Saptamana trecuta in Mitropolia Basarabiei s-a desfasurat tabara de spiritualitate pentru tineri Apa din Piatra. Organizata in colaborare cu Centrul Misionar Crestin-Ortodox din SUA (OCMC), tabara a adunat 30 de participanti din Republica Moldova si Transnistria, informeaza "Ziarul Lumina". In perioada 14-19 iulie, la Vadul-lui-Voda, Republica Moldova, a avut loc cea de-a doua editie a taberei de spiritualitate pentru tineri Apa din Piatra, care a reunit 30 de participanti din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, precum si din Transnistria. La organizarea taberei s-au ostenit atat formatori locali, cat si tineri din Romania si SUA. Tematica activitatilor din acest an a fost Izvoarele Bucuriei. Astfel, timp de cinci zile, elevii s-au bucurat de participarea la diverse activitati, printre care discutii duhovnicesti, ateliere de impletire a metaniilor si cruciulitelor, de pictare a icoanelor, jocuri si altele. Tinerii au fost implicati in patru ateliere: de socializare, de dans, de prim ajutor si de muzica, care au fost conduse cu multa maiestrie de cei care le-au organizat. Pe langa acestea, am dat slava lui Dumnezeu impreuna la Sfanta Liturghie, pe care am slujit-o la biserica din Vadul-lui-Voda. De asemenea, am avut discutii tematice cu formatori specializati pe tema avortului si a adictiei de substante, a explicat parintele Sergiu Aga, organizatorul taberei din partea Mitropoliei Basarabiei. Centrul Misionar Crestin-Ortodox din SUA (OCMC) s-a implicat, ca si anul trecut, prin participarea a cinci voluntari ortodocsi, cu experienta in organizarea activitatilor pentru tineri. Christina Semon, voluntara OCMC care a organizat numeroase proiecte pentru tinerii din Mitropolia Basarabiei pe parcursul ultimilor doi ani, a organizat venirea echipei din SUA: Speram ca experienta impartasita de catre colegii americani in cadrul taberei va fi valorificata in viitorul apropiat de catre colegii din cadrul Mitropoliei Basarabiei, astfel incat traditia organizarii taberei «Apa din Piatra» va continua si in urmatorii ani. Conform spuselor formatorilor, tinerii participanti, nefamiliarizati cu astfel de tabere, au ramas entuziasmati de programul si de prieteniile care s-au infiripat in acest timp scurt. Mi-as dori ca toti tinerii sa aiba posibilitatea sa participe la o astfel de tabara de spiritualitate, caci fiecare merita sa fie fericit intru Hristos, a impartasit din impresiile sale Dorina Tudoreanu, participanta din localitatea Ştefan Voda, Republica Moldova.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 603
Id: 32689
Data: Jul 24, 2013
Imagine:

Data: Jul 24, 2013

Data: Jul 24, 2013

Data: Jul 24, 2013
Data: Jul 24, 2013

Data: Jul 24, 2013

Data: Jul 24, 2013
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Predica la pomenirea Sfintilor Trei Ierarhi Vasile, Grigorie si Ioan (Pr. Prof. Constantin Coman, 30 ianuarie 2013)
Predica la Duminica a XXXII-a dupa Rusalii (a lui Zaheu) (Pr. Prof. Constantin Coman, 3 februarie 2013)
Predica la Duminica Sfantului Ioan Scararul (IPS Pimen, 14 aprilie 2013)
Predica la praznicul Adormirii Maicii Domnului (IPS Pimen, 15 august 2012)
Predica la praznicul Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul (Arhim. Melchisedec, 29 august 2011)
Predica a Parintelui Cleopa la pomenirea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel (29 iunie 2012)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).