Manastirea maramureseana de la Barsana si-a serbat hramul, 'Soborul Sfintilor 12 Apostoli'. La sarbatoarea asezamantului monahal au fost prezenti mii de credinciosi veniti din toate colturile tarii. Sfanta Liturghie a fost savarsita de Inalt Preasfintitul Arhiepiscop Justinian al Episcopiei Maramuresului si Satmarului si de Preasfintitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al eparhiei, inconjurati de un impresionant sobor de preoti si diaconi, informeaza Ziarul Lumina .De 'Soborul Sfintilor 12 Apostoli', IPS Arhiepiscop Justinian si PS Iustin Sigheteanul au slujit la Manastirea Barsana din Maramuresul voievodal, cu ocazia hramului acestui asezamant monahal de calugarite, condus de maica stareta stavrofora Filofteia Oltean. La slujba au participat mii de credinciosi de pe Valea Izei, Valea Viseului, Valea Marei si Valea Cosaului, precum si credinciosi veniti din toate colturile tarii sau de peste hotare. 'Noi toti avem un singur Dumnezeu in ceruri. Poporul roman este un popor binecuvantat, iubit si ajutat de Dumnezeu', a spus IPS Arhiepiscop Justinian. Manastirea Barsana este unul dintre cele mai cunoscute asezaminte monahale maramuresene, loc de pelerinaj pentru mii de credinciosi. Hramul manastirii aduna oameni din toate colturile tarii, dar si de peste hotare, evenimentul fiind printre cele mai importante de acest gen din Romania.'Asezarea monahala de la Barsana are o vechime istorica, in urma cu sase secole existand aici un asezamant monahal de calugari. Dupa 1990 s-a reactivat manastirea, de data aceasta fiind manastire de calugarite, si a evoluat impresionant din punct de vedere administrativ, dar si duhovniceste. Daca in 1992 exista doar biserica, iata ca astazi sunt peste 12 cladiri in aceasta incinta sacra, iar multimea credinciosilor de pe Valea Viseului, din toate localitatile din Maramuresul voievodal, este impresionanta. Aceasta sfanta manastire este un chivot al credintei din Maramures', a spus PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului.La Barsana a fost ultima Resedinta episcopala din Maramures, pana in 1937, cand s-a infiintat Episcopia Ortodoxa a Maramuresului cu resedinta la Sighet, avandu-l ca ierarh pe Gavriil Barsana. Manastirea Barsana a incetat sa mai existe dupa 1791, cand statul austriac i-a confiscat averea si a predat-o Manastirii Cernok (de langa Munkaci), iar ultimii calugari s-au retras la Manastirea Neamt. In 1806, credinciosii din Barsana au mutat biserica manastirii mai aproape de sat, pentru a o pazi sa nu fie distrusa. Rezidirea acestui asezamant a inceput in 1993, prin stradaniile pr. Gheorghe Urda. S-a terminat constructia bisericii, apoi s-a ridicat si o casa monahala, in stil maramuresean. Biserica manastirii cu hramul 'Soborul Sfintilor 12 Apostoli' a fost construita in anul 1993, folosindu-se ca materiale de constructie piatra si lemnul.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 639
Id: 14898
Data: Jul 2, 2011
Imagine:
Nu-ti ajung ochii pentru a putea cuprinde deodata tot ce a presarat mana lui Dumnezeu peste legendarul pamant al Bucovinei. Şi dupa ce crezi ca ai trecut prin valea cea mai manoasa, cu cele mai mandre case, ori pe langa pasunea cea mai pitoreasca, purtand pe spinare povara alba a unei turme de .....
Data: Jul 2, 2011
Capela Institutului National de Recuperare, Medicina fizica si Balneoclimatologie din Bucuresti isi va sarbatori maine, 2 iulie, ocrotitorul: Sfantul Voievod Ştefan cel Mare, informeaza TRINITAS TV.Sfantul lacas a fost amenajat in incinta institutiei sanitare in anul 2005, la initiativa .....
Data: Jul 2, 2011
S-a născut la data de 2 iulie 1953, în comuna Băseşti, judeţul Maramureş, primind la Botez numele Ionel. Părinţii săi, Dumitru şi Rozalia, ţărani ortodocşi evlavioşi, i-au crescut pe cei doi copii ai lor, Ionel şi Traian, în frică de Dumnezeu, .....
Data: Jul 2, 2011
O noua biserica va fi ridicata in Ţara Oasului. Preasfintitul Parinte Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramuresului si Satmarului a pus astazi, 3 iulie, piatra de temelie pentru un nou lacas de cult in localitatea Gherta Mica din judetul Satu Mare, prilej cu care a oficiat si .....
Data: Jul 3, 2011
In Duminica a III-a dupa Rusalii, Inaltpreasfintitul Parinte Calinic, Arhiepiscopul Argesului si Muscelului, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi, a oficiat Sfanta Liturghie in Biserica cu hramurile Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Adormirea Maicii Domnului din Parohia Bascov, situata .....
Data: Jul 3, 2011
In parohia vranceana Voloscani, Inaltpreasfintitul Parinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzaului si Vrancei, impreuna cu un sobor de preoti si diaconi a sfintit Biserica Sfantul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul . Chiriarhul locului a oficiat apoi si Sfanta Liturghie. Sa ne bucuram sufleteste de ceea .....
Data: Jul 3, 2011
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).