Floriile au o semnificatie speciala in viata spirituala a crestinilor, deoarece este sarbatoarea innoirii sperantelor, aducatoare de bucurie, izvorata din aceea ca Hristos Domnul vine sa Se jertfeasca pentru mantuirea omului si a intregii lumi. Venirea Floriilor ne face sa retraim intr-un mod cu totul aparte si real, in fiecare an, sentimentul ca Fiul lui Dumnezeu vine 'spre Patima ca un Miel', ca sa ne impace, prin jertfa Sa acceptata in mod liber, cu Dumnezeu Tatal si, prin Invierea Sa din morti, sa ne faca pe noi partasi Invierii Sale.Este adevarat ca evenimentul Intrarii in Ierusalim a Domului Iisus Hristos s-a petrecut cu doua milenii in urma, insa praznuirea liturgica reprezinta o intrare a Bisericii in eveniment. In Biserica, actualizam si valorificam trecutul cu evenimentele rascumparatoare petrecute si patrundem tot mai plenar sensul acestor acte fundamentale legate de existenta noastra. Pentru fiecare dintre noi, care suntem madulare ale Trupului tainic al lui Hristos, evenimentele insemnate in calendar au semnificatia prezentului, a lui astazi, fiindca Biserica transcende temporalul si istoricul si-l face, in Duhul Sfant, sa devina de fiecare data prezent, iar pe fiecare dintre noi ne face contemporani (in sens duhovnicesc) faptelor si evenimentelor petrecute. Descrierea pelerinei Egeria privind sarbatoarea FloriilorSe cunoaste ca inca din secolul al IV-lea, crestinii celebrau Floriile intr-un mod cu totul special. Unele mentiuni fac referire la felul praznuirii Intrarii Mantuitorului in Ierusalim. Pelerina apuseana Egeria (alias Silvia sau Etheria), in jurnalul sau de calatorie la Locurile Sfinte, ne vorbeste despre procesiunea ce se organiza in aceasta zi dupa savarsirea Sfintei Liturghii. Toti crestinii se strangeau pe la orele 13 si mergeau impreuna cu slujitorii si episcopul cetatii pe Muntele Maslinilor, pana la locul de unde Domnul S-a Inaltat la cer. De aici, pe la orele 17, coborau catre Sfanta Cetate, iar crestinii de toate varstele si copiii, mergand inaintea episcopului cu ramuri de finic si de maslin, strigau: 'Binecuvantat este Cel ce vine in Numele Domnului.' Ajungand in cetate, mergeau la Biserica Sfintei Invieri unde savarseau slujba Vecerniei. Aceasta frumoasa traditie s-a transmis si la poporul nostru, pana astazi. Numele sarbatorii, Florii (deriva din latinescul Florilia) sau Stalpari, trimite si la anotimpul primaverii, al reinvierii intregii firi. Sarbatoarea aceasta este increstinarea vechii sarbatori pagane Floralia, pe care romanii o inchinau zeitei Flora, patroana infloririi plantelor, mai ales a cerealelor. Biserica i-a dat continut si forma noi, legate de Intrarea triumfala a Mantuitorului in Ierusalim si de innoirea lumii prin Jertfa si Invierea Sa din morti.Hristos, Mirele Bisericii, intra de Florii in Ierusalim sa invinga moarteaPrin cantarile care se canta in saptamana dinaintea praznicului Foriilor, Biserica se pregateste sa-L intampine pe Hristos, Mirele ei, Care o va castiga pentru Sine pentru totdeauna, prin jertfa Sa, si o va rapi din inchisoarea iadului si a mortii. Biruinta Sa asupra mortii ne prilejuieste tuturor, celor care constituim Biserica Sa, o bucurie unica, fiindca devine in mod implicit biruinta noastra asupra iadului si a stricaciunii mortii, in Hristos. Biruinta noastra presupune inaltarea ramurilor virtutilor, constand in efortul personal al postirii prin care biruim patimile si pacatul. De aceea, a treia stihira de la Vecernia de luni, alcatuita de Sfantul Teodor Studitul, in glasul I, poarta chiar acest mesaj de biruinta: 'Incepand cu dragoste a sasea saptamana a cinstitului post, sa cantam, credinciosilor, lauda inaintea praznuirii Stalparilor, Domnului Celui ce vine in slava cu puterea Dumnezeirii in Ierusalim, ca sa omoare moartea. Pentru aceasta sa gatim cu dreapta credinta semnele biruintei, ramurile virtutilor, strigand Osana Facatorului tuturor.' Invierea lui Lazar descopera tuturor dumnezeirea lui Hristos In drumul Sau spre Ierusalim, Iisus trece prin Betania, unde il inviaza pe Lazar cel mort de patru zile, fratele Mariei si al Martei. Invierea lui Lazar descopera tuturor dumnezeirea lui Hristos si faptul ca toate lucrurile asculta de Fiul lui Dumnezeu - Izvorul vietii si I se supun. La cantarea a VIII-a a canoanelor ce se citesc in cadrul slujbei Utreniei de marti se spune: 'Bucura-te, Betanie, patria lui Lazar, ca vine de fata Hristos la tine, ca sa savarseasca marire, inviind pe Lazar. Lazar este bolnav, ca sa Te preslavesti Tu, Fiul lui Dumnezeu, intru dansul; si Te lauda pe Tine neincetat lucrurile Tale, Doamne.' Cantarile din sambata lui Lazar Il arata pe Hristos ca Vistieria vietii si datatorul vietii, ca Cel Care prin cuvant (strigare) recheama din moarte la viata, asa dupa cum si la crearea lumii tot prin Cuvantul Tatalui toate au fost aduse din nefiinta intru fiinta. Un tropar de la cantarea a VII-a a canoanelor Utreniei sarbatorii exprima acest adevar despre Hristos ca Izvor al vietii: 'Vistierule al vietii, Mantuitorule, chemand pe cel mort, ca pe un adormit, si rupand cu cuvantul pantecele iadului, ai inviat pe cel ce canta: Dumnezeul parintilor nostri bine esti cuvantat.' O stihira de la Laude reia aceasta idee: 'Pe Lazar cel mort de patru zile l-ai sculat in Betania; ca indata ce ai venit la mormant, glasul Tau s-a facut viata celui mort...' Moartea lui Lazar imbraca, in viziunea imnografilor slujbei acestei sambete, un caracter tipologic, prefigurand moartea spirituala in care ne aflam toti cei care savarsim felurite pacate. De aceea, prin glasul lor, Biserica ne invata sa constientizam starea de pacat in care ne aflam si, prin umilinta si zdrobirea inimii, sa cerem lui Hristos invierea noastra din moartea sufleteasca: 'Precum ai zis, Doamne, Martei: 'Eu sunt Invierea!', cu lucrul ai plinit cuvantul, chemand pe Lazar din iad; si pe mine cel omorat de patimi, Te rog, inviaza-ma, Iubitorule de oameni, rogu-ma, ca un indurat.' Invierea lui Lazar a anticipat Invierea lui Hristos din morti, dar si invierea mortilor si a demonstrat lumii intregi ca in Hristos Dumnezeu-Omul moartea nu are ultimul cuvant de spus, ci viata, privita ca relatie fireasca a omului zidit dupa chipul lui Dumnezeu, cu Ziditorul lui. Acest adevar al Invierii Sale din morti incredintat prin invierea savarsita asupra lui Lazar il subliniaza troparul acestei sambete, care este si troparul praznicului Floriilor: 'Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pre Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule...'Intrarea in Ierusalim, usa dumnezeiestilor Sale PatimiriCantarile sarbatorii Floriilor, parafraze poetico-imnografice la intamplarile si faptele petrecute in timpul Intrarii triumfale a Domnului in Ierusalim si consemnate in Sfanta Scriptura, pun in lumina, pe de o parte bucuria si entuziasmul celor care L-au primit cu stalpari si L-au ovationat cu glasurile lor ca pe un Imparat - Fiul lui David, incepand cu pruncii, dar si adanca smerenie prin care de bunavoie va patimi si se va da mortii ca sa invie, si, prin Invierea Sa, sa inviem noi insine din moarte. Biserica a transpus in Sfanta Liturghie acest episod, semnificat in Intrarea cea Mare cu Cinstitele Daruri, in timpul careia corul canta: 'Ca pe Imparatul tuturor sa-L primim...' Ca toate celelalte evenimente din viata pamanteasca a Mantuitorului, Intrarea in Ierusalim a fost implinirea unei profetii facute in Vechiul Testament, cu mult timp inainte de venirea Sa. Cantarile Privegherii reproduc profetia biblica a lui Zaharia: 'Bucura-te foarte, fiica a Sionului, veseleste-te fiica a Ierusalimului, caci iata Imparatul tau vine la tine drept si biruitor; smerit si calare pe asin, pe manzul asinei...' ( Zaharia IX, 9 ). Multe dintre troparele sarbatorii se incheie cu sufixul (cuvintele biblice): 'Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat Cel ce vii intru Numele Domnului' ( Matei XXI, 9; Ioan XII, 13 ), subliniind bucuria negraita ce sporeste cu fiecare moment al slujbei. Strigatul acesta de mantuire adresat Imparatului Hristos il intonam la fiecare Sfanta Liturghie, inainte de Epicleza, pentru a primi Darul cel mai de pret al lui Dumnezeu, Trupul si Sangele Sau, hrana nemuririi noastre si pregustarea vietii celei vesnice. Paradoxul Imparat-Slujitor in Persoana lui Hristos este prezent in multe dintre cantari. Parintii Bisericii au denumit Intrarea in Ierusalim drept usa dumnezeiestilor Sale Patimiri. Hristos vine ca sa patimeasca, iar actul acceptarii Crucii in mod deliberat si deplin ne descopera Atotputernicia si Majestatea dumnezeirii Sale. O cantare de la Vecernie subliniaza deopotriva dumnezeirea si umanitatea lui Hristos, Slava dumnezeirii, dar si smerenia Sa: 'Cel ce are scaun cerul si asternut picioarelor pamantul, Cuvantul lui Dumnezeu-Tatal si Fiul, Cel impreuna-vecuitor, S-a smerit astazi, venind in Betania pe manz necuvantator...'. Evenimentul invierii lui Lazar din morti amplificat de cel al Intrarii sale in cetatea sfanta a constituit pentru cei de atunci cel mai deosebit prilej de bucurie si speranta, fiindca Il asteptau ca pe un Imparat eliberator, insa, unul pamantesc, ce vine sa zdrobeasca jugul asupririi romane. 'Şederea pe manz insemna intoarcerea neamurilor neinfranate de la necredinta la credinta…'Multi dintre cei de atunci n-au intuit cu ochii inimii sensul spiritual al eliberarii de iad si moarte. Indiferenta poporului iudeu fata de invatatura lui Hristos a condus la chemarea neamurilor care s-au aratat receptive la mesajul Evangheliei Sale. Biserica a vazut in asin simbolizate tocmai neamurile sau popoarele pagane chemate sa devina Biserica a lui Hristos, adica Sionul sau Israelul cel nou. A treia stihira de la Stihoavna accentueaza acest aspect al chemarii neamurilor: 'Cel ce Te porti pe heruvimi si esti laudat de serafimi ai incalecat pe manz, Bunule; si precum zice David, pruncii Te-au laudat cu dumnezeiasca cuviinta, iar iudeii Te-au hulit cu faradelege. Şederea pe manz insemna intoarcerea neamurilor neinfranate de la necredinta la credinta. Slava Ţie, Hristoase, Cel ce esti singur milostiv si iubitor de oameni.' De roadele Jertfei si Invierii Sale se bucura toate popoarele care sunt chemate sa aduca doxologie - jertfa de lauda, multumire si recunostinta pentru mila Sa cea nemasurata. Moartea si Invierea lui Hristos ne-au daruit noua invierea si imparatia cerurilor, la care devenim partasi prin taina Sfantului Botez, in care murim pacatului si viem pentru Dumnezeu. A doua sedealna de la primul rand de sedelne este graitoare in acest sens: 'Ingropandu-ne impreuna cu Tine prin botez, Hristoase Dumnezeul nostru, vietii celei fara de moarte ne-am invrednicit cu invierea Ta...' Cele noua ode ale canoanelor alcatuite de Sfantul Cosma Melodul, in glasul al IV-lea, panegiric, sarbatoresc, sunt menite sa exprime bucuria tuturor pentru iubirea lui Hristos fata de lume, fiindca prin Jertfa si Invierea Sa va sa stramute neamul omenesc de sub stapanirea mortii si a stricaciunii sub stapanirea Sa. Biserica ne cheama la bucurie si comuniune ca sa aducem lauda Imparatului Hristos, prin cuvintele: 'Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua; tocmiti praznuire si bucurandu-ne, veniti sa marim pe Hristos cu ramuri si cu stalpari si cu cantari, graind: Bine este cuvantat Cel ce vine intru numele Domnului, Mantuitorul nostru' (irmosul cantarii a IX-a) sau: 'Veseleste-te, Ierusalime, praznuiti cei ce iubiti Sionul; ca a venit Domnul Puterilor, Cel ce imparateste vecii; sa se smereasca tot pamantul de fata Lui si sa cante: Toate lucrurile laudati pe Domnul' (irmosul cantarii a VIII-a).Aceste imne liturgice inchinate sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim au fost aranjate melodic de mari dascali ai muzicii noastre bisericesti romanesti, precum, Macarie Ieromonahul si Dimitrie Suceveanul, acestia avand ca sursa muzicala Canonul Stalparilor al lui Şarban protopsaltul care s-a inspirat la randul sau dupa canonul compus de Filothei sin Agai Jipei, protopsaltul Curtii Domnesti. Alaturi de aceste cantari cuprinse in slujba praznicului, poporul roman a creat si colinde specifice acestei sarbatori, cum sunt: Azi cu toti sa praznuim..., Veniti norii de multime..., Doamne Iisuse Hristoase... etc. Toate aceste cantari care sunt talmaciri ale imnelor liturgice in grai popular demonstreaza evlavia curata si iubirea poporului nostru fata de Dumnezeu si recunostinta lui fata de lucrarea rascumparatoare pe care Hristos Domnul Slavei a savarsit-o cu fiecare dintre noi.(Articol de pr. Matei Zaharia publicat in ziarul Lumina de Duminica din data de 28 martie 2010)

Categoria: Actualitate ortodoxa

Vizualizari: 1075

Id: 5366

Data: Mar 28, 2010

Imagine: