Dacă în ultimul articol „Biserica Online” a fost prezentată Parohia și ideea de comunitate pe Facebook şi am pus accentul pe vizibilitatea paginii parohiale, acum recomandăm câteva modalități de promovare.
Un conţinut de calitate este foarte important, dar nu suficient. Pe lângă organizarea unor sesiuni de live-uri (transmitere în direct) sau de evenimente pe pagină, pentru ca publicul să afle de existenţa paginii parohiale sunt necesare modalităţi complementare de promovare.
Potrivit specialiştilor, una dintre cele mai eficiente forme de promovare este „prin viu grai”. Utilizând această metodă, slujitorii, personalul şi membrii parohiei le pot vorbi persoanelor cu care interacţionează despre existenţa paginii, în acelaşi timp invitându-i să o urmărească.
Este recomandabil ca această metodă de promovare să fie utilizată numai după ce administratorul paginii s-a asigurat că există un conţinut de calitate. Altfel, strategia poate oferi rezultate invers proporţionale în raport cu obiectivele fixate.
Un alt avantaj al „viului grai” constă în solicitatea de feedback onest şi constructiv care să ajute la dezvoltarea paginii parohiale.
În mod ocazional, dacă contextul permite, slujitorii sfintelor altare pot aminti şi îndemna în diferite cuvântări la interacţionarea cu pagina parohiei.
Clericii mai au posibilitatea de a promova pagina la evenimente organizate în afara ariei parohiei, precum conferinţe, diferite întâlniri sau în cadrul unor emisiuni mass-media.
Tot în acelaşi scop pot fi valorificate evenimentele organizate la nivelul parohiei (întâlniri cu tinerii, cateheze, manifestări dedicate hramului, tabere pentru copii ş.a.) în aşa mod ca pagina să fie făcută cunoscută.
Participanţii pot fi înştiinţaţi de faptul că o prezentare sintetică şi fotografii de la un eveniment anume sunt disponibile pe pagina de Facebook.
Peste jumătate din populația pământului este online în zilele noastre. Peste 3 miliarde de utilizatori sunt activi pe cel puțin o rețea de socializare. De aici se poate deduce importanţa uriaşă, la nivel mondial, a reţelelor de socializare.
Pagina parohială de Facebook poate intra foarte uşor în atenţia utilizatorilor şi dacă este vizibilă la avizierul bisericii.
Acesta le oferă posibilitatea credincioşilor care participă la unele dintre cele mai importante taine ale Bisericii, Botezul şi Cununia în mod special, să eticheteze pagina parohiei în postările în care împărtăşesc prin intermediul platformelor de socializare momentele de bucurie trăite.
Cartea de vizită a personalului parohiei este, de asemenea, un bun instrument de promovare a paginii active pe cea mai importantă platformă virtuală în România. Pe lângă detaliile obişnuite, este necesar ca pe aceasta să fie imprimate şi conturile de socializare ale parohiei.
Pagina de Facebook poate fi vizibilă pe produsele media parohiale precum reviste, broşuri, prezentări media sau pe etichetele produselor manufacturate (tincturi, gemuri), dar şi pe fiecare material de promovare a evenimentelor din parohie (afișe, bannere etc.).
Conturile parohiale din mediul virtual trebuie să fie menţionate inclusiv în semnătura din emailul parohiei.
În ajutorul promovării paginii vine şi Facebook Wi-Fi. Se poate apela la această funcţie pentru a veni în ajutorul celor care vor să navigheze pe internet și, implicit, de a promova comunitatea.
Este nevoie de un router amplasat în apropierea bisericii şi configurat așa cum transmit administratorii Facebook.
Practic, rețeaua wireless cu denumirea parohiei va deveni vizibilă, iar cei interesaţi de a naviga gratuit pe internet se vor putea conecta. Ei vor avea posibilitatea de a interacționa cu pagina parohiei care le va apărea prima în sugestiile de vizite.
Paginile parohiale de Facebook pot fi promovate ocazional și de centrele eparhiale pe paginile lor.
În următorul articol Biserica Online îţi vom spune cum să creezi un cont de Instagram pentru parohia ta.
Foto credit: Parohia Sfânta Vineri – Drumul Taberei
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 326
Id: 68194
Data: Oct 30, 2019
Imagine:
Iubitorii portului popular românesc sunt aşteptaţi să viziteze expoziţia „Ii şi cămăşi româneşti – tradiţie şi valorificare” la Biblioteca Naţională a României. Este disponibilă publicului în perioada 24 octombrie – 11 noiembrie 2019.
Expoziţia face parte dintr-un .....
Data: Oct 30, 2019
Aproximativ 50 de tineri din Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români (ASCOR), din Capitală și alte oraşe din țară, au participat în perioada 26-27 octombrie la Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou.
A devenit o tradiție ca la marile sărbători tinerii .....
Data: Oct 30, 2019
Sala Iustin Moiesescu a Centrului Eparhial Iaşi va găzdui miercuri, 6 noiembrie, conferinţa cu tema: „Cuviosul Gheron Iosif Isihastul şi renaşterea isihastă din Sfântul Munte Athos”.
Evenimentul este organizat de ASCOR şi ATOR Iaşi.
„Vă invităm la o .....
Data: Oct 30, 2019
În sala „Sinaxar” din cadrul Muzeului Mitropolitan din Iași a avut loc luni prima conferință a proiectului Tinerii ieșeni – între performanță și voluntariat , numită „Descoperirea vocației și a motivației pentru a o cultiva – șanse ale unei vieți împlinite”.
.....Data: Oct 30, 2019
Episcopia Slatinei și Romanaților împreună cu Consiliul Județean Olt va reabilita monumentul istoric „Casa Fântâneanu”.
În urma restaurării, imobilul va fi transformat în centru social-cultural care va găzdui expoziții de carte și icoane, ateliere de pictură, .....
Data: Oct 30, 2019
Academia Teologică Sf. Vlasie din apropiere de Durrës este una dintre cele mai moderne școli din Albania. Instituţia de învăţământ aparţine Bisericii Ortodoxe Albaneze.
Complexul include o capelă, o bibliotecă cu peste 15.000 de volume, săli de clasă, sală .....
Data: Oct 30, 2019
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).