Misiunea Socială Diaconia a Mitropoliei Basarabiei a lansat luni Campania de Crăciun „În brațele mamei”, care strânge fonduri pentru susținerea mamelor asistate prin programul cu același nume al organizației. Anul acesta, obiectivul campaniei este crearea primei creșe sociale a Misiunii Diaconia.
Aceasta va sprijini părinții asistați care lucrează și își continuă studiile, ajutându-i să se integreze și să-și construiască o viață demnă, fără a fi obligați să supraviețuiască din ajutoare și alocații, se arată într-un comunicat al Misiunii Diaconia.
„Diaconia vine la Dumneavoastră în rol de colindător în numele copiilor pe care îi asistă în Programul «În Brațele Mamei»”, transmite Igor Belei, Director Executiv al Misiunii Diaconia.
„Izolarea și restricțiile actuale au pus și mai mare povară pe umerii femeilor care au rămas singure, doar cu copiii în brațe. Din această cauză, numărul celor care ne solicită ajutor este într-o creștere permanentă.”
El îi cheamă pe toți cei care doresc să dăruiască ceva micuților din Centrul Maternal al Misunii Diaconia să-și organizeze „propriul scenariu de fapte bune”, astfel:
- Să-și dăruiască ziua de naștere pentru copiii din Centrul Maternal;
- Să organizeze un dineu caritabil la care să strângă fonduri pentru centru;
- Să comande felicitări de Crăciun speciale;
- Să organizeze o colectă în echipă și să devină Moș Crăciun pentru copilașii din program;
- Să doneze fonduri prin edonaţii, platforma Patreonsau prin terminalele de plată MMPS și QIWI, Netto Pro, Run Pay.
„Împreună putem realiza adevărate miracole”, a spus Igor Belei.
Campania se va derula cu mărturii de la mamele sprijinite să depăşească situaţia de criză în care s-au aflat.
- 5.500 lei moldovenești asigură o lună de asistență complexă pentru un cuplu mamă–copil sau hrana pentru o lună a copiilor de la Creșa socială.
- 250 lei moldovenești reprezintă costul unei zile de asistenţă pentru un cuplu mamă–copil sau hrana pentru o zi a copiilor de la Creșa socială.
Centrul Maternal al Misiunii Diaconia a împlinit un deceniu de funcționare, timp în care a oferit cazare și servicii complexe pentru 153 cupluri mamă-copil aflate în situație de criză.
Anul acesta, 25 mame au primit asistență rezidențială. Pentru fiecare caz echipa asigură soluționarea completă: de la prevenirea abandonului, până la reintegrarea în comunitate.
Foto credit: Misiunea Diaconia
Categoria: Actualitate ortodoxa
Vizualizari: 302
Id: 75569
Data: Dec 8, 2021
Imagine:
Pr. Cons. Patriarhal onorific Florin Şerbănescu a primit miercuri în cadrul unei ceremonii Premiul „Dimitrie Onciul” al Academiei Române pentru anul 2019, pentru lucrarea „Valori ale ortodoxiei românești. Mănăstirea Căldărușani (vol. I-II)”, publicată la Editura Basilica în .....
Data: Dec 8, 2021
Catedrala „Sf. Spiridon Nou” – Paraclis Patriarhal din Capitală se pregătește să-și sărbătorească ocrotitorul. Hramul începe sâmbătă după-amiază și se încheie duminică seară.
Racla cu moaștele sfântului va fi scoasă spre închinare sâmbătă, la 16:45 și va rămâne în .....
Data: Dec 8, 2021
Parohia Apărătorii Patriei 2 din Capitală s-a înfrăţit cu Parohia „Acoperământul Maicii Domnului” – Căușeni din Republica .....
Data: Dec 8, 2021
Mesajul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Ziua Constituției României – miercuri, 08 decembrie 2021 – aniversarea a 155 de ani de la adoptarea Constituției din 1866 și a 30 de ani de la adoptarea Constituției din anul .....
Data: Dec 8, 2021
„Aflăm din minunile și milosteniile Sfântului Nicolae că desăvârşirea omului se face prin iubire”, a spus Arhiepiscopul Varsanufie luni, la
Data: Dec 8, 2021
„Candidaţii la examenul de capacitate preoţească din ultimii ani au fost în jur de 80 în fiecare an, ceea ce arată efervescenţa unei vieţi bisericeşti, a unei lucrări şi a unei dorinţe de a împlini cuvântul Mântuitorului, de a fi propovăditori ai Evangheliei”, a spus miercuri .....
Data: Dec 8, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Recunostinta si iertarea (11 12 2016)
Credinta si cultura azi - Rostul lecturii in lumea de azi (24 05 2015)
Credinta si cultura azi - Invierea lui Hristos in constiinta contemporana (12 04 2015)
Credinta si cultura azi - Valori de patrimoniu ale spiritualitatii ortodoxe valcene (09 05 2016)
Credinta si cultura azi - Atingerea revelatoare a cuvantului (20 07 2015)
Credinta si cultura azi - Valorile religioase si definirea spatiului public (09 10 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).