Autoritățile vor sa extindă Magistrala 2 de metrou pana în Ilfov. Proiectul prevede construcția a încă două sau trei stații în comuna Berceni, a anunţat Metrorex printr-un comunicat de presă.
Anunţul a fost făcut în urma întâlnirii dintre directorul general Metrorex, Ştefan Paraschiv, secretarul de stat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Costin Tira – Radulescu, şi Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă.
Ei au verificat miercuri lucrările la staţia de metrou Tudor Arghezi, care se construieşte pe Şoseaua Berceni, stadiul fiind „avansat, constructia înaintând în ritm alert”.
Proiectul este extrem de important pentru fluidizarea traficului în Sectorul 4 şi în Bucureşti, a spus directorul Metrorex.
„Acest proiect este un exemplu foarte clar de colaborare, cooperare, între instituţiile statului, companii ale statului, în interesul cetăţenilor. Mai mult decât atât, continuarea cu cele două staţii plus parcarea Park&Ride pot face ca Sectorul 4 şi Bucureştiul sa fie descongestionate”.
Magistrala 2 este cea mai tranzitată magistrală operată de noi. Cu această ocazie încurajez și alte instituții, primării, să se gândească la posibilități de extindere sau colaborare pentru a putea extinde rețeaua de metrou, rețeaua de transport public.
Potrivit informaţiilor oficiale, noua staţie de metrou Tudor Arghezi, construită pe o suprafaţă de peste 15.000 de metri între staţia Berceni, actualul capăt de linie al Magistralei 2 şi Şoseaua de Centură, va avea o lungime de 1,6 kilometri.
Va fi supraterană, parter plus două etaje, şi va beneficia de şase zone de acces pietonal, din care două vor fi situate pe partea opusă a Şoselei Berceni, fiind asigurată o legătură printr-un pasaj pietonal subteran pe sub şosea.
Sursă foto: Europa Fm
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 329
Id: 74522
Data: Aug 19, 2021
Imagine:
În mesajul pastoral transmis cu prilejul Duminicii Migranţilor români, Preasfinţitul Părinte Iustin evidenţiază şi aspectele pozitive ale fenomenului migraţiei. „Românii”, spune el „sunt apostolii creştinismului şi ai credinţei într-o Europă secularizată, care a abandonat valorile .....
Data: Aug 19, 2021
Tinerii din tabăra de la Nemţişor au învăţat, în cadrul unui atelier desfăşurat miercuri, câteva reguli esenţiale pe care trebuie să le urmeze în .....
Data: Aug 20, 2021
Se împlinesc 101 ani de la naşterea acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga, care spre finalul vieții a intrat în monahism, la Văratec, primind numele Benedicta.
Patriarhul Daniel a
Data: Aug 20, 2021
Președintele Academiei a răspuns luni la întrebările participanților la Congresul Studențesc Aniversar al Serbării de la Putna. A treia s-a referit la „cultura anulării” – cancel culture, prin care se cere interzicerea memoriei unor mari personalități istorice și culturale. .....
Data: Aug 20, 2021
Creşa „Sfântul Proroc Daniel”, prima instituţie educaţională de acest tip din Arhiepiscopia Bucureştilor, a fost inaugurată la începutul acestei veri.
Creşa face parte din Centrul Social Pastoral „Sfântul Proroc Daniel” care funcţionează în cadrul Protoieriei Vălenii .....
Data: Aug 20, 2021
Adunarea Episcopilor Ortodocşi Canonici din Statele Unite ale Americii (ACOB) se va întruni în perioada 2-5 octombrie, în Washington. Evenimentul marchează 10 ani de la fondarea ACOB. Pe agenda de lucru se află înfinţarea unor noi comitete pentru sprijinirea programelor ortodoxe de .....
Data: Aug 20, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).