La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunarii de Jos a avut loc, luni, 15 iulie 2013, ceremonia de acordare a binecuvantarii chiriarhale, pentru candidatii la examenul de admitere pentru diverse specializari, din cadrul Facultatilor de Teologie din cuprinsul Patriarhiei Romane, a precizat Pr. Daniel Zlate.Cei 45 de tineri au participat, mai intai, la Sfanta Liturghie, in Catedrala Arhiepiscopala din Galati. Apoi, in Sala  Episcop Chesarie Paunescu , Chiriarhul Dunarii de Jos, Inaltpresfintitul Parinte Casian a convorbit duhovniceste cu tinerii candidati. Prezenta si cuvantul de folos ale Inaltpreasfintiei Sale au transformat procedura administrativa, statutara si regulamentara, de acordare a binecuvantarii chiriarhale, intr-o adevarata sarbatoare duhovniceasca, prin care s-a marcat finalizarea unei etape din viata absolventilor si aspiratia spre o alta, cea a studiilor universitare, la fel de importanta in cresterea, instruirea si formarea viitorilor slujitori ai Bisericii.Intre optiunile candidatilor, se remarca specializarile  Teologie Pastorala ,  Teologie Arta Sacra  si  Teologie Didactica , de la Facultatile de Teologie din Bucuresti, Iasi, Sibiu si Galati.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 704
Id: 32516
Data: Jul 15, 2013
Imagine:
In Duminica a III-a dupa Rusalii, Preasfintitul Parinte Lucian, Episcopul Caransebesului s-a aflat in mijlocul credinciosilor din Parohia Moniom, Protopopiatul Resita. Cu acest prilej, ..... 			
				Data: Jul 15, 2013
Duminica a III-a dupa Rusalii, 14 iulie 2013, a fost o zi de mare bucurie pentru credinciosii Parohiei Ogra si ai filiei Lascud din Protopopiatul Ludus, judetul Mures. Inaltpreasfintitul ..... 			
				Data: Jul 15, 2013
Biserica Ortodoxa s-a aflat, ieri, 14 iulie 2013, in Duminica a III-a dupa Rusalii, zi in care i-a pomenit pe Sfinții Parinți care au participat la Sinodul al IV-lea Ecumenic, ținut la ..... 			
				Data: Jul 15, 2013
Dupa infiintarea seminariilor teologice si pana spre sfarsitul secolului al XIX-lea, cantaretii bisericesti din Eparhia Ramnicului-Noul Severin (Oltenia) au fost recrutati in mare parte din ..... 			
				Data: Jul 15, 2013
La Timisoara a fost pusa astazi piatra de temelie pentru un nou minicampus studentesc pentru studentii Universitatiii de Vest Timisoara. Slujba de binecuvantare a locului a fost oficiata ..... 			
				Data: Jul 15, 2013
In 2013, Ziua Marcii Postale Romanesti este sarbatorita printr-o emisiune de marci postale dedicata spiritualitatii romanesti si frumusetilor ecleziastice de pe teritoriul Romaniei. ..... 			
				Data: Jul 15, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Parintele Coman despre Invierea Domnului, Universul Credintei, TVR 1
Pr Hrisostom Filipescu
De la stiinta la Dumnezeu - Interviu cu fizicianul Andrei Dorobantu
Icoana Bunei Vestiri - Marturiile icoanei - Universul Credintei
Pustnici la schitul Sf Antonie Neamt
Parohia Sfanta Treime - Tei - Pr Alexandru Motoc - Universul Credintei
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).
