In urma cu cateva zile, in toate bisericile ortodoxe s-a revarsat Lumina Invierii Domnului Iisus Hristos peste credinciosii care au venit in noaptea Sfintelor Pasti ca sa raspunda chemarii: Veniti de primiti lumina!Pentru a spori bucuria clerului si credinciosilor de Sfintele Pasti, in seara zilei de sambata, 4 mai 2013, cu binecuvantarea Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, o delegatie a Patriarhiei Romane condusa de catre Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, a adus Lumina Sfanta de la Biserica Sfantului Mormant din Ierusalim cu un avion special. Lumina Sfanta a fost oferita la slujba de Inviere de catre Preafericitul Parinte Patriarh Daniel clerului si credinciosilor prezenti la Catedrala patriarhala, informeaza Ziarul Lumina.Prin Invierea Mantuitorului nostru Iisus Hristos simtim si intelegem ca viata si moartea au capatat alt inteles. Viata inseamna nu numai evenimentele istorice, cele de sub vremuri sau ale timpului in care traim, ci mai ales ceea ce traim dincolo de timp in comuniune cu Dumnezeu, iar aceasta inseamna trairea vesniciei inca din aceasta viata pamanteasca. De asemenea, moartea nu mai reprezinta sfarsitul vietii pamantesti, ci indepartarea de Dumnezeu, starea de indiferenta si ignoranta fata de El, Cel care ne-a adus la existenta.In cuvantul adresat credinciosilor prezenti la ceas de noapte la Catedrala patriarhala pentru a primi Lumina Invierii, Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii noastre, a subliniat faptul ca aceasta Lumina este un dar dumnezeiesc pentru ca Il reprezinta pe Hristos, Lumina lumii. In Liturghia noastra se spune: Mormantul Tau, Hristoase, este izvorul invierii noastre. De la mormantul Mantuitorului Iisus Hristos izvoraste Lumina Invierii. Aceasta Lumina, un dar dumnezeiesc, il reprezinta pe El, Hristos, Lumina Lumii, care este Alfa si Omega, Inceputul si Sfarsitul, Creatorul si Mantuitorul Lumii. Lumina aceasta de la Sfantul Mormant ne arata biruinta vietii asupra mortii, biruinta lui Hristos asupra pacatului, asupra iadului si asupra mortii si dobandirea vietii vesnice, netrecatoare, fara moarte, fara suspin, fara stricaciune, viata vesnica intru slava Preasfintei Treimi. Hristos este Cel dintai care a inviat pentru viata vesnica si El S-a facut inceput al invierii de obste. Biserica traieste din aceasta lumina a Invierii lui Hristos intre Invierea Lui si invierea tuturor oamenilor in ziua din urma cand El va veni sa judece viii si mortii si a Carui Imparatie nu va avea sfarsit si va schimba universul actual intru cer nou si intru pamant nou, intru care El va lumina cu Lumina Invierii, cu Slava Invierii Sale intreaga creatie, a aratat Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.Invierea lui Hristos nu este un simplu eveniment istoric, ci este unul existential, intrucat cei care si-au curatit simtirile trupesti si sufletesti in timpul zilelor de post se invrednicesc sa se impartaseasca din harul Invierii, sa vada pe Hristos stralucind cu neapropiata lumina a Invierii, cantandu-I cantare de biruinta si sa-L auda zicandu-le: Bucurati-va!, precum se arata intr-o cantare din Canonul Invierii.Pentru cateva clipe, inainte de miezul noptii, tot ce era in jurul nostru s-a cufundat in intuneric, pentru a simti si noi starea de singuratate, de frica, de robie si moarte pe care au simtit-o toti urmasii lui Adam care erau tinuti in iad, in locul umbrit de moarte. Apoi, dintr-odata s-a auzit Veniti de primiti lumina! si darul dumnezeiesc de lumina l-am primit si l-am daruit celor de langa noi, pentru ca astfel intunericul sa dispara, iar lumina sa se reverse peste toti si peste toate. In acest moment traim sensul ultim al vietii noastre, al istoriei si al intregului univers, de aceea in cantarile care vor urma in noaptea aceasta (n.r., noaptea Sfintelor Pasti) se va spune: «Iata acum toate s-au umplut de lumina, si cerul, si pamantul, si cele de sub pamant». Toate s-au umplut de sens, toate au un rost pentru ca ultimul Cuvant nu este in mormant, ci ultimul Cuvant asupra vietii este viata vesnica, cereasca, netrecatoare. Invierea lui Hristos inseamna biruinta iubirii Lui smerite si milostive asupra urii si asupra invidiei, asupra tradarii si asupra fricii, asupra pacatului, asupra iadului si asupra mortii. Hristos Cel rastignit a inviat din morti cu moartea pe moarte calcand si celor din morminte viata daruindu-le. Invierea lui Hristos nu este revenirea la viata pamanteasca, nu este reanimarea unui cadavru, ea este inceputul unei alte vieti, viata noua vesnica, fara de moarte, de aceea vom canta in noaptea aceasta «Iata acum praznuim omorarea mortii si inceputul unei alte vieti, viata vesnica». Invierea este pentru crestini Vestea cea buna. Fara Invierea lui Hristos nu exista Evanghelie. Fara Invierea lui Hristos credinta este zadarnica si propovaduirea Apostolilor este zadarnica, spune Sfantul Apostol Pavel. Invierea lui Hristos este temelia credintei crestine, si anume Vestea cea buna, singura veste buna absoluta, ca pacatul, iadul si moartea pot fi biruite, a explicat Preafericitul Parinte Patriarh Daniel. Lumina de Paste este lumina sufletului nostru dornic de viata vesnicaSplendoarea luminii nu consta doar in lumanarile aprinse purtate de credinciosi in maini. Dupa cum a mai spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, orice lumanare de Paste, pe care preotul o foloseste ca sa impartaseasca celor prezenti Lumina Invierii, are aceeasi valoare ca si lumina de la Sfantul Mormant, fiindca Hristos este prezent in Biserica Sa si El daruieste Lumina eterna ca arvuna a slavei si luminii din Imparatia cea vesnica a Preasfintei Treimi. De asemenea, a mai aratat ca Lumina de Paste este lumina sufletului nostru dornic de viata vesnica. Toti suntem trecatori, dar devenim netrecatori daca credem in Hristos, Il iubim si Il marturisim pe Hristos prin cuvant si fapta. De aceea, Lumina Invierii este lumina sensului vietii noastre, si anume Mantuitorul spune: «Cel ce crede in Mine, chiar daca va muri, viu va fi. Chiar daca va muri cu trupul va fi viu cu sufletul si Eu il voi invia pe el in ziua de apoi». Noi credem in Inviere pentru ca dorim sa traim vesnic. In felul acesta intelegem ca Lumina de Paste este lumina sufletului nostru dornic de viata vesnica. Cand ne intreaba cineva de ce crezi in Dumnezeu, in Iisus Hristos, Cel rastignit si inviat, noi trebuie sa raspundem: «Cred, pentru ca m-am hotarat sa traiesc vesnic, nu doar pana la mormant, ci doresc sa traiesc vesnic, cu Cel ce are viata vesnica si este Invierea si Viata, Iisus Hristos». In aceste zile de sarbatoare trebuie sa raspandim lumina in jurul nostru, lumina pe care o primim in sufletele noastre. Cum raspandim lumina? Prin orice cuvant bun, prin orice fapta buna si mai ales prin rugaciunea pentru altii, pentru cei care nu stiu sa se roage, pentru cei care nu mai pot sa se roage de prea multa suferinta si pentru cei care au nevoie de ajutorul nostru atunci cand se simt singuri, disperati, deznadajduiti. O fapta de milostenie, o prezenta langa un om bolnav, sarac, singur este o lumanare de Inviere adusa tainic intru smerenie acolo unde lipseste iubirea milostiva si smerita, a mai aratat Preafericirea Sa.Dupa cuvantul de invatatura al Preafericitului Parinte Patriarh Daniel, tinut in fata multimii credinciosilor aflati pe platoul Catedralei patriarhale in noaptea Invierii, praznicul Sfintelor Pasti a continuat cu savarsirea Utreniei Invierii si a Sfintei Liturghii de catre Intaistatatorul Bisericii noastre, inconjurat de soborul slujitorilor Catedralei patriarhale. La final, Preafericirea Sa a multumit credinciosilor pentru prezenta si le-a daruit Pastorala de Sfintele Pasti, un ou rosu, un cozonac si cate o iconita cu Invierea Domnului nostru Iisus Hristos.Vecernia InvieriiTot in prima zi de Pasti, in bisericile ortodoxe a fost savarsita Vecernia Invierii, sau a doua Inviere, asa cum mai este cunoscuta in popor. La Catedrala patriarhala, slujba a fost oficiata de Preasfintitul Parinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor. Aceasta slujba are o randuiala speciala, intrucat se citeste pericopa evanghelica de la Sfantul Evanghelist Ioan (In. 20, 19-25) in 12 limbi.In cuvantul de invatatura rostit, PS Varsanufie Prahoveanul a aratat ca darul pe care Hristos l-a lasat omenirii intregi, mai intai de toate, este darul cel mare al Sfintelor Taine, mai ales Sfanta Euharistie prin care ne putem uni cu Dumnezeu, apoi Evanghelia Sa care este mantuitoare prin cuvintele pe care le contine, cuvintele lui Dumnezeu, si mai ales prin poruncile pe care le-a lasat, prin legea dragostei, cea mai desavarsita dintre poruncile pe care le-a dat omului.Incepand cu ziua Invierii, fiecare dintre noi purtam bucuria pascala de a-L vedea pe Domnul inviat si de a trece de la viata biologica (bios) la viata cea netrecatoare (zoe), de aceea Invierea Domnului Iisus Hristos este singurul eveniment din istoria lumii cu semnificatii existentiale profunde. Un monah athonit spunea ca trairea Invierii nu inseamna contabilizarea zilelor de post, nici de cate ori am mers la Sfanta Liturghie, cate rugaciuni am rostit, ci doar daca Invierea lui Hristos o simtim in viata noastra si o vestim prin cuvintele si prin faptele noastre.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 907
Id: 30654
Data: May 8, 2013
Imagine:

Data: May 8, 2013
Data: May 8, 2013

Data: May 8, 2013

Data: May 8, 2013

Data: May 8, 2013
Data: May 8, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Rugaciunea copiilor mici catre ingerul pazitor
Psalmul 50 (al lui David)
Rugaciune la intristari, spaima, ganduri si vise urate
Rugaciunea parintilor pentru copii
Rugaciune catre Sfantul Ioan Botezatorul la praznicul Taierii Capului
Rugaciunea de pocainta a Sfantului Efrem Sirul
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).