adusă lui Dumnezeu „pentru întregirea țării în hotarele sale firești.

Imagine recentă de pe șantierul Catedralei Naționale din București. Foto credit: catedralaneamului.ro

Chiar şi după 45 de ani de comunism, proiectul construirii Catedralei Mântuirii Neamului a prins din nou viaţă. Astfel, după Revoluția din ΄89, când românii s-au ridicat pentru apărarea libertăţii şi a demnităţii lor grav încălcate, când pe străzile din orașele ţării răsuna „Cu noi este Dumnezeu” şi imnul „Deşteaptă-te române”, punând la locul meritat credinţa şi Biserica, disprețuite de comuniştii atei, proiectul-simbol al Catedralei Mântuirii Neamului a fost din nou adus în actualitate, ceea ce a însemnat că el exprimă încă idealurile poporului român, în ciuda tuturor opreliștilor şi a tuturor campaniilor agresive de denigrare. O asemenea credinţă transcende istoria!

Deci, noua Catedrală Naţională este un simbol, un ideal sfânt transmis din generaţie în generaţie, şi are deja istorie pentru că se referă la trecut, la eroii care au murit pentru ţară, dar are, în acelaşi timp, şi o puternică actualitate şi orientare spre viitor.

Trecutul glorios trebuie să ajute la schimbarea prezentului, care de multe ori este mediocru sau nevrednic, şi trebuie să ne conducă spre un viitor mai bun, din care să nu lipsească Dumnezeu.

Arhim. Paisie Teodorescu la sărbătoarea Înălțării Domnului 2020, la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu

Basilica.ro: Ce putem face pentru a propaga mai mult cultul eroilor în rândul tinerilor?

Arhim. Paisie Teodorescu: În primul rând, pe tineri îi putem ajuta să cunoască mai bine istoria poporului din care fac parte. Cât despre a le transmite modul de cinstire a eroilor aceasta trebuie să o facem prin exemplul nostru personal, prin modul cum ne raportăm noi faţă de memoria eroilor neamului.

Din păcate, azi s-a pierdut mult din această practică a românilor, încât copiii din tinerele generaţii când aud de eroi se gândesc mai întâi la personaje din filme de animație! În cursa pentru alinierea noastră la anumite standarde, s-a pierdut recunoştinţa faţă de eroii care ne-au apărat ţara, credinţa, libertatea şi demnitatea poporului român.

Biserica însă, prin acest altar al națiunii, care este Catedrala Naţională, a ridicat un monument memorial în cinstea eroilor români. Şi tot spre cinstirea lor, Patriarhul Daniel a așezat numele eroilor români, din timpuri şi locuri diferite, sub Sfânta Masă a Altarului Catedralei Naţionale, cu ocazia sfințirii acesteia, simbolizând, pe lângă semnul neuitării şi prețuirii noastre pentru jertfa lor, şi speranța comuniunii lor veşnice cu Hristos Domnul, în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice

De aceea, hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului a fost ales să fie Sărbătoarea Înălţării Domnului, care este şi zi de pomenire a eroilor.

În lupta pentru stăpânirea istoriei, un loc semnificativ revine simbolurilor. De aceea, în perioada comunistă memoria colectivă a fost adeseori o memorie instrumentalizată, manipulată ideologic. S-a spus despre perioada comunistă că a fost ca o gaură neagră pentru cultura şi istoria naţională.

Din păcate, şi pentru societatea prezentă, istoria, spiritualitatea, raportarea la trecut, la eroi, joacă un rol marginal în discursul public.

Ştim că memoria culturală se transmite prin educaţie, de aceea este necesar un efort susţinut pentru explicarea şi înţelegerea istoriei.

Despre eroi noi nu trebuie să vorbim la trecut! Eroii noștri nu sunt morți, sunt vii în comuniunea lor cu Dumnezeu, prin Hristos-Domnul pe Care L-au mărturisit, şi sunt vii în amintirea noastră, prin rugăciune şi pomenire, căci iubirea este mai tare decât moartea. De aceea este importantă pomenirea eroilor. Iar fără repere simbolice concrete, care să cuprindă şi să evoce memoria unor generaţii întregi şi idealurile lor, tinerilor le este foarte greu să înțeleagă complexitatea acelor vremuri.

Aşadar, pe tineri trebuie să-i învăţăm despre cinstirea eroilor prin exemplul personal.

Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu


Urmărește-ne pe Twitter: @AgentiaBasilica și @BasilicaPhotos!

Vă mulțumim că citiți Basilica.ro.

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 25

Id: 70684

Data: Jul 11, 2020

Imagine:

Articolele urmatoare
Cele mai vizualizate articole din categorie
Calendar