„Candidaţii la examenul de capacitate preoţească din ultimii ani au fost în jur de 80 în fiecare an, ceea ce arată efervescenţa unei vieţi bisericeşti, a unei lucrări şi a unei dorinţe de a împlini cuvântul Mântuitorului, de a fi propovăditori ai Evangheliei”, a spus miercuri Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.
Afirmaţiile Episcopului vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor au fost făcute în contextul desfăşurării examenului de capacitate preoţească, ierarhul fiind preşedintele comisiei de examinare formate din cadre didactice de la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București și părinți consilieri ai Centrului eparhial.
Sesiunea de examen s-a desfăşurat în Sala „Iustin Patriarhul” a Centrului pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din Bucureşti cu participarea a 12 candidaţi. Anual, au loc 3-4 sesiuni de examinare.
PS Timotei a subliniat că tinerii candidaţi şi-au propus să fie asemenea celor care L-au urmat pe Mântuitorul. Ei au lăsat toate şi „L-au urmat pe El, pentru că El avea cuvintele vieţii veşnice”.
„Urmarea Lui este cel mai mare privilegiu. Într‑o lume în care căutăm privilegii – ne-am dori diferite lucruri care sunt sau nu de folos – urmarea Mântuitorului este cel mai important lucru. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune că nicio demnitate din lumea aceasta nu este mai de preţ decât slujirea Sfântului Altar; îl aşeza pe preot deasupra împăratului. E mai mare slujirea lui decât oficiul unui demnitar indiferent de rangul lui”.
„Dorinţa tinerilor şi a celor care au trecut prin experienţa vieţii, pentru că vin la acest examen – după 10-15 ani de activitate pe care au desfăşurat-o la catedră, fie în alte domenii – dorind să îmbrăţişeze viaţa sacerdotală, chiar după 30 de ani şi uneori chiar după 40 de ani, ceea ce înseamnă că marea iubire rămâne slujirea Sfântului Altar pentru mulţi dintre cei care au absolvit şcoli teologice”, a mai precizat Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Examenul de capacitate preotească conferă dreptul de a candida pe locurile clericale vacante în Arhiepiscopia Bucureştilor.
Examenul are valabilitate de 1 an pentru cei care vor obține media între 7,00 și 8,99 și 2 ani pentru cei care vor obține cel puțin media 9,00.
Preoteasa Narcisa Câdă, redactor coordonator al Departamentului Carte pentru copii şi tineret de la Editurile Patriarhiei Române, a oferit pentru Basilica.ro câteva sfaturi despre familiarizarea copiilor cu noțiunea de post.
Postul în familie nu trebuie să fie .....
Data: Dec 8, 2021
Cu ocazia împlinirii a 500 de ani de la adormirea Sfântului Neagoe Basarab, Departamentul de Teologie Istorică, Biblică și Filologie din cadrul
Data: Dec 8, 2021
Patriarhul Daniel a deschis joi dimineață lucrările Simpozionului Internațional de Teologie „Pastorația românilor din afara României: responsabilitate eclesială și unitate etnică”. Evenimentul are loc la Palatul Patriarhiei și se desfășoară în format hibrid, cu participare fizică .....
Data: Dec 9, 2021
127 de perechi de încălțări de iarnă și o cantitate serioasă de produse de igienă au plecat miercuri de la Parohia „Sf. Voievod Ștefan cel Mare” din Viena .....
Data: Dec 9, 2021
După ce la finalul lunii noiembrie a devenit Doctor Honoris Causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, .....
Data: Dec 9, 2021
Proiectul „Tradiții și obiceiuri de o parte și de alta a Prutului și ale românilor de pretutindeni” continuă în perioada sărbătorilor de Crăciun. Inițiat de Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, este derulat în parteneriat cu școli din Republica Moldova și din .....
Data: Dec 9, 2021
Dreapta credinta si rugaciunea pentru unitatea Bisericii - temelia vietii crestineDuminica a VII-a dupa Sfintele Pasti (a Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic)Ioan 17, 1-13'In vremea aceea, ridicandu-si ochii Sai catre cer, Iisus a cuvantat: Parinte a venit .....
Data: May 16, 2010
Sfanta Cruce - semnul iubirii care invinge pacatul si moarteaDuminica dinaintea Inaltarii Sfintei Cruci (Convorbirea lui Iisus cu Nicodim) Ioan 3, 13-17Zis-a Domnul: nimeni nu s-a suit in cer, fara numai Cel Care s-a pogorat din cer, Fiul Omului, Care este in cer. Şi precum Moise .....
Data: Sep 12, 2010
Evanghelia Duminicii dupa Inaltarea Cinstitei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) (Marcu 8, 34-38; 9, 1)Zis-a Domnul: cel care voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si mantuiasca sufletul sau il va pierde; dar .....
Data: Sep 19, 2010
Sfanta Taina a Maslului impartaseste credinciosului harul nevazut al tamaduirii sau al usurarii suferintelor trupesti si intarirea sufleteasca. Intrucat si Postul cel Mare se apropie, va prezentam mai jos programul liturgic al unor manastiri si schituri bucurestene privind savarsirea Tainei .....
Data: Feb 24, 2012
Credinta in Hristos aduce vindecareEvanghelia Duminicii a VII-a dupa Rusalii (Vindecarea a doi orbi si a unui mut in Capernaum) Matei 9, 27-35.In vremea aceea, pe cand trecea Iisus, s-au luat dupa Dansul doi orbi; acestia strigau si ziceau: miluieste-ne pe noi, Fiule .....
Data: Jul 11, 2010
Credinta si cultura azi - Recunostinta si iertarea (11 12 2016)
Credinta si cultura azi - Rostul lecturii in lumea de azi (24 05 2015)
Credinta si cultura azi - Invierea lui Hristos in constiinta contemporana (12 04 2015)
Credinta si cultura azi - Valori de patrimoniu ale spiritualitatii ortodoxe valcene (09 05 2016)
Credinta si cultura azi - Atingerea revelatoare a cuvantului (20 07 2015)
Credinta si cultura azi - Valorile religioase si definirea spatiului public (09 10 2016)
Ne puteti contacta prin e-mail la adresa webortodox[AT]yahoo.com (inlocuiti [AT] cu @).