Bisericile din lemn, dar şi cele opt biserici rurale aflate în Patrimoniul Mondial UNESCO au fost introduse în circuitul turistic estival al acestui an, alături de alte obiective culturale, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Maramureş, Amalia Babici Man.
Lăcaşurile de cult au fost restaurate, drumurile principale către obiective au fost reabilitate încât accesul turiştilor să fie cât mai facil indiferent de sezon.
„Turiştii aşteptaţi să ajungă în această vară prin Maramureş vor fi îndemnaţi să viziteze aceste catedrale modeste din lemn, parte a istoriei locului, dar şi a continuării tradiţiilor”, a spus Amalia Babici Man.
Potrivit acesteia, un avantaj important pentru turiştii români şi străini îl reprezintă accesul uşor în judeţ prin redeschiderea aeroportului amplasat în oraşul Tăuţii Măgherăuş.
„Redeschiderea Aeroportului Internaţional Maramureş reprezintă un avantaj uriaş atât pentru turiştii românii, dar şi pentru cei străini, care pot ajunge foarte lejer pe calea aerului în Maramureş din orice punct al Europei sau de la Bucureşti”, a declarat Amalia Babici Man.
În 2019, în contextul anului omagial al satului românesc, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a organizat un pelerinaj inedit la toate bisericile din lemn din Maramureș.
Pelerinajul „Drumul Catedralelor de Lemn ale Maramureșului” a fost parcurs în perioada 16-20 august cu căruţe trase de cai.
Cei 50 de tineri care au participat la pelerinaj au fost însoţiţi de Preasfinţitul Părinte Iustin şi Episcopul vicar Timotei Sătmăreanul.
Foto credit: Radio Renaşterea
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 303
Id: 69235
Data: Feb 21, 2020
Imagine:
Trei delegații formate din cadre didactice universitare și doctoranzi din România, care reprezintă școlile doctorale de teologie din Alba Iulia, Craiova și Cluj-Napoca, au participat la Conferința anuală a Asociației pentru Studii Misiologice din Europa Centrală și de .....
Data: Feb 21, 2020
În România, în perioada anilor 1958-2018, au fost înregistrate peste 22 de milioane de avorturi, potrivit unui
Data: Feb 21, 2020
Ședința anuală de lucru a Adunării eparhiale a Episcopiei Daciei Felix a avut loc marți în Catedrala Episcopală din Vârșeț, Serbia.
Întâlnirea prezidată de Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Locțiitorul Episcopiei Daciei Felix, a .....
Data: Feb 21, 2020
Seria conferințelor organizate de ASCOR București în Postul Mare începe în acest an cu un invitat din Grecia: Mitropolitul Nicolae de Mesogheia și Lavreotica.
Conferința Înaltpreasfinției Sale va avea loc joi, 12 martie 2020, începând cu ora 19:00, la Facultatea de .....
Data: Feb 21, 2020
Arhiepiscopul Varsanufie al Râmnicului s-a rugat joi, 20 februarie 2020, pentru sufletele romilor trecuți la Domnul în timpul lagărelor, deportărilor și robiei.
Biserica de lemn din Parohia Geogel, judeţul Alba, a fost inaugurată miercuri. Evenimentul a marcat încheierea proiectului de restaurare a lăcaşului de cult şi a amenajării cimitirului din localitate.
Proiectul de restaurare a fost cofinanțat din Fondul European de .....
Data: Feb 21, 2020
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).