]]>În prima zi când am ajuns la mănăstire, Părintele Sofronie mi-a spus: „Dacă voieşti să dezrădăcinezi din tine patimile, învaţă să plângi“. Cu alte cuvinte, dacă voieşti să mori lumii, dacă voieşti ca lumea să nu facă din tine victima şi sclavul ei, atunci învaţă să plângi. Părintele Sofronie ne îndemna cu atâta râvnă să plângem în chilia noastră, pentru că ştia că lacrimile izvorăsc doar când mintea, în rugăciune, e adunată într-un singur gând şi că ele aduc o minunată pace în suflet. Iar atunci când vine bucuria, după ce am plâns cu lacrimi de pocăinţă înaintea lui Dumnezeu, primim în inima noastră cercetarea tainică a cuvântului lui Dumnezeu. Dumnezeu ne-a zidit cu un scop anume, acela de a-L slăvi neîncetat şi a-I aduce vrednică închinare, însă, din momentul în care am făcut neascultare şi ne-am afundat în răutatea inimii noastre, nu am mai fost în stare să-I aducem proslăvirea şi mulţumirea care I se cuvin. În primul capitol al Epistolei către Romani citim: „Pentru că, cunoscând pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca pe Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au rătăcit în gândurile lor şi inima lor cea nesocotită s-a întunecat“. Aceasta se întâmplă atunci când nu izbutim să împlinim scopul pentru care am fost zidiţi dintru-nceput. Ştim că şi diavolii s-au legat „cu legăturile întunericului“ tot din această pricină. În Rai, Adam, atâta vreme cât nu s-a depărtat de la Faţa lui Dumnezeu, o privea pe Eva ca propria lui viaţă, carne din carnea lui şi os din oasele lui. Însă căzând în păcat, el s-a ascuns de la Faţa lui Dumnezeu. Domnul nu l-a mustrat cu asprime, ci i-a vorbit cu blândeţe, însă Adam, în loc să-şi recunoască cu smerenie greşeala, a dat vina pe Eva: „Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine, aceea mi-a dat din pom şi am mâncat“, a zis el. Adică, a început să o privească pe Eva ca pe o străină. La fel şi noi, atunci când nu izbutim să aducem slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, ne îndepărtăm unii de alţii şi nu suntem în stare să avem iubire frăţească faţă de semenii noştri. Îi privim ca pe nişte străini, îi simţim ca pe o ameninţare şi îi judecăm. Gândurile de judecată sunt semnul îndepărtării noastre de Dumnezeu. Dacă ne judecăm aproapele, nu vom dobândi nici măcar o fărâmă din dragostea lui Dumnezeu. Mai multe detalii în Ziarul Lumina.

Download: Click for download attached file: Cand primim pocainta, vesnicia se atinge de noi

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 588

Id: 45746

Data: Nov 23, 2014

Imagine: