După îndătinata întâmpinare în faţa bisericii şi cuvântul de bun-găsit, ierarhul şi credincioşii au intrat în sfântul locaş, unde, în prezenţa unui frumos număr de credincioşi, care au umplut biserica, s-a slujit Utrenia şi Sfânta Liturghie arhierească. Soborul care a slujit alături de Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Timotei a fost alcătuit din Părintele Arhid. Tiberiu Ardelean, profesor la Seminarul Teologic din Arad, alături de preotul paroh Adrian Murg. Răspunsurile liturgice au fost date de tinerii teologi din strana bisericii şi de corul bisericesc al parohiei. La momentul cuvenit, Înaltpreasfinţitul Timotei a tâlcuit textele biblice de la Luca 17 şi Coloseni 3, sub titlul ,,Arătare sfântă”, înţelesul acestuia ca descoperire a Cuvântului lui Dumnezeu spre a da omului putinţa deplinei comuniuni cu El. Anul omagial euharistic dă prilejul, ca prin grija iconomilor Tainelor Bisericii, să îmbie la lucrare sfântă pe cel credincios. Chiriarhul a făcut referire şi la contextul liturgic şi cultural-naţional al momentului, marcat de marele praznic al Bobotezei şi aniversarea naşterii poetului nostru naţional, Mihai Eminescu.
La sfârşitul slujbei, preotul paroh Adrian Murg a mulţumit părintelui Arhiepiscop pentru prezenţa sa în mijlocul credincioşilor din Horia, pentru înălţătoarea slujire liturgică şi pentru bogatul său cuvânt de învăţătură. Parohul l-a felicitat, de asemenea, în numele tuturor credincioşilor parohiei, pe Înaltpreasfinţitul Timotei pentru împlinirea în acest an a 30 de ani de slujire arhierească la Arad şi pentru sărbătorirea onomasticii sale, pe 22 ianuarie.
Un alt moment important al vizitei chiriarhale a fost sfinţirea noului aşezământ ridicat în curtea bisericii, destinat programelor parohiale şi activităţilor de protocol. Edificiul se doreşte a fi un loc al aprofundării învăţăturii Bisericii, mai ales de către cei tineri, şi al manifestării şi întăririi frăţietăţii creştine, îndeosebi cu prilejul diferitelor zile festive ale parohiei.
(Sursa: episcopiaaradului.ro)
sursa: doxologia.ro
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 540
Id: 37539
Data: Jan 20, 2014
Imagine:

Data: Jan 21, 2014

Data: Jan 21, 2014

Data: Jan 21, 2014

Data: Jan 21, 2014

Data: Jan 21, 2014

Data: Jan 21, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).