Cu prilejul slavitului praznic al Pogorârii Sfântului Duh, tinerii voluntari din cadrul Parohiei Ortodoxe Petresti I - Arhiepiscopia Alba Iuliei, s-au implicat într-o actiune de ajutorare a persoanelor nevoiase, denumita “Bucuria de Rusalii”, potrivit reintregirea.roCampania a debutat în urma cu o saptamâna, când prin bunavointa unor oameni generosi s-au pus la dispozitie sumele necesare desfasurarii acestei activitati. În urma acestei actiuni, s-au identificat potentialii beneficiari si s-a constatat ca un numar de 20 de familii fara posibilitati au nevoie de ajutor.Tinerii inimosi ai acestei parohii, îndrumati de preotul Marius Slevas, s-au mobilizat pentru a întinde o mâna de ajutor persoanelor cu dizabilitati, batrânilor si familiilor nevoiase. Acestia au distribuit pachete cu alimente de prima necesitate, lucrând pe echipe, fiecare activând într-un anumit sector.Bucuria beneficiarilor a fost mare, voluntarii fiind primiti cu inimile deschise, fiind apreciati pentru efortul depus.,,Sarbatoarea Pogorârii Sfântului Duh este momentul sacru al aparitiei bisericii crestine în istorie. Menirea noastra este aceea de a aduce mângâiere în sufletele celor napastuiti. Actiunea de astazi se doreste a fi o întoarcere la valorile crestine: bunatate, dragoste, compasiune si ajutor. De aceea am decis sa venim în întâmpinarea celor care nu au avut sansa noastra. Ma bucura faptul ca tinerii si-au deschis sufletele si ca au dedicat o parte din timpul lor liber actiunilor caritabile. Ei sunt speranta zilei de mâine”, a declarat parintele Marius Slevas.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 690
Id: 41359
Data: Jun 8, 2014
Imagine:

Data: Jun 8, 2014

Data: Jun 8, 2014

Data: Jun 8, 2014

Data: Jun 8, 2014

Data: Jun 8, 2014

Data: Jun 8, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).