]]>Copiii de la Centrul de zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj împreună cu fraţii şi surorile lor mai mari sau mai mici au primit cadouri de Crăciun din partea companiei Star Transmission. Cadourile au fost oferite prin grija Asociaţiei „Sprijiniţi Copiii” Alba Iulia, fiind personalizate pentru fetiţe şi băieţi dar şi în funcţie de vârstă. Copiii au găsit în pachete obiecte de îmbrăcăminte, dulciuri, jucării şi produse de îngrijire personală, după cum informează Biroul de Presă al Asociaţiei Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. „Mulţumim Star Transmission şi Asociaţiei „Sprijiniţi Copiii” pentru generozitatea de care dau dovadă în fiecare an în prejma sărbătorilor, fiind alături de beneficiarii noştri. Le mulţumim pe această cale tuturor colaboratorilor şi susţinătorilor noştri care au contribuit la buna funcţionare a centrului pe tot parcursul acestui an. Pentru că ne pregătim să întâmpinăm marea sărbătoare a naşterii Domnului le urăm Sărbători binecuvântate şi le dorim ca bunul Dumnezeu să-i aibă mereu în pază” a precizat părintele Vasile Seicean, coordonatorul Centrului de Zi pentru copii antepreşcolari „Sfânta Irina” din Blaj. Centrul de zi „Sfânta Irina” din Blaj funcţionează de aproape trei ani în cadrul reţelei social-filantropice a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei fiind coordonat de Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia. Centrul vine în sprijinul părinţilor care locuiesc pe raza municipiului Blaj şi au o situaţie socio-economică dificilă sau se află în situaţii speciale, oferind o alternativă pentru îngrijirea şi educarea copiilor cu vârste cuprinse între 0 şi 3 ani. Peste 40 de copii din Blaj beneficiază de serviciile acestui centru, aceştia având asigurate zilnic două mese principale şi două gustări, igienizare corespunzătoare, program de odihnă, activităţi educative cu caracter ludic, activităţi de socializare şi integrare, de recreere, evaluare psihologică periodică a dezvoltării cognitive şi intervenţie logopedică. De asemenea, părinţii primesc consiliere socială şi psihologică, informare, mediere în relaţiile cu serviciile sociale şi instruire în ceea ce priveşte educarea şi îngrijirea corespunzătoare a copilului mic.
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 634
Id: 46527
Data: Dec 18, 2014
Imagine:
]]>Copiii si tinerii din Parohia Sf. Nicolae – Tabacu din Bucureşti au avut un sfârşit de săptămână plin de bucurie duhovnicească. O bucurie pe care au împărtăşit-o şi au .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Luna decembrie adună cinstirea a trei sfinţi cu numele Daniel. Astfel, pe 11 decembrie l-am sărbătorit pe Sfântul Daniil Stâlpnicul, pe 17 decembrie, pe Sfântul Proroc Daniel, iar .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Paraclis patriarhal cu hramurile Sfântul Grigorie Luminătorul, Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, din cadrul Reşedinţei Patriarhale, şi-a serbat .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a oferit, astăzi, 18 decembrie 2014, în Reşedinţa Patriarhală, Ordinul Crucea „Maria Brâncoveanu” doamnei .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Credincioşii moineşteni au avut bucuria de a participa duminica trecută la un eveniment cultural deosebit, devenit tradiţia, informeaZă Ziarul Lumina. Invitaţii speciali ai concertului .....
Data: Dec 18, 2014
]]>Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Fundaţia „Societatea Ortodoxă a Femeilor” din Craiova organizează duminică, .....
Data: Dec 18, 2014
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).